Alegeri UMFCD București: au apărut listele de susținători și programele electorale

Competiția pentru conducerea UMF ”Carol Davila” a intrat în linie dreaptă. Candidează trei cunoscuți profesori. Doi dintre candidați sunt prorectori din actuala conducere a Universității,...
Alături de programele manageriale ale candidaților, care se regăsesc se site-ul Universității (www.umfcd.ro), au fost deja distribuite listele de candidați preferați pentru Senatul UMFCD de două dintre echipele de campanie ale candidaților, Jinga și respectiv Streinu-Cercel. Profesorul Adrian Streinu-Cercel a inclus ambii contracandidați pe lista propusă de el. Pe lista propusă de profesorul Jinga nu figureză nici profesorul Streinu-Cercel, nici vreunul dintre candidații de la Institutul ”Prof. dr. Matei Balș”. Nu a apărut încă o lista promovată de echipa Cătalinei Poiană.
Vineri, la Biblioteca Centrală Universitară, a avut loc o întâlnire între cadrele didactice, care a avut că scop obținerea sprijinului pentru tandemul de urologi, Viorel Jinga pentru poziția de rector și Ioanel Sinescu, actualul rector, pentru funcția de Președinte al Senatului.
După ce a trecut în revistă situația dificilă cu care se confruntă Universitatea din punct de vedere al locațiilor și calității precare a spațiilor de învățământ și de cercetare, Ioanel Sinescu consideră că singura soluție este realizarea unui nou campus universitar la Mogoșoaia, care, chiar departe de oraș, ar putea reprezenta o rezolvare a situației. Acest proiect a fost, de altfel, adus de multe ori în discuție în ultimii ani de actuala conducere a UMFCD, dar nu există însă pași concreți în acest sens. Printre prioritățile echipei Jinga-Sinescu, se numără și găsirea unei noi identități vizuale și a unui imn pentru Universitate.
Programul profesorului Adrian Streinu-Cercel este unul pragmatic, care se bazează pe creșterea finanțării (actualmente 92% din bugetul actual al universității este reprezentat de salarii și burse) care să permită rezolvarea cât mai rapidă a problemei spațiilor, digitalizarea Universității, creșterea veniturilor cadrelor didactice și ocuparea numeroaselor posturi vacanțe. Îmbunătățirea condițiilor de studiu pentru studenți constituie altă prioritate a programului ”Să construim împreună universitatea de medicină pentru secolul XXI”.
Prof. dr. Cătălina Poiană candidează de pe poziția de prorector al UMFCD și președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București și își propune creșterea calității actului educațional, creșterea atractivității pentru studenți și îmbunătățirea continuă a condițiilor de muncă pentru cadrele didactice și administrative. Prof. dr. Cătălina Poiana nu a lansat până în momentul de față o listă cu posibili candidați la Senatul UMFCD.
Nici prof. dr. Streinu-Cercel, nici prof. dr. Cătălina Poiană nu au anunțat că sprijină un candidat pentru poziția de Președinte al Senatului UMFCD. Alegerile pentru Senatul UMFCD sunt programate pe 14 și 21 ianuarie, iar cele pentru Rector în luna februarie 2020.
-
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor06.08.2025, 15:44
-
Ce arată analizele persoanelor care trăiesc peste 100 de ani06.08.2025, 14:10
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma06.08.2025, 10:28
-
-
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse08.07.2025, 14:18
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce spune despre concediile medicale și reducerea numărului de paturi din spitale.
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani
Michael Madsen a murit. Actorul din Kill Bill a murit la 67 de ani.
Suspiciune de antrax după consumul de carne. Alertă medicală în București
Alertă sanitară în Capitală! Două persoane prezintă simptome suspecte de antrax.
Ion Iliescu, în stare fizică precară
Medicii au transmis detalii de ultimă oră despre starea de sănătate a lui Ion Iliescu, iar veștile nu sunt deloc liniștitoare.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Europa, penalizată de China!
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.
OMS cere acces la informații secrete privind pandemia de COVID-19
Cine ascunde adevărul despre COVID-19? Pandemia care a ucis 20 de milioane de oameni.
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical.
Ion Iliescu, în stare critică la ATI
Ozonoterapie și oxigenoterapie. Dr. Mihai Băican, la DC Medical și DC News
Dr. Mihai Băican, specialist în Ozonoterapie și Oxigenoterapie, vine la DC Medical și DC News.
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Mituri și adevăruri despre dinții de lapte
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Transformări majore în sănătate și tehnologie
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Știrile zilei în Sănătate și Farma. S-a oprit medicamentul pentru endometrioză
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Concediul medical NU va mai fi o vacanță plătită! Alexandru Rogobete, anunț despre taxarea concediilor medicale
Bărbat din Iași, mort din cauza rabiei, după ce a fost mușcat de câine
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Investiții și crize în domeniul medical
Este FIV un tratament 100% eficient? Adevărul despre rata de succes
România lansează Strategia pentru Bolile Cardiovasculare 2025–2030
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!