Bogdan Oprea, numit consilier al ministrului Sănătății. Ce experiență are
Bogdan Oprea, specialist în comunicare și profesor la Universitatea din București, a fost numit consilier la Cabinetul ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu.
Reprezentanții Ministerului Sănătății anunță că miercuri, 27 ianuarie, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, l-a numit în funcția de consilier la Cabinetul Ministrului, cu atribuții de purtător de cuvânt, pe Bogdan Oprea. Acesta, potrivit unei informări oficiale, este ”specialist în comunicare în administrația publică la nivel înalt și cadru universitar cu o experiență de peste 20 de ani în domeniu. Bogdan Oprea are licență de paramedic și însoțește, ca voluntar, ambulanțele care deservesc comunitatea în care trăiește”.
”Ca specialist în comunicare, Bogdan Oprea are o experiență de aproape 10 ani în administrație publică, atât la nivelul Uniunii Europene (printre altele, consilier de rang înalt al UE pentru comunicare și vizibilitate în cadrul Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova), cât și în România (printre altele, ca purtător de cuvânt al președintelui României și șef al Departamentului de Comunicare Publică al Administrației Prezidențiale și purtător de cuvânt al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului).
Din 2007 este cadru universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, și a susținut unul dintre primele doctorate din țară cu o temă care studiază amploarea fenomenului dezinformării, manipulării și fake news-ului online. A lansat și primul curs din mediul universitar românesc care tratează combaterea fenomenului fake news. Mai predă, printre altele, discipline de presă scrisă și tehnici de redactare.
Și-a obținut licența de paramedic SMURD în anul 2017 și încadrează, ca voluntar, ambulanțele ce deservesc comunitatea în care trăiește (Detașamentul de Pompieri „Vitan”, București). A participat și participă, în mod curent, la mai multe proiecte de voluntariat în țară și la misiuni umanitare în străinătate. La începutul carierei, timp de mai bine de 12 ani, a lucrat în presa centrală, unde a ocupat diferite poziții editoriale și manageriale și a lansat și condus proiectele mai multor cotidiene de rețea și reviste lunare”, se mai arată în informare.
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
BREAKING NEWS MS: 27 de paturi libere la ATI în toată țara
CNAS: condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave
MS: Evaluarea și tratamentul în ambulatoriu al pacienților COVID, decontate de CNAS. Investigațiile pentru ceilalți pacienți, în maximum 5 zile
Cardul european de sănătate: unde e valabil și cum se obține. Descarcă documentul de AICI
Cardul european de sănătate: ce este, la ce te ajută și cum se obţine documentul. Descarcă cererea de aici.
Decizie pentru legea care poate lăsa sute de mii de români fără asigurare! S-a dat AVIZUL! Ce urmează
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
Premierul Nicolae Ciucă și subordonații săi au donat sânge pentru răniții din Ucraina
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
EXCLUSIV Românii, repetenți la prevenția medicală. Adela Cojan: Ne-au alarmat cifrele extrem de devastatoare despre numărul deceselor evitabile
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
CNAS: Lista serviciilor medicale pentru asigurați, de la 1 ianuarie
Noi servicii medicale DECONTATE, pentru gravide și lăuze. CNAS, lista completă
Noi servicii medicale sunt decontate, pentru gravide și lăuze. Vezi lista completă, publicată de CNAS.
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
OMS: Inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
