Cum și-a jucat Mădălin Miki Lupu șansa de a scăpa de urmările tuturor faptelor sale

Înainte de a fi condamnat și pentru tentativă la omor calificat, Mădălin Miki Lupu și-a jucat „pe jumătate” șansa de a scăpa de urmările tuturor faptelor sale...
Mădălin Miki Lupu, un botoșănean al cărui nume a apărut de multe ori în spațiul public ca urmare a infracțiunilor comise, a fost condamnat, ultima dată, de Tribunalul Galați, pe fond, la 20 de ani de închisoare pentru tentativă la omor calificat. Mădălin Miki Lupu a încercat să ucidă un alt deținut, în timpul executării pedepsei definitive a detenţiunii pe viaţă.
Fapta a avut loc în luna februarie a.c., iar condamnarea Tribunalului Galați a venit la finalul lunii octombrie.
„Constată că infracţiunea ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârşită în timpul executării pedepsei detenţiunii pe viaţă aplicate prin sentinţa penală nr. 183 / 01.07.2019 a Judecătoriei Reşiţa (definitivă prin neapelare la 24.07.2019) 1.4. În temeiul art. 43(1) şi (4) Cod Penal adaugă pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată în prezenta cauză la pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicate prin sentinţa penală nr. 183 / 01.07.2019 a Judecătoriei Reşiţa, urmând ca inculpatul LUPU MĂDĂLIN MIKI să execute pedeapsa detenţiunii pe viaţă, la care se va adăuga pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66(1)(a)”, se arată în minuta instanței.
Cum și-a jucat Mădălin Miki Lupu șansa „pe jumătate”
Potrivit documentelor obținute de DC News, cu câteva zile înainte de această condamnare a Tribunalului Galați, Judecătoria Arad lua „act de retragere” a unei cereri ale botoșăneanului.
Manevra a schimbatg însă lucrurile. Explicații, pe DC News:
-
-
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
Amenzi de 60.000 de lei pentru Spitalul Floreasca. S-a găsit Candida auris!
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Femeie muşcată de un şacal cu rabie, la Iași. Are afectate mâinile și picioarele
Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.
Toxiinfecție alimentară în masă la Vârtop. Plan Roșu de intervenție
Zeci de copii au ajuns de urgență la spital cu simptome severe de toxiinfecție alimentară.
Știrile zilei în Sănătate și Farma
Știrile zilei în Sănătate și Farma. FDA, avertisment legat de stimulante ADHD
Managerii de spitale, obligaţi să facă publice date despre activitatea medicală, economică şi administrativă
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Europa, penalizată de China!
Război comercial fără precedent! China lovește dur UE: interzice achizițiile de dispozitive medicale de milioane.
Guvernul ne lasă fără asigurare de sănătate. Cine rămâne NEASIGURAT
Milioane de români vor rămâne fără asigurare medicală. Statul le cere 2.430 lei pe an ca să mai aibă acces la tratament medical.
Un bărbat băut a furat o ambulanță din Spitalul Giurgiu
Al 22-lea Congres al Academiei de Neurotraumatologie Multidisiciplinară
Știrile zilei în Sănătate și Farma
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Pacienţii vor fi informaţi prin SMS despre serviciile medicale de care au beneficiat, anunță Horațiu Moldovan (CNAS)
Ion Iliescu a murit. De ce nu ieșea din casă în ultimii ani
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer
Ciuperca-minune care reduce depresia și anxietatea la bolnavii de cancer.