Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății
Cseke Attila a preluat portofoliul de ministru interimar al Sănătății.
Cseke Attila este ministurl interimar al Sănătății. El spune că și una dintre priorotăți este să asigure capacitatea instituțională a spitalelor de a gestiona valul 4 al pandemiei de COVID-19 și, de asemenea, să asigure prezența fizică a elevilor în școli.
„Ieri după masă am preluat mandatul interimar de ministru al Sănătății și am fost aici, am semnat protocolul de predare-preluare cu doamna ministru Mihăilă și am avut o discuție cu conducerea Ministerului Sănătății, pe care evident că o să continui în următoarele zile.
Sunt câteva chestiuni care ne preocupă și care au fost pregătite – în primul rând, cel mai important lucru, menținerea capacității instituționale a unităților sanitare de gestionare a pandemiei, a valului 4.
S-a pregătit această decizie pe care categoric o susținem, în sensul menținerii deschise a spitalelor cu fluxuri mixte Covid și non-Covid, acesta este unul din cele mai importante deziderate, acela de a asigura această capacitate instituțională”, a declarat Cseke Attila.
Ministrul a vorbit și despre noul an școlar, programat să înceapă pe 13 septembrie, când debutează și campania de vaccinare în unitățile de învățământ.
„Pe de altă parte, suntem la începutul anului școlar, și aici categoric o să am discuții chiar astăzi cu domnul ministru al Educației, pentru că aici și ordinul este comun, dar și reglementările sunt comune. Scopul nostru este acela de a asigura menținerea prezenței fizice a elevilor – sigur, în anumite condiții.
Începe campania de vaccinare în unitățile de învățământ în 13 septembrie și apoi în învățământul universitar. Îndemn atât părinții – evident, părinții pentru copii, fiind vorba de un consimțământ al părintelui obligatoriu pentru vaccinarea copiilor – dar și cadrele din aceste unități de învățământ să se vaccineze. Vaccinul este sigur, este singura metodă de a ne apăra de această pandemie”, a adăugat ministrul interimar al Sănătății, citat de B1 tv.
Cseke Attila a mai fost ministru al Sănătății în perioada 23 decembrie 2009 - 17 august 2011, din partea UDMR.
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
Servicii decontate pentru neasiguraţi, în Planul Naţional de Cancer, de la 1 iulie. Valeria Herdea (CNAS): E un drept constituţional într-o astfel de boală. Nu e normal să moară atâţia oameni
EXCLUSIV Românii, repetenți la prevenția medicală. Adela Cojan: Ne-au alarmat cifrele extrem de devastatoare despre numărul deceselor evitabile
Lege promulgată: Asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer are dreptul la 45 de zile de concediu și indemnizație!
Decizie pentru legea care poate lăsa sute de mii de români fără asigurare! S-a dat AVIZUL! Ce urmează
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
1.200 de pacienți COVID-19 au fost consultați, într-o lună, la centrele de evaluare ambulatorie doar din spitalele Primăriei Capitalei
Horaţiu-Remus Moldovan, noul președinte al CNAS
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Ministerul Sănătății: Cum se eliberează deciziile de carantină sau de izolare de către DSP-uri, dar și cum se dau concediile medicale. PRECIZĂRI
EXCLUSIV CNAS, decizie în premieră. Stimulent pentru pacienți și medici, de la 1 iulie. Petru Crăciun: E introdus pentru prima dată. Mă întreb unde eram dacă luam acest stimulent în urmă cu 10 ani
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
Alexandru Rafila: Documentele din PNRR legate de Sănătate, găsite cu dificultate pe un stick dat altei instituții
Prof dr Alexandru Rafila, aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Sănătății la audierile din Parlament. Al 39-le ministru, scurt CV
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
Bani pentru pacienții cu cancer. Cine îi primește. Înscrie-te aici!
CMSR solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
Petiția absolvenților de Farmacie și Medicină Dentară: Domnule Ministru, e discriminare! Suplimentați locurile la REZIDENȚIAT 2021
Favipiravir ar putea ajunge în farmacii. Alexandru Rafila: Căutăm o soluție. Antiviralele sunt toxice, nerecomandate la vârsta fertilă
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
Serviciile de diagnosticare oncologică pentru persoanele neasigurate nu vor mai fi plătite de asigurați, ci de bugetul de stat, anunță CNAS
OMS: Inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
