METODOLOGIA pentru concursurile pentru posturile vacante de medici/asistenți, în dezbatere publică
Ministerul Sănătății va publica, astăzi, în Transparență Decizională, „Meotodologia privind ocuparea prin concurs/examen a posturilor vacante de medici/asistenți medicali”. Aceasta va fi...
„Meotodologia privind ocuparea prin concurs/examen a posturilor vacante de medici/asistenți medicali"
Concursuri trimestriale, în 8 centre regionale de concurs
Art. 1. (1) Concursurile/examenele pentru ocuparea posturilor vacante de medici/asistenţi medicali se organizează o dată pe trimestru, în 8 centre regionale de concurs.
(2) Cele 8 centre regionale de concurs corespund regiunilor de dezvoltare, după cum urmează: Regiunea de dezvoltare Nord-Est, Regiunea de dezvoltare Sud-Est, Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia, Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Regiunea de dezvoltare Vest, Regiunea de dezvoltare Nord-Vest, Regiunea de dezvoltare Centru, Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov.
(3) Sediul pentru fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare este următorul:
a) Piatra-Neamţ - Regiunea de dezvoltare Nord-Est,
b) Brăila - Regiunea de dezvoltare Sud-Est,
c) Călăraşi - Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia,
d) Craiova - Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia,
e) Timişoara - Regiunea de dezvoltare Vest,
f) Cluj-Napoca - Regiunea de dezvoltare Nord-Vest,
g) Alba-Iulia - Regiunea de dezvoltare Centru,
h) municipiul Bucureşti - Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov.
(4) Arondarea judeţelor la fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare este următoarea:
a) Regiunea de dezvoltare Nord-Est: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui,
b) Regiunea de dezvoltare Sud-Est: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea,
c) Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia: Argeş, Călăraşi,Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman,
d) Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea,
e) Regiunea de dezvoltare Vest Arad: Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş,
f) Regiunea de dezvoltare Nord-Vest: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj,
g) Regiunea de dezvoltare Centru: Alba, Braşov, Covasna, Harghita,Mureş şi Sibiu,
h) Regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov: municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Cum se organizează concursurile și pe ce posturi
Art. 2. Comisia regională de concurs pentru fiecare din cele 8 regiuni se organizează la nivelul direcţiei de sănătate publică.
Art. 3. Concursurile se desfăşoară în ultima lună a fiecărui trimestru, la o dată care va fi stabilită de direcţia de sănătate publică şi publicată pe pagina de internet a acesteia.
Art. 4. (1) Fiecare unitate sanitară cu personalitate juridică din judeţele arondate unei regiuni de dezvoltare va transmite, la sediul direcţiei de sănătate publică, lista cu posturile vacante de medici şi asistenţi medicali, pe locuri de muncă, grade, trepte profesionale, specialităţi şi profile.
(2) Posturile de asistent medical se transmit pe grade/trepte profesionale şi profile, respectiv debutant/simplu/principal, indiferent de nivelul studiilor.
Art. 5. (1) Posturile de medici se ocupă conform metodologiei aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 869/2015.
(2) Pentru posturile de asistenţi medicali sunt declaraţi admişi candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte la proba scrisă şi minimum 50 de puncte la interviu.
(3) Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obţinute la proba scrisă şi la interviu.
(4) Clasamentul candidaţilor promovaţi se întocmeşte pentru fiecare post publicat pentru care s-a candidat.
(5) Obţinerea postului se face strict în ordinea descrescătoare a punctajului realizat.
(6) În cazul în care au fost publicate mai multe posturi similare (aceeaşi specialitate, acelaşi loc de muncă), clasificarea se va face pe grupul de posturi publicate.
Contestațiile
Art. 6. (1) După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise sau a interviului, sub sancţiunea decăderii din acest drept.
(2) În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul selecţiei dosarelor, comisia de soluţionare a contestaţiilor va verifica îndeplinirea de către candidatul contestatar a condiţiilor pentru participare la concurs în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
(3) În situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul probei scrise sau a interviului, comisia de soluţionare a contestaţiilor va analiza lucrarea sau consemnarea răspunsurilor la interviu doar pentru candidatul contestatar în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
Art. 7. Comisia de soluţionare a contestaţiilor admite contestaţia, modificând rezultatul selecţiei dosarelor, respectiv punctajul final acordat de comisia de concurs, în situaţia în care:
a) candidatul îndeplineşte condiţiile pentru a participa la concurs, în situaţia contestaţiilor formulate faţă de rezultatul selecţiei dosarelor;
b) constată că punctajele nu au fost acordate potrivit baremului şi răspunsurilor din lucrarea scrisă sau punctajele de la interviu nu au fost acordate potrivit planului de interviu, întrebărilor formulate şi răspunsurilor candidaţilor în cadrul interviului;
c) ca urmare a recorectării lucrării de la proba scrisă, respectiv a analizării consemnării răspunsurilor la interviu, candidatul declarat iniţial "respins" obţine cel puţin punctajul minim pentru promovarea probei scrise sau a interviului.
Art. 8. - (1) Contestaţia va fi respinsă în următoarele situaţii:
a) candidatul nu îndeplineşte condiţiile pentru a participa la concurs;
b) punctajele au fost acordate potrivit baremului şi răspunsurilor din lucrarea scrisă sau punctajele de la interviu au fost acordate potrivit planului de interviu, întrebărilor formulate şi răspunsurilor candidaţilor în cadrul interviului;
(2) Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se face prin afişare la sediul direcţiei de sănătate publică organizatoare a concursului, precum şi pe pagina de internet a acesteia.
(3) Rezultatele finale se afişează la direcţiei de sănătate publică organizatoare a concursului, precum şi pe pagina de internet a acesteia, după caz, în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut pentru soluţionarea contestaţiilor.
Concursurile pentru asistenții medicali
(2) Asistenţi medicali
Art. 9.(1) Posturile vacante pentru care se organizează concurs/examen se publică cu cel puțin 30 zile înainte de data stabilită pentru prima probă a concursului, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, într-un cotidian de largă circulaţie, precum şi pe pagina de internet a direcţiei de sănătate publică organizatoare a concursului.
(2) Anunţul publicat în presa scrisă şi în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, va conţine: denumirea postului, nivelul studiilor şi vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului pentru care se organizează concursul, data-limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs şi datele de contact ale persoanei care asigură secretariatul comisiei de concurs.
(3) Posturile de asistent medical se publică pe funcții, grade/trepte profesionale fără a se preciza nivelul studiilor.
(4) Anunţul afişat pe pagina de internet a direcției de sănătate publică organizatoare va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:
a) numărul şi nivelul posturilor scoase la concurs, precum şi structurile în cadrul cărora se află aceste posturi, precum şi denumirea postului pentru care se organizează concursul;
b) documentele solicitate candidaţilor pentru întocmirea dosarului de concurs, locul de depunere a dosarului de concurs şi datele de contact ale persoanei care asigură secretariatul comisiei de concurs;
c) condiţiile generale şi specifice prevăzute în fişa de post;
f) bibliografia şi, după caz, tematica;
g) calendarul de desfăşurare a concursului, respectiv data-limită şi ora până la care se pot depune dosarele de concurs, datele de desfăşurare a probelor de concurs, termenele în care se afişează rezultatele pentru fiecare probă, termenele în care se pot depune şi în care se afişează rezultatele contestaţiilor, precum şi termenul în care se afişează rezultatele finale.
Concursurile și joburile vacante
(5) Informaţiile referitoare la organizarea şi desfăşurarea concursului prezentate la alin. (3) se menţin pe pagina de internet a direcției de sănătate publică organizatoare până la finalizarea concursului.
Art. 10. În vederea constituirii comisiilor de concurs, fiecare unitate sanitară cu personalitate juridică care a transmis posturi vacante de medici/asistenţi medicali, în vederea ocupării prin concurs/examen, va înainta la direcţia de sănătate publică un număr de 6 membri pentru comsiile de concurs.
Art. 11. În vederea constituirii comisiilor de soluţionare a contestaţiilor, fiecare unitate sanitară cu personalitate juridică care a transmis posturi vacante de medici/asistenţi medicali, în vederea ocupării prin concurs/examen, va înainta la direcţia de sănătate publică un număr de 6 membri pentru comisiile de soluționare a contestațiilor.
Art. 12. (1) Comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor se constituie în ziua concursului, prin tragere la sorţi, având în vedere propunerile transmise de fiecare unitate sanitară cu personalitate juridică.
(2) Calitatea de membru în comisia de concurs este incompatibilă cu calitatea de membru în comisia de soluţionare a contestaţiilor.
(3) Comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor se constituie prin act administrativ al ordonatorului de credite al direcţiei de sănătate publicare care organizează concursul.
(4) Atât comisia de concurs, cât şi comisia de soluţionare a contestaţiilor au fiecare în componenţa lor un preşedinte, un secretar şi un număr de 4/6 membrii.
(5) Secretariatul comisiei de concurs şi secretariatul comisiei de soluţionare a contestaţiilor se asigură, de către o persoană din cadrul compartimentelor de resurse umane al direcţiei de sănătate publică organizatoare de concurs, acestea neavând calitatea de membri.
(6) Nu poate fi desemnată în calitatea de membru în comisia de concurs sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor persoana care a fost sancţionată disciplinar, iar sancţiunea aplicată nu a fost radiată, conform legii.
(7) Din comisia de concurs face parte şi un reprezentant al organizaţiei profesionale, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 13. (1) În funcţie de numărul de candidaţi înscrişi la examen, se pot organiza mai multe comisii de concurs.
(2) Comisia de organizare a concursului/examenului se organizează în funcţie de numărul candidaţilor care s-au înscris la concurs, respectiv:
a) pentru un număr de până la 50 de candidaţi, comisia va avea un număr de 5 membri;
b) pentru un număr de peste 50 de candidaţi, dar nu mai mult de 100 comisia va avea un număr de 7 membri.
(3) Preşedintele comisiei de concurs este directorul executiv al direcţiei de sănătate publică în care se organizează concursul.
Subiecte unice la concurs și incompatibilități
(4) Concursurile se organizează simultan, indiferent de numărul de comisii, iar subiectele vor fi unice.
Art. 14. Nu poate fi desemnată în calitatea de membru în comisia de concurs sau în comisia de soluţionare a contestaţiilor persoana care se află în următoarele situaţii:
a) are relaţii cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidaţi sau interesele patrimoniale ale sale ori ale soţului sau soţiei pot afecta imparţialitatea şi obiectivitatea evaluării;
b) este soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidaţi ori cu un alt membru al comisiei de concurs sau al comisiei de soluţionare a contestaţiilor;
c) este sau urmează să fie, în situaţia ocupării postului de conducere pentru care se organizează concursul, direct subordonat ierarhic al oricăruia dintre candidaţi.
Art. 15. Comisia de concurs are următoarele atribuţii principale:
a) selectează dosarele de concurs ale candidaţilor;
b) stabileşte subiectele pentru proba scrisă;
c) stabileşte planul interviului şi realizează interviul;
d) notează pentru fiecare candidat proba scrisă şi interviul;
e) transmite secretarului comisiei rezultatele concursului pentru a fi comunicate candidaţilor;
f) semnează procesele-verbale întocmite de secretarul comisiei după fiecare etapă de concurs, precum şi raportul final al concursului.
Contestații
Art. 16. Comisia de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii principale:
a) soluţionează contestaţiile depuse de candidaţi cu privire la selecţia dosarelor şi cu privire la notarea probei scrise, şi a interviului;
b) transmite secretarului comisiei rezultatele contestaţiilor pentru a fi comunicate candidaţilor.
Art. 17 - Secretarul comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor are următoarele atribuţii principale:
a) primeşte dosarele de concurs ale candidaţilor, respectiv contestaţiile;
b) convoacă membrii comisiei de concurs, respectiv membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor, la solicitarea preşedintelui comisiei;
c) întocmeşte, redactează şi semnează alături de comisia de concurs, respectiv comisia de soluţionare a contestaţiilor, întreaga documentaţie privind activitatea specifică a acesteia, respectiv procesul-verbal al selecţiei dosarelor şi raportul concursului;
d) asigură afişarea rezultatelor obţinute de candidaţi la probele concursului, respectiv rezultatele eventualelor contestaţii;
e) îndeplineşte orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a concursului.
-
-
Un nou vaccin Moderna, recomandat în UE16.12.2025, 20:26
-
Cele mai bune 6 ceaiuri pentru crampele menstruale16.12.2025, 19:13
-
-
MApN: Cele 11 spitale militare românești vor trata militarii răniți din Ucraina. Muniție, căști și veste antiglonț de 2 milioane de euro, donate
România, codașa UE în clasamentul privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Suntem pe ultimul loc, după Ungaria și Bulgaria
Care este diferența dintre CAS și CASS. Cât trebuie să plătească românii pentru sănătate și pensie
Ce sunt și care e diferența dintre CAS și CASS.
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
Andrei Baciu: Formularul digital care trebuie prezentat la întrarea în România se competează cu 72 de ore înainte! MODIFICARE aprobată de Guvern
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
EXCLUSIV De la 1 martie, serviciile medicale necesită validare cu cardul de sănătate. Ce se întâmplă dacă NU ai card de sănătate
Cum îți faci asigurare de la 1 august 2025: cât plătești, cum plătești. Descarcă formularul 212 AICI
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
BREAKING NEWS Rafila: După pandemie, vaccinarea și testarea COVID-19 se va face la medicul de familie sau la spitalele de boli infecțioase
EXCLUSIV De ce să alegem asigurările medicale complementare. Tiberiu Maier: Luxul se cumpără
De ce să alegem asigurările medicale complementare. Ce trebuie să știm despre beneficiile acestora.
Medicii de familie, noi servicii pentru pacienți oferite la domiciliu
Începând cu 1 aprilie medicii de familie pot acorda mai multe mai multe servicii la domiciliile pacienților.
Legea 141 / 2025: ce se întâmplă de la 1 august
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
Bugetul Ministerului Sănătății va fi suplimentat cu 30 de milioane de lei
EXCLUSIV Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc
Patriciu Achimaș-Cadariu, despre noul plan de combatere a cancerului: Nu este o compunere, are măsuri, are indicatori
Grevă japoneză în spitale, în plină pandemie: anunțul a fost făcut de SANITAS
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
Ciucă: Suntem pe o linie descendentă a valului 5 al pandemiei COVID. Urmează să fie decis calendarul de ridicare a restricțiilor
EXCLUSIV CONFERINȚĂ: Întărirea capacității instituționale pentru controlul infecțiilor spitalicești și gestionarea consumului de antibiotice. VIDEO
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
