Mureş: Un doctor din cadrul UMFST s-a sinucis în locuinţa sa din Livezeni

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, conferenţiar universitar doctor la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST), a fost găsit spânzurat în locuinţa sa din...
"Poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr.5 Miercurea Nirajului au fost sesizaţi prin apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că e posibil ca tatăl acestuia să se fi sinucis într-un imobil situat pe raza comunei Livezeni. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi echipaje de jandarmi şi pompieri, care au pătruns în imobil, constatând că cele sesizate se confirmă. În interiorul imobilului a fost găsit spânzurat un bărbat, de 44 de ani, din comuna Livezeni. La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj medical care a constatat decesul acestuia. Cadavrul bărbatului a fost transportat la SML Târgu Mureş în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului", au declarat reprezentanţii IPJ Mureş pentru Agerpres.
Poliţiştii efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii incidentului.
Potrivit Agerpres, în luna noiembrie a anului trecut, soţia bărbatului a recurs la acelaşi gest, ea fiind găsită pe raza localităţii Sărăţeni, în apropierea autoturismului acesteia, căzută la pământ, prezentând o tăietură în zona gâtului.
"În data de 5 noiembrie 2019, în jurul orei 15,15, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat din localitatea Livezeni, cu privire la faptul că soţia acestuia a plecat de la domiciliu şi ar fi ameninţat că se va sinucide. În urma verificărilor şi a activităţilor desfăşurate de către aceştia, femeia, de 38 de ani, din localitatea Livezeni, a fost găsită pe raza localităţii Sărăţeni, în apropierea autoturismului acesteia, căzută la pământ, prezentând o tăietură în zona gâtului, totodată, la faţa locului fiind găsit şi un cuţit de bucătărie. De îndată, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 14 Ghindari i-au acordat primul ajutor şi, de asemenea, au solicitat prezenţa unui echipaj medical la faţa locului, ulterior aceasta fiind transportată în stare gravă la UPU Târgu Mureş în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate", arăta IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.
În ciuda eforturilor medicilor, femeia nu a mai putut fi salvată.
Cei doi soţi aveau împreună un copil minor, bărbatul mai având un fiu din prima căsnicie.
-
Ora la care mănânci, impact asupra kilogramelor06.08.2025, 15:44
-
Ce arată analizele persoanelor care trăiesc peste 100 de ani06.08.2025, 14:10
-
-
-
Știrile zilei în Sănătate și Farma06.08.2025, 10:28
-
-
Medicamentul care distruge cancerul fără efecte adverse08.07.2025, 14:18
-
Lucrul care triplează riscul de cancer. Medicii, avertisment16.07.2025, 23:43
-
Tratamentul care bate chimioterapia fără efecte adverse25.07.2025, 16:00
-
Activitatea care îți protejează creierul. Previne uitarea16.07.2025, 20:10
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Psihologia jocurilor de noroc: Impactul jocurilor online asupra sănătății mentale
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Mai multe țări interzic puiul. Bătălia medicamentelor pentru slăbit explodează
Reacția Colegiului Medicilor în cazul Floreasca: Și noi suntem pacienții acestui sistem!
Pacienţii vor fi informaţi prin SMS despre serviciile medicale de care au beneficiat, anunță Horațiu Moldovan (CNAS)
Alexandru Rogobete promite accelerarea lucrărilor la spitale și soluții pentru proiectele întârziate
Guvernul ne lasă fără asigurare de sănătate. Cine rămâne NEASIGURAT
Milioane de români vor rămâne fără asigurare medicală. Statul le cere 2.430 lei pe an ca să mai aibă acces la tratament medical.
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Inovații, controverse și crize în sănătate
Femeie muşcată de un şacal cu rabie, la Iași. Are afectate mâinile și picioarele
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici. Alexandru Robogete, anunț
Ce se întâmplă cu taxa CASS pentru pacienții oncologici.
Ministerul Sănătății impune tăieri drastice la concediile medicale fictive și avertizează cu sancțiuni penale
Dosare penale pentru concediile medicale. Ce pățești dacă te îmbolnăvești.
Astigmatismul: 10 lucruri mai puțin cunoscute despre această afecțiune oculară
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
Mituri și adevăruri despre dinții de lapte
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Ce este antrax, infecția gravă pe care o poți lua din carne!
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Val de schimbări în industria medicală
Un bărbat băut a furat o ambulanță din Spitalul Giurgiu
Ministrul Sănătății le dă ultimatum medicilor să respecte programul în spitalele publice
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Investiții și crize în domeniul medical
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Pastila secretă care topește kilogramele rapid și schimbă lupta cu obezitatea
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical
Managerii și șefii de secție, evaluați după reguli noi. Ce urmează pentru salariile personalului medical.