Colesterolul LDL este numit „colesterolul rău” deoarece, atunci când se află în exces în sânge, favorizează formarea plăcilor care îngustează arterele.
Colesterolul LDL apare pe aproape orice buletin de analize, alături de colesterolul total, HDL și trigliceride. O valoare crescută nu provoacă, de regulă, simptome imediate, dar poate contribui în timp la apariția aterosclerozei, infarctului sau accidentului vascular cerebral.
Colesterolul este o substanță asemănătoare grăsimii de care organismul are nevoie pentru funcționarea normală. Pentru că nu se poate deplasa singur prin sânge, este transportat de particule formate din grăsimi și proteine, numite lipoproteine.
LDL este abrevierea pentru „low-density lipoprotein”, adică lipoproteină cu densitate mică.
LDL transportă colesterolul prin sânge către diferite țesuturi. Problema apare atunci când numărul acestor particule este prea mare. Colesterolul poate începe să se acumuleze în pereții arterelor și să participe la formarea plăcilor de aterom.
În timp, arterele se pot îngusta și întări, iar sângele circulă mai greu. O placă de aterom se poate și rupe, favorizând formarea unui cheag care blochează circulația către inimă sau creier.
Din acest motiv, nivelurile ridicate ale LDL sunt asociate cu un risc mai mare de infarct, accident vascular cerebral și alte boli cardiovasculare. HDL este numit, în schimb, „colesterol bun”, deoarece ajută la transportarea colesterolului în exces către ficat, unde poate fi procesat și eliminat.
Pentru majoritatea adulților, o valoare a LDL sub 100 mg/dL este considerată optimă. Între 100 și 129 mg/dL, valoarea este apropiată de nivelul optim, iar între 130 și 159 mg/dL este considerată la limita superioară.
Un LDL cuprins între 160 și 189 mg/dL este ridicat, iar o valoare de cel puțin 190 mg/dL este considerată foarte ridicată.
Aceste limite sunt însă orientative. Ținta recomandată de medic poate fi mult mai mică pentru o persoană care a suferit un infarct sau un accident vascular cerebral, are diabet, boală renală, hipertensiune ori un risc cardiovascular crescut.
Rezultatul LDL nu trebuie, așadar, interpretat izolat. Medicul ia în calcul și vârsta, tensiunea arterială, fumatul, istoricul familial, greutatea, diabetul și celelalte valori ale profilului lipidic.
Alimentația bogată în grăsimi saturate, lipsa activității fizice, fumatul și excesul de greutate pot contribui la creșterea LDL.
Există însă și cauze care nu țin direct de stilul de viață. Nivelurile ridicate pot fi favorizate de moștenirea genetică, hipotiroidism, diabet, boli renale, sindromul ovarelor polichistice sau de anumite medicamente.
Riscul crește și odată cu vârsta, deoarece ficatul poate deveni mai puțin eficient în eliminarea LDL din sânge. În cazul femeilor, colesterolul LDL tinde să crească după menopauză.
Primele măsuri sunt, de obicei, reducerea grăsimilor saturate, creșterea consumului de fibre solubile și practicarea regulată a activității fizice.
Ovăzul, fasolea, lintea, fructele, legumele, cerealele integrale, nucile, peștele și carnea slabă pot face parte dintr-un regim alimentar prietenos cu inima. Este indicată limitarea cărnurilor grase, mezelurilor, untului, smântânii, brânzeturilor foarte grase și produselor prăjite.
Scăderea în greutate, atunci când există kilograme în plus, poate îmbunătăți atât LDL, cât și trigliceridele.
Pentru unele persoane, schimbările de stil de viață nu sunt suficiente. Medicul poate recomanda medicamente, inclusiv statine, în funcție de valoarea LDL și de riscul cardiovascular general. Tratamentul nu trebuie întrerupt doar pentru că analizele au revenit la valori mai bune.
Colesterolul crescut nu doare și poate rămâne neobservat ani întregi. Singura metodă prin care poate fi depistat este efectuarea analizelor de sânge.
