Dr Horațiu Moldovan, care sunt spitalele private unde se va face REZIDENȚIATUL
Pe lângă spitalele județene și cele militare unde se va face rezidențiat, în sistemul de pregătire al tinerilor medici intră și 5 spitale private, a anunțat dr Horațiu Moldovan, secretar de stat...
Dr Horațiu Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunțat care sunt spitalele private care vor intra pe lista de unități sanitare unde se va face rezidențiatul.
„În principiu, este vorba de spitalele private mari, din lanțurile importante, mă refer aici la Spitalul Monza, rețeaua Medlife, Spitalul Sanador, Spitalul Regina Maria și în special la spitalul Ponderas. Deci, sunt spitale de anvergură foarte mare, care au bază tehnologică ridicată, care practică toate intervențiile chirurgicale până la cele mai complexe, comparabile cu cele mai mari spitale de stat, și care chiar au anumite facilități suplimentare. De exemplu, Spitalul Ponderas are posibilități de instrucție în laborator de chirurgie experimentală, unic în România, și desfășoară programe de instrucție pentru medici din străinătate, pe laparoscopie avansată și chirurgie robotică. Și celelalte lanțuri de care v–am amintit au aceste capacități tehnologice ridicate, iar parte dintre ele dețin și cadre didactice universitare care sunt experimentate și abilitate să conducă învățământ post-universitar la nivelul standard din România", a spus dr Horațiu Moldovan.
Coordonatorii de rezidențiatg - cadre didactice, medicii instructori - nu
Practic, a arătat secretarul, extinderea s-a făcut firesc, pentru că și până acum în spitalele universitare se lucra la fel.
„Este important să înțelegem că instrucția unui rezident comportă mai multe nivele. Deci, medicul rezident trebuie să practice alături de un medic în cabinetul lui de consultație, în sala de operație, la patul bolnavului. Acel medic alături de care rezidentul se instruiește poate fi un medic primar cu experiență. Rezidențiatele au și o componentă de coordonare și de instrucție teoretică, ca și de evaluare, care vor fi apanajul cadrelor didactice abilitate, universitare, de predare, ablitate să facă lucrul ăsta, centrate pe universități și facultăți de medicină", a continuat secretarul de stat.
La spitalele private programul de rezidențiat va funcționa ca și în cele de stat.
„Va exista un coordonator de rezidențiat în fiecare spital privat care să gestioneze din punct de vedere academic problema asta. (...) Doresc să vă precizez că și până acum pregătirea rezidenților în spitalele universitare mari s-a făcut cu doctori! La patul bolnavului! Fie că sunt cadre didactice, fie că nu. Sunt neumărați rezidenți care lucrează cu medici direct. Care sunt medici primari. Care pot fi și cadre didactice universitare, dar și până acum n-a existat o exclusivitate. Coordonatorii, da, sunt cadre didactice universitare de predare", a punctat dr Horațiu Moldovan.
-
Vitamina D toamna: cine riscă un deficit și de ce excesul poate face rău10.10.2026, 14:00
-
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
Postul de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDM), scos la concurs de Ministerul Sănătății. Iată cerințele
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
BREAKING NEWS Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
CNAS, anunț. Acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare pentru pacienți
CNAS anunță că pacienții au acces mai facil la servicii de medicină fizică și de reabilitare
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
EXCLUSIV Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
EXCLUSIV Condiția ca un pacient să se trateze în străinătate. Celebrul formular E112. Vlădescu: Firul roșu. Pentru români nu era foarte convenabil, dar era mai bine decât deloc
Serviciile de diagnosticare oncologică pentru persoanele neasigurate nu vor mai fi plătite de asigurați, ci de bugetul de stat, anunță CNAS
Legea 141 / 2025: ce se întâmplă de la 1 august
Decizie pentru legea care poate lăsa sute de mii de români fără asigurare! S-a dat AVIZUL! Ce urmează
Alexandru Rafila: Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, trebuie să fie precauți
REZIDENȚIAT 2021. Peste 12.000 de candidați s-au înscris la examen
Circa 12.600 de candidați s-au înscris la examenul de rezidențiat organizat duminică, 21 noiembrie.
CMSR solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
Cum poți să-ți faci asigurare medicală la stat dacă NU ai salariu. Cât te costă și cât timp e valabilă. Documentul AICI
EXAMENUL de REZIDENȚIAT ar putea fi organizat de Ministerul Educației. Proiect adoptat de Camera Deputaților
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
