Infecție cu piocianic la spitalul din Roşiori. Mai multe secții închise și sancțiuni
Blocul operator, terapia intensivă, secţia de chirurgie şi spălătoria spitalului din Roşiorii de Vede au fost închise temporar, în urma infecției nozocomiale cu bacilul piocianic, pe care a reclamat-o...
„Pacientul care a reclamat ce se întâmplă în spital are dreptate, deci are o infecție asociată actului medical. Se încadrează clar în definiția de caz, ea este contactată la 48 de ore după internare și la 28 de zile înainte de externare. Acolo s-a luat măsura suspendării activității în chirurgie, terapie intensivă, bloc operator, spălătorie, este o decizie temporară. Direcția de Sănătate Publică va verifica dacă măsurile propuse sunt implementate”, a precizat Sorina Pintea.
Prezența bacilului piocianic a fost confirmată în spitalul din Roşiorii de Vede, bacilul care se afla în lenjeria spitalului dar şi la un pacient operat la această unitate medicală. Ministrul Sănătăţii susține că a fost informată de către Direcţia de Sănătate Publică în legătură cu situaţia de unde ar fi fost descoperită bacteria și că nu este pentru prima data când sunt probleme în acel spital.
„În decursul acetui an, spitalul din Roșiori a avut mai multe secții închise tocmai pentru probe neconforme, semn că lucruile acolo nu sunt tocmai în regulă. Conducerea spitalului trebuie să-și facă ordine în propria ogradă. Această infecție nu a fost raportată, iar DSP va sancționa persoanele vinovate, conform Ordinului 1801 /2016”, a spus ministrul Sănătății, care precizează că nu a primit încă raportul final cu privire la situația de la spitalul din Roșiorii de Vede.
Bacilul piocianic, cunoscut și sub numele de Pseudomonas aeruginosa, este o bacterie aerobă gram-negativă ubicuitară, care se găsește la nivelul solului (precum și pe fructele și legumele crude), dar și în apă.
Este unul dintre principalii responsabili de producerea infecțiilor nosocomiale (intraspitalicești), în special în unitățile de terapie intensivă (unde colonizează echipamentele pentru ventilație mecanică – se poate izola în apa din recipientele folosite în tehnica de respiratie asistată– dar ți pe cele destinate dializei).
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
-
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
Noi servicii medicale DECONTATE, pentru gravide și lăuze. CNAS, lista completă
Noi servicii medicale sunt decontate, pentru gravide și lăuze. Vezi lista completă, publicată de CNAS.
CNAS: Începând cu 1 martie, serviciile medicale se acordă cu obligativitatea semnării cu cardul pacientului
CNAS, schimbare importantă de la 1 martie.
EXAMENUL de REZIDENȚIAT ar putea fi organizat de Ministerul Educației. Proiect adoptat de Camera Deputaților
CNAS: condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave
Bani pentru pacienții cu cancer. Cine îi primește. Înscrie-te aici!
EXCLUSIV De ce să alegem asigurările medicale complementare. Tiberiu Maier: Luxul se cumpără
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Servicii decontate pentru neasiguraţi, în Planul Naţional de Cancer, de la 1 iulie. Valeria Herdea (CNAS): E un drept constituţional într-o astfel de boală. Nu e normal să moară atâţia oameni
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
OMS: Inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
Cum îți faci asigurare de la 1 august 2025: cât plătești, cum plătești. Descarcă formularul 212 AICI
Serviciile de diagnosticare oncologică pentru persoanele neasigurate nu vor mai fi plătite de asigurați, ci de bugetul de stat, anunță CNAS
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
CMSR solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Grevă japoneză în spitale, în plină pandemie: anunțul a fost făcut de SANITAS
EXCLUSIV De la 1 martie, serviciile medicale necesită validare cu cardul de sănătate. Ce se întâmplă dacă NU ai card de sănătate
CNAS - condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
