Conf. Horațiu Moldovan, anunț pentru pacienții vârstnici: Aparținătorii le vor putea face programările medicale online

CNAS anunță o resetare a sistemului de sănătate. Conf. dr. Horațiu Moldovan Control mai eficient al activității din sistem CNAS anunță o resetare a sistemului de sănătate. Conf. dr. Horațiu Moldovan Control mai eficient al activității din sistem - FOTO: Agerpres

Conf. Horațiu Moldovan, președintele CNAS, a făcut un anunț care îi vizează direct pe pacienții vârstnici.

Viitoarea platformă "E-Sănătatea Mea" va permite programarea pacienților la consultații atât de către aceștia, cât și de către aparținători sau medici, fără ca persoanele care fac programarea să aibă acces la datele medicale ale pacientului. Sistemul, care ar urma să devină funcțional la nivel național în următoarele săptămâni, are scopul de a simplifica accesul la serviciile medicale și de a reduce timpul necesar pentru stabilirea consultațiilor.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a explicat că platforma a fost concepută astfel încât să poată fi utilizată de mai multe categorii de utilizatori.

"Noi așa am gândit această platformă de programări, ca ea să poată să fie folosită atât de către pacient, cât și de către aparținător, dar și de către medic. Aparținătorul, cineva din familie, sau chiar un străin, un vecin, poate să intre pe propriul cont de programări și face o programare pentru un alt pacient.

Desigur, pacientul respectiv care va fi programat, sau cel care îi face programarea nu va avea acces la datele medicale ale persoanei respective, doar poate să-i facă programarea", a spus conf. Horațiu Moldovan, președintele CNAS, la Radio România Actualități.

Medicii vor putea programa direct pacienții către alți specialiști

Potrivit șefului CNAS, platforma va oferi și medicilor posibilitatea de a programa pacienții direct la alți specialiști, dacă aceștia solicită acest lucru. Măsura nu va fi obligatorie, însă ar putea înlocui procedurile informale folosite în prezent.

"La fel, medicul, de exemplu, medicul de familie sau medicul specialist poate să-l programeze pe pacient mai departe, la următorul medic de care are nevoie. Nu îl vom obliga pe medic, nu putem să facem lucrul acesta", a mai precizat președintele CNAS.

Sistemul va înlocui apelurile telefonice dintre medici

Horațiu Moldovan a arătat că, în prezent, mulți pacienți solicită sprijinul medicilor de familie pentru a obține programări la alte specialități, iar medicii rezolvă aceste situații prin apeluri telefonice către colegi.

"Dar astăzi lucrul acesta, de fapt, se întâmplă în practică. Pacienții care se descurcă mai greu, navighează mai greu prin sistemul sanitar, îi roagă, de regulă, pe medici, mai ales pe medicii de familie, îi roagă să-i ajute cu programări. Și atunci medicul de familie ce face astăzi? Pune mâna pe telefon și începe să-și sune colegii disponibili. Nu va mai trebui să facă lucrul ăsta, pentru că în 10 secunde va putea să-l programeze pe pacientul lui, dacă dorește și dacă pacientul îi cere lucrul acesta, la un alt coleg, la o altă specialitate", a mai spus conf. Horațiu Moldovan.

Platforma, aproape de lansarea națională

Platforma "E-Sănătatea Mea" face parte din proiectul de digitalizare al sistemului public de sănătate și, potrivit reprezentanților CNAS, ar trebui să devină disponibilă la nivel național în următoarele săptămâni. Noul sistem va centraliza programările la consultații și va permite accesul diferențiat pentru pacienți, aparținători și cadre medicale, cu păstrarea confidențialității datelor medicale.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

URMĂREȘTE-NE ȘI PE:
Articole similare