EXCLUSIV Sorina Pintea, control inopinat la Spitalul Județean Ploiești. Nereguli găsite. EXCLUSIV
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea s-a dus în crucea nopții în control la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Primise sesizări că lucrurile nu sunt în regulă, și a vrut să vadă cu...
Ieri, la o conferință de presă, ministrul Sănătății declara că i s-a reproșat că se fac prea multe controale în spitale.
„La un moment dat mi s-a reproșat, oarecum mai mult sau mai puțin voalat, că sunt foarte multe controale în sistem, că lumea este stresată. Da, așa vreau să fie. Vom continua să facem aceste controale pentru că până la urmă este nevoie să punem pe primul plan, și nu doar la nivel declarativ, siguranța pacientului. Am început mai demult să vizitez spitalele din țară și voi continua să fac acest lucru. (...) Mă duc fără să anunț pe nimeni. Sunt lucruri care nu mi-au plăcut și vorbesc de Târgu Jiu aici, am înțeles că medicii de acolo au fost supărați și mi-au spus că în 15 minute i-am desființat. Nu în 15 minute, într-un minut! Pentru că evidența era foarte clară. Unii poate se vor supăra, unii, cum sunt și cei de la SUUB, nu s-au supărat că au avut controale și că vor avea în continuare controale punctuale", explica Sorina Pintea, la o conferință de presă organizată la Spitalul Universitar de Urgență București.
Aseară, ministrul Sănătății a participat, alături de premierul Viorica Dăncilă, la o întâlnire la Snagov cu vicepreședintele Republicii Turcia, Fuat Oktay. De acolo, însă, ministrul a plecat glonț la Ploiești. Exclusiv pentru DC MEDICAL, Sorina Pintea a povestit cum a decurs controlul inopinat.
Control în crucea nopții
„Unii nu m-au crezut când am spus că voi contrinua să fac controale neanunțate în spitale. Pentru că dacă mă duc în vizită oficială, anunțată în program, cu o săptămână înainte se face curățenie – lună. Nu, mă duc inopinat. Aseară, cu zece minute înainte de miezul nopții când intram în Ploiești, l-am sunat pe președintele Consiliului Județean (Toader Bogdan Andrei, n.r.) și i-am propus să ne întâlnim în fața Spitalului Județean de Urgență Ploiești. A venit imediat și-am intrat amândoi în spital, la Secția de Urgență", a povestit ministrul.
Nereguli la Urgență
Pe holurile secției nu erau pacienți care să aștepte la coadă, ci doar aparținători. Așa că ministrul i-a luat pe aceștia la întrebări. Prima femeie i-a spus Sorinei Pintea că aștepta de pe la ora 9 seara, adică de vreo trei ore, să afle ceva despre soțul ei care fusese adus cu ambulanța de la Câmpina pentru un computer tomograf. Nu știa nimic de el.
A doua, că stătea de patru ore fără ca cineva să-i fi spus ceva de starea de sănătate a rudei ei. „Nu era mizerie în secție, e o secție nou renovată. Dar nu e normal așa ceva. Am întrebat angajații „Nu aveți asistent social?" Mi s-a spus că au doar doi. Nu e suficient pentru o secție de urgență. De ce nu angajează mai mulți asistenția sociali? Că nu dau din banii spitalului, sunt bani de la bugetul de stat! De ce nu a organizat managerul concursuri pentru astfel de posturi? La carte e scris că din jumătate în jumătate de oră, asistentul social trebuie să iasă și să informeze aparținătorul, nu să-l lase ore în șir să își facă gânduri negre pe hol, fără să știe ceva de ruda lui. Apoi au 8 medici în Urgență, care fac lejer 7-8 gărzi pe lună fiecare și care lucrează și la SMURD. Mii de pacienți care le trec prin mână. Oamenii aceștia sunt epuizați! Mi s-a spus că au organizat concurs și nu s-a înscris nimeni. O să văd luni, pentru că am cerut raport, când și cum au fost organizate concursurile și dacă chiar nu s-a înscris nimeni", a povestit, pentru DC MEDICAL, Sorina Pintea.
Nereguli la Cardiologie
Ministrul a urcat să vadă și secțiile, unele renovate, altele în curs de renovare, pentru care, de altfel, tocmai ce a aprobat finanțare din bani europeni.
A urcat întâi la Cardiologie unde sunt internați 84 de pacienți. „Sunt foarte răcită și am nasul înfundat, dar să știți că acolo am simțit mirosul. Nu se poate ca o secție proaspăt renovată să miroasă așa. Sălile de spital se aerisesc, curățenia lăsa de dorit. În mijlocul secției am găsit un scaun cu tapițerie. Așa ceva nu există într-un spital. I-am întrebat „și cum dezinfectați scaunul ăsta?", pentru că nu se poate dezinfecta corect! Dacă tot investim milioane de lei și facem secții noi, haideți să facem și condiții", a punctat Sorina Pintea.
Jale la Neurologie
Următoarea oprire a avut-o la secția de Neurologie. „Din întâmplare în lift am apăsat etajul 1 în loc de parter. Când am ieșit din lift m-a luat durerea de cap. Da, știu că secția va fi mutată și că va fi renovată, dar era o mizerie de nedescris. Am găsit o infirmieră care spăla pe jos, iar în găleată avea o apă așa de murdară de n-aș fi folosi-o nici pe treptele din grădină. Am întrebat-o ce a pus în apa din găleată și mi-a spus că „2-3 pastle din alea". Nu, trebuie să pui 5 pastile la 10 litri de apă plus substanță dezinfectantă. Am intrat și în oficiul lor alimentar. Nu vreți să știți ce era acolo! Un medic mi-a spus cu ton de scuză „nu avem infecții nosocomiale!" Nu cred că nu aveți - i-am spus! Poate că nu le declară, la ce mizerie era acolo", a continuat, revoltată, ministrul.
A cerut demiterea directorului de îngrijiri
În urma neregulilor constate, Sorina Pintea i-a propus președintelui Consiliului județean să ia câteva măsuri drastice.
„Degeaba investim dacă nici ce avem nou nu păstrăm. Am pus mâna pe aparate noi, era strat de praf pe ele. Da, nu toate secțiile sunt încă renovate. Vor fi renovate, pe rând. Dar asta nu înseamnă că dacă sunt vechi trebuie să fie și mizerie în ele. Acestea nu sunt condiții de secolul XXI. Nu am eu cderea să demit oameni în Spitalul Județean de Urgență Ploiești, care e în subordinea CJ. Dar i-am propus președintelui Consiliului Județean să demită directorul de îngrijiri și am cerut un raport complet. Înțeleg că în dimineața aceasta dânsul a convocat conducerea spitalului și probabil se vor lua măsuri. O să mă duc și în alte spitale", a conchis ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
-
Ce se întâmplă cu inima dacă bei alcool. Care este riscul de infarct10.10.2026, 11:00
-
Depresia ar putea bloca formarea unor neuroni noi10.10.2026, 10:10
-
-
-
OMS: Inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate
OMS arată printr-un studiu că inegalităţile sociale reprezintă peste 50% din factorii care determină starea de sănătate.
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
Noi medicamente gratuite şi compensate de la 1 noiembrie
Noi medicamente vor intra pe lista celor gratuite și compensate, de la 1 noiembrie.
EXCLUSIV Cele 17 categorii de persoane scutite de CASS. Cine plătește pentru ele. Adrian Wiener: Doar 40% dintre cei dintre asigurați plătesc, deci 39 din 100 de asigurați plătesc
Ministerul Sănătății: Cum se eliberează deciziile de carantină sau de izolare de către DSP-uri, dar și cum se dau concediile medicale. PRECIZĂRI
Doar 35% dintre români plătesc asigurări de sănătate. Rafila: Oamenii fac împrumut pentru tratament!
EXCLUSIV CNAS, decizie în premieră. Stimulent pentru pacienți și medici, de la 1 iulie. Petru Crăciun: E introdus pentru prima dată. Mă întreb unde eram dacă luam acest stimulent în urmă cu 10 ani
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
Noi servicii medicale DECONTATE, pentru gravide și lăuze. CNAS, lista completă
Noi servicii medicale sunt decontate, pentru gravide și lăuze. Vezi lista completă, publicată de CNAS.
Amendă URIAȘĂ în scandalul IMUNOGLOBULINELOR: 71 de milioane de euro pentru 5 firme și o asociație care au vrut să forțeze statul să scoată taxa clawback
Serviciile de diagnosticare oncologică pentru persoanele neasigurate nu vor mai fi plătite de asigurați, ci de bugetul de stat, anunță CNAS
Ce se schimbă în statutul rezidentului, dacă Proiectul legat de organizarea examenului de rezidențiat e adoptat. CLARIFICĂRI
Lege promulgată: Asiguratul care îngrijește un pacient bolnav de cancer are dreptul la 45 de zile de concediu și indemnizație!
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
Sistemul DRG: ce este și de ce România nu-l aplică. Cât costă o operație în România și cât costă în străinătate. Costache: Asta este șansa noastră
EXCLUSIV Asigurările private, salvarea sistemului medical? Theodor Alexandrescu spune unde greșește România: Risipă, abuz sau fraudă între 8% - 40%. Noi suntem la partea superioară
EXCLUSIV Cât costă o asigurare de sănătate în România. Asigurare privată și asigurare la stat, prețuri. Ciurchea: Cineva cu un venit mai mare plătește mai mult
Cât costă o asigurare de sănătate la stat și cât costă o asigurare de sănătate privată, în România, în 2023.
CMSR solicită eliminarea discriminărilor privind tratarea pacienților aflați în situații de urgență
Conf dr Aurel George Mohan, nou Secretar de stat în Ministerul Sănătății
EXCLUSIV Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Claudiu Năsui: Așa cum vă alegeți o bancă, așa cum vă alegeți asiguratorul pentru mașină
Cum să ne alegem asiguratorul medical privat. Ce trebuie să știm despre aceste opțiuni medicale.
