Șase copii de grădiniță, la spital din cauza vărsăturilor. Ce au arătat analizele
Șase copii din aceeaşi grupă de grădiniţă din Alba Iulia, au ajuns la spital după ce au avut episoade de vărsături. Probele recoltate de la doi dintre aceştia au sugerat o enteroviroză, fiind identificat...
Șase copii din aceeași grupă de la Grădinița nr. 13 din Alba Iulia au ajuns la spital, prezentând simptome de vărsături, arată purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, Alexandra Mateş, pentru agerpres.ro.
„Dintre aceştia, trei au fost internaţi, doi au refuzat internarea şi unul a avut recomandări la domiciliu”, a precizat, Alexandra Mateş.
Ea a afirmat că au fost recoltate probe de la doi dintre copiii internaţi şi "s-a identificat norovirus, sugerând o enteroviroză".
În condiţiile epidemiologice actuale, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba a recomandat efectuarea triajului zilnic în rândul copiilor şi al personalului grădiniţei în cauză. De asemenea, s-a recomandat izolarea copiilor suspecţi, anunţarea părinţilor şi îndrumarea către medicul de familie.
Întoarcerea în colectivitate după o perioadă de absenţă de cel puţin trei zile consecutiv se va face pe baza avizului epidemiologic.
Se va insista pe intensificarea activităţilor de curăţenie, dezinfecţie curentă şi terminală - spaţii, suprafeţe, obiecte, veselă, jucării.
De asemenea, părinţii vor fi informaţi ca, la apariţia simptomatologiei specifice bolilor cu transmitere fecal-orală, să se prezinte cu copilul la medicul de familie.
DSP menţionează că norovirusurile sunt un grup de virusuri (Norwalk) care cauzează o infecţie la nivelul stomacului şi a intestinelor, numită gastroenterită virală sau "gripa stomacului". Norovirusul este foarte contagios şi se poate răspândi cu repeziciune.
EXCLUSIV Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
Dosarul Electronic de Sănătate (DES) este funcțional! Cum îți vezi datele personale și cum le modifici
Serviciile de diagnosticare oncologică pentru persoanele neasigurate nu vor mai fi plătite de asigurați, ci de bugetul de stat, anunță CNAS
EXCLUSIV De ce să alegi casa de bătrâni și de ce România judecă negativ acest loc. Prada: La noi este o barieră financiară care nu e atât de mare pe cât credem. Sunt pe mai multe niveluri de îngrijire
EXCLUSIV Condiția ca un pacient să se trateze în străinătate. Celebrul formular E112. Vlădescu: Firul roșu. Pentru români nu era foarte convenabil, dar era mai bine decât deloc
Grevă japoneză în spitale, în plină pandemie: anunțul a fost făcut de SANITAS
MS: Evaluarea și tratamentul în ambulatoriu al pacienților COVID, decontate de CNAS. Investigațiile pentru ceilalți pacienți, în maximum 5 zile
Premierul Nicolae Ciucă și subordonații săi au donat sânge pentru răniții din Ucraina
EXCLUSIV Programul de guvernare 2024 - 2028 schimbă asigurările de sănătate. Ce va urma. Tiberiu Maier explică bugetarea multianuală
Horaţiu-Remus Moldovan, noul președinte al CNAS
Premierul Marcel Ciolacu a numit un nou șef la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
CNAS: condiţiile în care persoanele asigurate beneficiază de servicii de depistare, confirmare şi monitorizare a bolilor grave
Lege promulgată: Asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer are dreptul la 45 de zile de concediu și indemnizație!
Petiția absolvenților de Farmacie și Medicină Dentară: Domnule Ministru, e discriminare! Suplimentați locurile la REZIDENȚIAT 2021
Prof dr Alexandru Rafila, aviz pozitiv pentru funcția de ministru al Sănătății la audierile din Parlament. Al 39-le ministru, scurt CV
Favipiravir ar putea ajunge în farmacii. Alexandru Rafila: Căutăm o soluție. Antiviralele sunt toxice, nerecomandate la vârsta fertilă
Cseke Attila, după 3 luni de mandat la MS: Aprovizionarea cu medicamente împotriva COVID-19 și mai multe paturi ATI, ca obiective principale
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
Analize și servicii medicale de prevenţie pentru toate vârstele. CNAS: Nu va mai exista să primiți acel răspuns că - nu mai avem bani, s-au terminat banii!
Ministerul Sănătății: Cum se eliberează deciziile de carantină sau de izolare de către DSP-uri, dar și cum se dau concediile medicale. PRECIZĂRI
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
