Ce obligații are Spitalul Floreasca după suspendarea acreditării. Precizările Ministerului
Reprezentanții Ministerului Sănătății au făcut publice o serie de precizări la câteva ore după ce Spitalului Floreasca, unde o pacientă a ars pe masa de operație, i-a fost suspendată...
Obligații, Spitalul Floreasca. Suspendarea acreditării Spitalului Clinic de Urgență București de către Autoritătea Națională de Management al Calității în Sănătate (ANMCS) este o măsură administrativă, care nu afectează funcționalitatea Spitalului Floreasca, și nici derularea contractul cu CNAS. Astfel începe un comunicat al Ministerului Sănătății, transmis la câteva ore după anunțul de suspendare a acreditării unității medicale.
"Măsura a fost activată ca urmare a necomunicării către ANMCS, în termenul legal de 24 de ore a evenimentului nefericit din 22 decembrie 2019, în care o pacientă a ars pe masa de operație. Procedura suspendării acreditării este activată în premieră, această posibilitate fiind introdusă în decembrie 2019, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare al ANMCS. Conform acestui regulament, spitalul are obligația ca în 5 zile de la suspendare, managerul unității să prezente un plan de măsuri pentru remedierea elementelor ce au dus la apariția evenimentului advers", se mai precizează în comunicat.
Obligații, Spitalul Floreasca. Mesajul secretarului de stat Horațiu Moldovan
Potrivit sursei citate, în 30 de zile va urma o vizită de lucru cu experți ANMCS pentru a verifica stadiul implementării planului de măsuri și dacă rezultatele sunt pozitive, președintele autorității poate emite ordin de ridicare a suspendării acreditării. Între timp, Spitalul Floreasca va funcționa normal asemeni oricărui alt spital. Reprezentanții Ministerului Sănătății mai notează în respectivul comunicat că "salută echipele de profesioniști din sălile de operații și personalul medical din spital pe care-l asigură de tot suportul necesar".
Secretarul de stat Horațiu Moldovan declară: "Nu am pus niciodată la îndoială calitatea medicilor din Spitalul Floreasca. Sunt niște profesioniști. Acel incident din sala de operație nu reprezintă un stigmat pe frontispiciu unității spitalicești. Cauzele acestuia trebuie analizate cu atenție, pentru a se lua măsurile corecte, ca pe viitor astfel de situații să nu se mai întâmple. Spitalul Floreasca rămâne aceiași unitate de elită, unde cei mai buni specialiști asigură urgențele în capitală, 24 de ore din 24, iar pacienții trebuie să știe ca aici sunt în siguranță".
-
-
-
-
-
De ce nu trebuie reîncălzit orezul de mai multe ori11.10.2026, 16:00
Legea 141 / 2025: ce se întâmplă de la 1 august
Ce se schimbă în statutul rezidentului, dacă Proiectul legat de organizarea examenului de rezidențiat e adoptat. CLARIFICĂRI
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Pacienții neasigurați devin asigurați odată cu diagnosticul de cancer, până la vindecare. Servicii gratuite de prevenţie, depistare şi confirmare a bolii
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
CNAS va avea un nou sistem informatic: Un cetăţean român va putea lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Favipiravir ar putea ajunge în farmacii. Alexandru Rafila: Căutăm o soluție. Antiviralele sunt toxice, nerecomandate la vârsta fertilă
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Amendă URIAȘĂ în scandalul IMUNOGLOBULINELOR: 71 de milioane de euro pentru 5 firme și o asociație care au vrut să forțeze statul să scoată taxa clawback
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
