Dr Victor Costache: Exista pericolul mușamalizării, la Floreasca. Unii chirurgii refuză să coopereze
Ministrul Sănătății, dr Victor Costache, spune că situația de la Spitalul Floreasca, unde a pacientă a fost arsă în timpul operației, este regretabilă și că a luat măsuri imediat ce a aflat pentru că...
„Ministerul Sănătății a luat act de situația regretabilă de la Spitalul Clinic de Urgență București, unde o pacientă a suferit arsuri grave chiar în sala de operație. Încă din cursul serii de ieri, o echipă din cadrul Inspecției Sanitare a DSP București, a demarat un control la unitatea sanitară. A fost verificat protocolul operator din data când s-a produs intervenția chirurgicală și s- au consemnat declarațiile la o parte din personalul implicat în incident. Restul personalului va fi audiat, luni, 30.12.2019, întrucât la data efectuării controlului nu a fost prezent”, se arată într-un comunicat de presă remis redacției.
Daca este cazul, ministrul Sănătății, dr Victor Costache, a anunțat că vor fi mobilizați și specialiști de la Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale care să verifice dacă aparatura medicală din sala de operații funcționează la parametri normal și dacă personalul medical a fost instruit și a luat cunoștință de modalitatea de funcționare a acestor echipamente.
„Este regretabil că într-un spital de anvergura celui de la Floreasca se poate întâmpla un asemenea incident. Ieri seara, când am primit informația, am și dispus trimiterea imediată a unei echipe de control, de la Inspectia Sanitară, fiindcă exista pericolul mușamalizării acestui caz. Acum, starea de sănătate a pacientei e pe primul plan și facem toate eforturile necesare pentru a o stabiliza. Nu vom avea niciun fel de milă față de cei care au greșit, mutilând această pacientă și punându-i serios viața în pericol. Surprinzătoare este atitudinea unor chirurgi implicați în acest incident, care refuză să coopereze cu echipele de control de la MS și DSP București. Ministerul Sănătății, în funcție de rezultatele anchetei, va sesiza Colegiul Medicilor și alte instituții competente. Nu vreau să mă antepronunț, însă este vorba de un caz revoltător, în care un pacient vine cu încredere și-și pune viața în mâna medicilor și ia foc pe masa de operația" a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.
-
Vitamina D toamna: cine riscă un deficit și de ce excesul poate face rău10.10.2026, 14:00
-
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
Pacienții care pot merge direct la specialist, fără bilet de trimitere. Uite cine beneficiază
Cum știi dacă ești asigurat la sănătate și cum îți faci asigurare voluntară
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
BREAKING NEWS Adrian - Marius Dobre este noul director interimar al UNIFARM. Decizia nu a fost publicată încă în Monitorul Oficial
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
Alexandru Rafila, AVERTISMENT: Cred că valul 5 al pandemiei va dura cel puțin două luni, februarie și martie au risc maxim
Asigurarea de sănătate include și servicii stomatologice. Un studiu al CMSR arată că 34% dintre respondenți nu știu că pot face plombe, extracții, detartraj sau tratamente gratuite
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
Patriciu Achimaș-Cadariu, despre noul plan de combatere a cancerului: Nu este o compunere, are măsuri, are indicatori
BREAKING NEWS MS: 27 de paturi libere la ATI în toată țara
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Cum îți faci asigurare de la 1 august 2025: cât plătești, cum plătești. Descarcă formularul 212 AICI
CNAS, răspuns după revolta medicilor. Valoarea punctului per capita rămâne neschimbată: între 4,5 lei și 12 lei
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
EXAMENUL de REZIDENȚIAT ar putea fi organizat de Ministerul Educației. Proiect adoptat de Camera Deputaților
Noi servicii medicale DECONTATE, pentru gravide și lăuze. CNAS, lista completă
Noi servicii medicale sunt decontate, pentru gravide și lăuze. Vezi lista completă, publicată de CNAS.
Prof dr Alexandru Rafila, aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Sănătății la audierile din Parlament. Al 39-le ministru, scurt CV
Alte 6.639 de flacoane de Remdesivir, distribuite în spitalele din țară
Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
