De ce nu ne amintim primii ani din viață? Cercetătorii au aflat răspunsul surprinzător!

Bebelușii își formează amintiri mult mai devreme decât se credea

Cercetătorii de la Universitatea Yale au descoperit dovezi care sugerează că bebelușii își pot forma amintiri episodice încă din primele luni de viață. Studiul, publicat în revista Science, contrazice teoria conform căreia hippocampusul – regiunea creierului responsabilă pentru memorie – nu ar fi suficient de dezvoltat în primii ani pentru a stoca aceste amintiri.

Până acum, cercetătorii au presupus că fenomenul de „amnezie infantilă” – incapacitatea adulților de a-și aminti evenimente din primii ani de viață – este cauzat de imaturitatea hippocampusului. Însă, echipa coordonată de Nick Turk-Browne, profesor la Yale și director al Wu Tsai Institute, a arătat că hippocampusul bebelușilor este deja activ atunci când procesează informații noi și contribuie la formarea amintirilor.

Bebelușii recunosc imagini familiare

În cadrul studiului, bebeluși cu vârste între patru luni și doi ani au fost expuși la imagini noi, iar activitatea creierului le-a fost monitorizată cu ajutorul unui sistem fMRI, adaptat pentru copiii foarte mici. Ulterior, aceștia au fost expuși din nou la aceleași imagini, alături de altele noi. Rezultatul: bebelușii care prezentau activitate intensă în hippocampus la prima expunere au recunoscut mai ușor imaginile familiare.

Regiunea cea mai activă a fost partea posterioară a hippocampusului, implicată în amintirile episodice la adulți. Descoperirile s-au confirmat la un grup de 26 de bebeluși, fiind mai pronunțate la copiii cu vârste de peste un an.

Amintiri pe termen lung… dar inaccesibile?

Studiul aduce în discuție posibilitatea ca aceste amintiri timpurii să nu fie pierdute, ci doar inaccesibile la vârsta adultă. Cercetătorii iau în calcul ipoteza că amnezia infantilă ar fi mai degrabă o problemă de recuperare a informației, nu de stocare. Proiectele aflate în desfășurare testează capacitatea copiilor de a-și aminti experiențe personale din perioada de sugar, cum ar fi filmulețe din propria copilărie, cu rezultate promițătoare până la vârsta preșcolară.

Ce urmează?

Turk-Browne și echipa sa continuă să studieze durabilitatea acestor amintiri de-a lungul copilăriei, deschizând discuții asupra posibilității ca ele să supraviețuiască, într-o formă sau alta, până la maturitate, chiar dacă nu pot fi accesate conștient. Aceste cercetări ar putea rescrie modul în care înțelegem memoria umană încă din primele etape de viață.