EXCLUSIV Prof. Dorel Săndesc: Rezistența la antibiotice, criză de sănătate publică
Infecțiile multidrug rezistente amenință spitalele și comunitatea: peste jumătate dintre pacienții internați aduc cu ei bacterii rezistente, iar consumul nejustificat de antibiotice în gospodării și în zootehnie agravează fenomenul.
În cadrul conferinței "HEALTH FORUM: Managementul responsabil al antibioticelor în sezonul virozelor: riscuri și soluții", Prof. univ. dr. Dorel SĂNDESC, medic primar A.T.I., a prezentat o analiză amplă asupra fenomenului rezistenței microbiene și a consumului necontrolat de antibiotice în România și la nivel global.
Infecțiile multidrug rezistente, problemă globală de sănătate publică
Prof. Săndesc atrage atenția asupra gravității situației.
"Infecțiile multidrug rezistente reprezintă una din marile probleme de sănătate publică, nu numai la nivel național, ci și la nivel mondial, o realitate dramatică recunoscută de toate forurile științifice, dar și de forurile politice. Fenomenul se agravează pe zi ce trece. Vârful icebergului este în spitale. Acolo unde se înregistrează infecțiile cu forme grave și acele infecții numite infecții asociate îngrijirilor medicale, adică infecții care apar în timpul internării pacientului", a explicat Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Medic primar A.T.I., în cadrul conferinței "HEALTH FORUM: Managementul responsabil al antibioticelor în sezonul virozelor: riscuri și soluții".
Pacienții internați aduc rezistența cu ei
Specialistul explică modul în care pacienții contribuie la apariția infecțiilor severe.
"Trebuie să vedem acest tabloul în totalitatea sa. Acum asistăm la un fenomen foarte serios, și anume faptul că dintre pacienții care se îmbolnăvesc cu forme grave, care ajung la ATI, peste 50% dintre ei intră în spital cu microb, cu bacterii, cu rezistență extinsă la antibiotice. Acest lucru este dovedit de studii. Peste 51% din pacienții care se internează au microbi rezistenți la antibiotice. Vin cu acești microbi, iar în condiții de sănătate organismul conviețuiește cu acești microbi și nu face boala", a mai explicat Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Medic primar A.T.I., în cadrul conferinței "HEALTH FORUM: Managementul responsabil al antibioticelor în sezonul virozelor: riscuri și soluții".
Imunitatea scăzută și infecțiile grave
"În condițiile în care pacientul este grav bolnav, întotdeauna imunitatea sa este scăzută, este prăbușită, iar proprii microbi devin agresivi și provoacă aceste infecții grave. Avem și infecții foarte greu de tratat pentru că sunt microbi care au această rezistență extinsă.
Peste jumătate dintre pacienți fac infecții cu acești microbi pe care îi aduc ei îșiși", a explicat Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Medic primar A.T.I., în cadrul conferinței "HEALTH FORUM: Managementul responsabil al antibioticelor în sezonul virozelor: riscuri și soluții".
Infecțiile din spitale, doar vârful icebergului
Prof. Săndesc subliniază că problema nu se rezumă la spitale:
"Infecțiile din spitale reprezintă doar un vârf al icebergului, după cum și consumul de antibiotice în spital este doar o proporție foarte mică. Statisticile largi și internaționale arată că 90% dintre antibiotice sunt administrate în comunitate, la oameni care nu sunt internați. Doar 10% se administrează în spital", a explicat Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Medic primar A.T.I., în cadrul conferinței "HEALTH FORUM: Managementul responsabil al antibioticelor în sezonul virozelor: riscuri și soluții".
Consumul nejustificat de antibiotice în comunitate
Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, medic primar ATI, a explicat că majoritatea consumului de antibiotice în comunitate nu este justificat și că acestea tratează doar bacterii, nu și virusuri.
"Acest consum uriaș în comunitate, într-o proporție foarte mare nu este justificat. Cunoaștem foarte bine această practică de a lua antibiotic pentru că este febră, stare alterată, o viroză. Pacienții iau antibiotice când, de fapt, nu au o infecție bacteriană. Antibioticele tratează doar bacterii, nu tratează virusuri", a explicat Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Medic primar A.T.I., în cadrul conferinței "HEALTH FORUM: Managementul responsabil al antibioticelor în sezonul virozelor: riscuri și soluții".
Antibioticele în agricultură și zootehnie – un factor major al rezistenței
"Pe lângă consumul de antibiotice foarte mare la oameni care sunt în comunitate, antibioticele consumate reprezintă o minoritate față de consumul general de antibiotice, mai ales în zona de zootehnie și agricultură. 70-75% dintre antibiotice sunt utilizate în aceste zone, adică zootehnie și agricultură. Consumul acesta uriaș explică apariția acestui fenomen îngrijorător care nu va putea fi stăpânit adecvat prin apariția de noi antibiotice", a explicat Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Medic primar A.T.I., în cadrul conferinței "HEALTH FORUM: Managementul responsabil al antibioticelor în sezonul virozelor: riscuri și soluții".
Rezistența microbiană, o provocare pentru cercetare și tratament
Dr. Dorel Săndesc, medic primar ATI, a atras atenția asupra dificultăților tot mai mari în descoperirea de noi antibiotice și asupra importanței reducerii consumului nejustificat de antibiotice pentru a preveni rezistența bacteriană.
"Se descoperă tot mai greu antibiotice. Lanțul de cercetare, de producție este extrem de complex și constatăm că microbii au o capacitate incredibilă, deloc anticipată atunci când a început era antibioticelor, prin descoperirea penicilinei. Se considera că problema este rezolvată având penicilina care putea distruge orice infecție, orice microb. Trebuie să ne concentrăm pe consumul nejustificat de antibiotice în toate domeniile", a mai spus Prof. univ. dr. Dorel Săndesc, Medic primar A.T.I., în cadrul conferinței "HEALTH FORUM: Managementul responsabil al antibioticelor în sezonul virozelor: riscuri și soluții".
-
-
-
-
Simptome care arată o problemă de inimă07.12.2025, 16:27
-
