Lista medicamentelor esențiale, aprobată de ministrul Sănătății: sunt decontate 100%
Ministerul Sănătății a aprobat lista medicamentelor esențiale pentru pacienții din România. Sunt aproximativ 1.000 de medicamente și sunt decontate 100%.
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat ordinul prin care aprobă lista medicamentelor esențiale pentru pacienții din România. Aceasta conține 150 de denumiri comune internaționale (substanțe active), în total aproximativ 1.000 de medicamente care conțin aceste substanțe. Pe listă se regăsesc medicamente esențiale din programul național de oncologie, pentru boala Wilson, pentru diabet, precum și pentru bolile endocrine, printre altele.
Medicamentele cuprinse în ordinul aprobat de ministrul Sănătații se află pe cea mai recentă listă de medicamente esenţiale recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii și sunt decontate 100% de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât povara financiară asupra pacientului să fie zero.
În 24 iunie, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a aprobat ordinul prin care au fost modificate normele privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman. Astfel, a fost introdusă o nouă categorie de produse farmaceutice, medicamentele esențiale, pentru care prețul maximal aprobat va fi media celor mai mici trei prețuri din statele din Europa aflate în grupul de țări de comparație, în loc de cel mai mic preț, astfel încât să se asigure disponibilitatea pe piața din România a unor medicamente esențiale pentru pacienți, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătății.
Ordinul cu lista de 150 de denumiri comune internaționale (substanțe active) a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 710 din 19 iulie a.c.
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
-
-
De ce îți vine să plângi când ești foarte obosit09.10.2026, 18:00
Alexandru Rafila: Dacă oamenii vor să aibă sărbători cât mai aproape de normalitate, trebuie să fie precauți
CMSR solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
EXCLUSIV Asigurările private, salvarea sistemului medical? Theodor Alexandrescu spune unde greșește România: Risipă, abuz sau fraudă între 8% - 40%. Noi suntem la partea superioară
EXCLUSIV Adio card de sănătate. CNAS, ANUNȚ pentru toți românii: Scăpăm de hârtie. Vom avea card electronic de sănătate direct în buletin
Adio card de sănătate și buletin simplu, adio rețete și hârnii. Când apare cardul electronic.
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
Amendă URIAȘĂ în scandalul IMUNOGLOBULINELOR: 71 de milioane de euro pentru 5 firme și o asociație care au vrut să forțeze statul să scoată taxa clawback
Bani pentru pacienții cu cancer. Cine îi primește. Înscrie-te aici!
1.200 de pacienți COVID-19 au fost consultați, într-o lună, la centrele de evaluare ambulatorie doar din spitalele Primăriei Capitalei
EXCLUSIV Românii, repetenți la prevenția medicală. Adela Cojan: Ne-au alarmat cifrele extrem de devastatoare despre numărul deceselor evitabile
Postul de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDM), scos la concurs de Ministerul Sănătății. Iată cerințele
Servicii decontate pentru neasiguraţi, în Planul Naţional de Cancer, de la 1 iulie. Valeria Herdea (CNAS): E un drept constituţional într-o astfel de boală. Nu e normal să moară atâţia oameni
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
