Boboteaza şi Sfântul Ion, sărbători de mare importanţă pentru creştini. Dan Ciachir explică ce înseamnă botezul creştin, de ce e unic şi cât de important a fost Sfântul Ioan Botezătorul

Istoricul Dan Ciachir a povestit, în exclusivitate pentru DC NEWS, despre însemnătatea Bobotezei în lumea creştină, dar şi despre importanţa Sfântului Ioan...
"Sunt trei sărbători legate între ele. Înainte prăznuirea Bobotezei, care este o zi de post, Boboteaza şi Sfântul Ion, 5, 6 şi 7 ianuarie. Boboteaza este una dintre marile sărbători ale creştinătăţii. Ea are mai multe semnificaţii. În primul rând, atunci când este botezat în apele Iordanului de către marele Prooroc Ioan, Hristos avea 30 de ani. Până atunci, trăise într-un anonimat smerit. Abia atunci se descoperă lumii. De ce trăise până la 30 de ani în această smerită viaţă tăinuită, plină de muncă? La iudei, până la vârsta asta era considerată o insolenţă încercarea de a te manifesta în public. Atunci începe manifestarea sa publică şi, puţin după aceea, săvârşeşte şi prima sa minune, când la Cana Galileii, la o nuntă, preface apa în vin. Minunile sale sunt legate de un motiv de sărbătoare, nunta fiind un prilej de bucurie.
Exista un botez al pocăinţei pe care îl făcea acest mare ascet Ioan Botezătorul. Acesta nu era botezul...
Citește continuarea pe DC NEWS
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma08.08.2025, 14:57
-
-
Boala care revine și face ravagii. Peste 300 de cazuri în doar o lună!08.08.2025, 13:21
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Amenzi de 60.000 de lei pentru Spitalul Floreasca. S-a găsit Candida auris!
Tratament gratuit pentru mii de pacienți fără venituri. Cine poate beneficia până în 2026
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Rogobete cere reformă reală în sănătate: Avem nevoie și de manageri competenți
O femeie de 86 de ani şi fiul ei, atacaţi de o vacă
Al 22-lea Congres al Academiei de Neurotraumatologie Multidisiciplinară
Studiu: lactatele și alimentele bogate în zahăr, asociate cu coșmarurile
Legătura dintre intoleranța la lactoză și coșmaruri devine tot mai clară, spun cercetătorii. Și nu doar brânza e de vină.
Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
Ion Iliescu, în stare critică la ATI
Kate Middleton, noi îngrijorări. Apariția Prințesei a stârnit panică
Știrile zilei în Sănătate și Farma. FDA, avertisment legat de stimulante ADHD
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Inovații, controverse și crize în sănătate
Guvernul ne lasă fără asigurare de sănătate. Cine rămâne NEASIGURAT
Milioane de români vor rămâne fără asigurare medicală. Statul le cere 2.430 lei pe an ca să mai aibă acces la tratament medical.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Schimbări majore în sănătate
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu
Mihai Leu a murit. Mesajul transmis de acad. prof. dr. Irinel Popescu.
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Transformări majore în sănătate și tehnologie
Astigmatismul: 10 lucruri mai puțin cunoscute despre această afecțiune oculară
Șefii de secție și medicii, sancționați în cazul internărilor fictive
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer.