Rogobete: Includem încă patru Compartimente de Primiri Urgenţe în sistemul de finanţare directă de la bugetul de stat

rogobete Alexandru Rogobete - FOTO: Agerpres

Alexandru Rogobete anunță că include încă patru Compartimente de Primiri Urgenţe în sistemul de finanţare directă de la bugetul de stat.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat joi includerea a încă patru Compartimente de Primiri Urgenţe (CPU) în sistemul de finanţare directă de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului pe care îl conduce. Este vorba despre Spitalul Clinic Municipal Filantropia Craiova, Spitalul de Recuperare Borşa, Spitalul Municipal Brad şi Spitalul Municipal Dorohoi.

Potrivit ministrului Sănătăţii, odată cu această decizie, România ajunge la 80 de Compartimente de Primiri Urgenţe finanţate la nivel naţional. Finanţarea directă oferă resurse dedicate activităţii de urgenţă: echipe medicale, medicamente, materiale sanitare şi investigaţiile necesare pacienţilor care ajung în aceste structuri.

"În practică, aceste resurse oferă spitalelor capacitatea de a evalua rapid pacienţii, de a începe tratamentul fără întârzieri şi de a gestiona cazurile acute mai aproape de comunităţile în care trăiesc oamenii.

În acelaşi timp, contribuim la echilibrarea presiunii din marile Unităţi de Primiri Urgenţe. Ca ministru al sănătăţii, ştiu că în situaţiile de urgenţă timpul poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.

De aceea, consolidarea reţelei de urgenţă rămâne o prioritate: pentru ca fiecare pacient să primească îngrijirea necesară rapid, în siguranţă şi aproape de casă", a scris ministrul pe Facebook.

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare