Anestezia generală crește riscul de Alzheimer? Mister elucidat

Există îngrijorări că anestezia generală, realizată în timpul intervenției chirurgicale, poate contribui la un risc crescut de boală Alzheimer.
Pentru a elucida misterul, cercetătorii au comparat expunerea la anestezie generală versus anestezie locală (regională) în timpul intervenției chirurgicale elective, căutând legături potențiale cu dezvoltarea ulterioară a demenței, inclusiv Alzheimer.
Studiul, publicat în Journal of the American Geriatrics Society (link direct studiu), a inclus 7.499 de perechi potrivite de persoane care locuiesc în comunitatea cu vârsta de 66 de ani sau mai mult, care au fost supuse unei intervenții chirurgicale între anii 2007 și 2011 și au fost urmărite timp de până la 5 ani.
Cercetătorii nu au găsit nicio diferență în ceea ce privește riscul de a fi diagnosticate cu demență la persoanele care au făcut anestezie generală în comparație cu cele care au făcut anestezie regională.
„Mulți adulți în vârstă experimentează modificări ale cogniției imediat după operație și se întreabă ce rol ar fi putut juca tipul de anestezic în aceste modificări”, a explicat autorul principal dr Dallas P. Seitz, de la Universitatea din Calgary, Canada.
„Studiul nostru oferă dovezi că tehnica anestezică folosită în timpul operațiilor elective, fie că e vorba de anestezie generală sau anestezie regională, nu este asociată cu un risc pe termen lung de a dezvolta demență”, a concluzionat acesta.
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Ce vrea să facă Guvernul cu banii noștri din Pilonul 2 și Pilonul 3. Cum și când vei primi banii din pensia privată?
Un bărbat băut a furat o ambulanță din Spitalul Giurgiu
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Luptă pentru piața medicamentelor
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Explozie în Letea Veche, județul Bacău. Mai mulți răniți, inclusiv un minor, transferați la spitale de urgență
Femeie muşcată de un şacal cu rabie, la Iași. Are afectate mâinile și picioarele
Reguli actualizate pentru acordarea concediilor medicale: responsabilități pentru medici, pacienți și angajatori
Concediile medicale, doar pentru cine merită! Cum demonstrezi că ești bolnav.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Transformări majore în sănătate și tehnologie
Medicul Herman Berkovits, numit consilier onorific al ministrului Alexandru Rogobete
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!
Amenzi de 60.000 de lei pentru Spitalul Floreasca. S-a găsit Candida auris!
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical.
Ministerul Sănătății pregătește o transformare digitală semnificativă
"Poate că acestea sunt ultimele minute pe care le trăiți". Mesajul care zguduie Europa
Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
Ada Galeș, diagnosticată cu cancer
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Europa, penalizată de China!
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare
Vaccinul experimental care a depășit toate așteptările cu o eficiență cu 26% mai mare. Pentru ce este indicat.