Oficiali din Sănătate, la întâlnire cu reprezentanții Bisericii: anumite practici religioase ar trebui adaptate măsurilor de protecție sanitară

slujba_biserica_foto_basilica_ro_26449400 Reguli pentru participarea la slujbe. Foto: BASILICA.RO

O întâlnire a avut loc între oficiali din sănătate și reprezentanți ai Bisericii. Tema care i-a adus împreună la masa discuțiilor este vaccinarea și posibilitatea adaptării unor practici religioase la...

Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), col. dr. Valeriu Gheorghiță, și secretarul de stat din Ministerul Sănătății, vicepreședinte al CNCAV, dr. Andrei Baciu, s-au întâlnit, vineri, cu reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte, cu atribuții în combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Întâlnirea s-a derulat în sistem videoconferință, pe Platforma de Dialog care utilizează tehnologia digitală. 
Oficialii din sănătate au adus în discuție subiecte precum campania de vaccinare împotriva COVID-19, modalitățile de programare, dar și beneficiile și importanța vaccinării în rândul populației.

Totodată, au discutat despre modul în care anumite practici religioase se pot adapta măsurilor de protecție sanitară, precum și importanța asigurării continuității dialogului din cadrul Consiliului Consultativ al Cultelor din România. 

Cu această ocazie, președintele CNCAV, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a oferit informații detaliate în ceea ce privește campania de vaccinare și i-a asigurat pe reprezentanții cultelor de întregul sprijin al CNCAV pentru derularea procesului de vaccinare într-un mediu favorabil și sigur. „Obiectivul CNCAV este acela de a derula în cele mai bune condiții procesul de vaccinare la nivel național, în rândul tuturor categoriilor de persoane. Salut deschiderea manifestată de Secretariatul de Stat pentru Culte în organizarea unor astfel de întâlniri și deschiderea de care ne-am bucurat în tot acest timp, pentru ca vaccinarea să continue într-un mediu favorabil și sigur. Ne exprimăm întregul sprijin și disponibilitatea pentru identificarea celor mai bune soluții care să susțină ritmul campaniei de vaccinare și acoperirea indicelui de imunizare in rândul populației”, a declarat col. dr. Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV. 
Totodată, reprezentanții celor 17 culte religioase prezenți la întâlnire (din totalul de 18 culte din România) și-au exprimat susținerea pentru procesul de informare a credincioșilor cu privire la Campania de vaccinare împotriva COVID-19 și au apreciat buna colaborare dintre CNCAV și Secretariatul de Stat pentru Culte. 

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare

Știrile zilei în Sănătate și Farma

06 aug 2025, 10:28
Companii farmaceutice în criză și schimbare. Procese, scăderi de profit și strategii noi care vor remodela piața medicamentelor sunt câteva din cele mai importante știri ale zilei.

Știrile zilei în Sănătate și Farma

03 iul 2025, 17:16
Un tribunal  a redeschis un proces controversat privind concedieri pe motiv de refuz al vaccinării anti-COVID. Inteligența artificială face erori medicale...