Paramedici civili din cinci județe, posibil să treacă în subordinea ISU
Paramedicii din cinci județe care acum sunt angajați civili ar putea trece în subordinea inspectoratelor pentru situații de urgență, până la sfârșitul anului.
Paramedicii încadrați acum civil ar putea trece în subordinea inspectoratelor pentru situații de urgență, dacă legea care stipulează acest lucru va trece de Senat, la începutul sesiunii parlamentare de toamnă. Schimbarea ar viza paramedicii din cinci județe ale țării, potrivit preşedintelui Asociaţiei Salvital-SMURD Hunedoara, Petru Mărginean, citat de agerpres.ro.
El a arătat că legea a trecut de Camera Deputaţilor, iar acum se află la Senat, un vot favorabil în deschiderea sesiunii parlamentare din toamnă permiţând apoi elaborarea restului de acte normative necesare pentru transferul paramedicilor în structura Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Este vorba despre aproximativ 400 de paramedici din judeţele Hunedoara, Mureş, Arad, Maramureş şi Sibiu.
"Cea mai bună soluţie ar fi preluarea paramedicilor de către structurile ISU, în special din motive care ţin de salarizare, vârsta de pensionare şi alte drepturi pe care le au militarii. În prezent, un paramedic civil din judeţul Hunedoara câştigă un salariu mediu cuprins între 2.000 şi 3.000 de lei pe lună, în timp ce colegul său din ISU are un venit aproape dublu", a afirmat, într-o conferinţă de presă, Petru Mărginean.
Mii de misiuni de salvare a paramedicilor
Potrivit acestuia, anul trecut, paramedicii din judeţul Hunedoara au efectuat 8.616 misiuni de salvare, de patru ori mai multe faţă de anul 2006, când a început activitatea SMURD în zonă.
Pe de altă parte, în urma unui chestionar aplicat celor 84 de paramedici hunedoreni, 10 dintre aceştia şi-au exprimat dorinţa de a rămâne în structura civilă, urmând să funcţioneze în cadrul unor primării din judeţ, un exemplu fiind cea din municipiul Vulcan, mai arată sursa citată.
În judeţul Hunedoara sunt opt module SMURD la care sunt încadraţi 84 de paramedici civili.
Activitatea Salvital - SMURD este susţinută, în principal, din cotizaţiile membrilor asociaţiei, la nivel judeţean fiind stabilită o taxă de 5 lei pe an pentru fiecare locuitor.
-
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
Medicamente compensate cu 90% pentru pensionari. DECIZIA Ministerului Sănătății
EXCLUSIV Serviciile medicale, extinse pentru pacienți. Elisabeth Iuliana Brumă: Au drepturi de care nu sunt conștienți
Prof dr Alexandru Rafila, aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Sănătății la audierile din Parlament. Al 39-le ministru, scurt CV
Pacienții care pot merge direct la specialist, fără bilet de trimitere. Uite cine beneficiază
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
Pacienții neasigurați devin asigurați odată cu diagnosticul de cancer, până la vindecare. Servicii gratuite de prevenţie, depistare şi confirmare a bolii
Serviciile de diagnosticare oncologică pentru persoanele neasigurate nu vor mai fi plătite de asigurați, ci de bugetul de stat, anunță CNAS
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
MS: Evaluarea și tratamentul în ambulatoriu al pacienților COVID, decontate de CNAS. Investigațiile pentru ceilalți pacienți, în maximum 5 zile
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
CNAS: Lista serviciilor medicale pentru asigurați, de la 1 ianuarie
Din 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS
Colegiul Medicilor Stomatologi spune că dintr-un total de aproximativ 25.000 de medici, doar 5.976 au contracte cu CNAS.
BREAKING NEWS MS: 27 de paturi libere la ATI în toată țara
Alexandru Rafila: La testarea COVID în școli, un copil din 100.000 era infectat; măștile FFP2 ar putea deveni obligatorii în România
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
