Proteste în Sănătate. Nemulțumirile, legate de salarii
Noi proteste se anunță în domeniul sănătății. Federația „Solidaritatea Sanitară” a anunțat un program al protestelor.
Federația „Solidaritatea Sanitară” a făcut public un program al protestelor pe care le va organiza în perioada următoare. Potrivit unui comunicat de presă, ei sunt nemulțumiți atât de „scăderea veniturilor nete salariale, cât și de absența creșterii veniturilor salariale nete”, se arată în documentul remis presei.
În acest context Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în data de 19.02.2019, a decis un program de proteste, ce va fi declanșat în situația în care Guvernul nu va adopta măsurile necesare, cu caracter de urgență, pentru protecția salariaților împotriva scăderii veniturilor nete salariale.
Programul protestelor
Pichetarea Consiliilor locale și a Prefecturilor în perioada 25-28.02.2019.
Pichetarea Ministerului Finanțelor și a Ministrului Muncii în perioada 25-28.02.2019.
Declanșarea conflictului colectiv de muncă 18.03.2019.
Primele două acțiuni vor fi declanșate în situația în care Guvernul nu adoptă un act normativ prin care să asigure garanții minime pentru protecția salariaților împotriva scăderii veniturilor salariale. „Considerăm că prima măsură ce trebuie adoptată de către Guvern, cu caracter de urgență, o reprezintă scoaterea indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță din limita de 30% aferentă sporurilor”, se arată în document.
Până la ora remiterii comunicatului de presă, Miniserul Sănătății anunțase, deja, această din urmă măsură.
Conflictul colectiv de muncă va fi declanșat în situația în care salariații din sănătate vor suferi scăderi ale veniturilor salariale, demonstrate prin fluturașii de salarii aferenți lunii martie 2019 sau în situația în care revendicările lor nu vor fi rezolvate.
Ei cer protecția salariaților din sănătate împotriva scăderii veniturilor salariale nete, plata sporului de continuitate (sporul acordat pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează) la nivelul de 100% din salariul de bază.
De asemenea, alte revendicări sunt raportarea tuturor sporurilor la salariul de bază actual și acordarea tarifului orar aferent salariului de bază actual pentru activitatea desfășurată în gărzile suplimentare, dar și modificarea legii salarizării pentru categoriile defavorizate de aceasta sau acordarea sporurilor pentru condiții de muncă peste nivelul minim în unitățile sanitare din subordinea Ministerului Sănătății.
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
-
Victimele accidentelor, despăgubite în funcție de leziuni. Cât PLĂTEȘTI dacă faci accident. Vezi AICI codul leziunilor și AMENDA
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
Decizie pentru legea care poate lăsa sute de mii de români fără asigurare! S-a dat AVIZUL! Ce urmează
Medicamente compensate cu 90% pentru pensionari. DECIZIA Ministerului Sănătății
Servicii medicale gratuite pentru persoanele care nu plătesc asigurare și nu sunt asigurate: lista completă
Iată lista serviciilor medicale gratuite de care beneficiază românii care nu plătesc asigurare de sănătate la stat.
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
EXCLUSIV Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
EXCLUSIV Asigurările private, salvarea sistemului medical? Theodor Alexandrescu spune unde greșește România: Risipă, abuz sau fraudă între 8% - 40%. Noi suntem la partea superioară
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
Noi servicii medicale DECONTATE, pentru gravide și lăuze. CNAS, lista completă
Noi servicii medicale sunt decontate, pentru gravide și lăuze. Vezi lista completă, publicată de CNAS.
Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați. Ministrul Sănătății a făcut anunțul
Alexandru Rafila merge în inspecție, marți, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța
CNAS mărește valoarea punctului "per capita" cu 0,50 lei. Noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală
CNAS, noutăți în finanțarea serviciilor de asistență medicală.
Postul de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului (ANMDM), scos la concurs de Ministerul Sănătății. Iată cerințele
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre asigurările medicale private și abonamentele medicale. Valentin Ionescu: Un abonament nu acoperă mai nimic. Vă induc în eroare
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
