EXCLUSIV Cum a influențat COVID-19 vaccinarea și screeningul pentru cancer. Prof. univ. dr. Florin Mihălțan: Deserviciu teribil

Cum a influențat COVID-19 vaccinarea și screeningul pentru cancer. Prof. univ. dr. Florin Mihălțan Deserviciu teribil

Vaccinarea împotriva Virusului Sincițial Respirator (VSR) devine o prioritate medicală în România, însă se lovește de un val de scepticism și dezinformare

Prevenția rămâne un pilon central în sănătatea publică, însă drumul de la recomandarea medicului pneumolog până la administrarea efectivă a unui vaccin este plin de obstacole. În cadrul dezbaterii „Health Forum: Prevenția, investiție strategică în viață”, Prof. Univ. dr. Florin Mihălțan a evidențiat succesul și, totodată, dificultățile campaniilor de vaccinare împotriva Virusului Sincițial Respirator (VSR) în România.

Discrepanțe în sistemul medical

"Noi, pneumologii suntem extrem de convinși de necesitatea indicației inclusiv a vaccinului pentru VSR, vorbim cu pacientul, trecem în fișa lui și de aici încep discuțiile la alte etape. Sunt medici de familie care spun că e foarte bine că le-am convins pacientul, dar sunt alții care nu cred în vaccin. 

Avem o problemă de educație la anumite nivele ale ambulatoriului. Este una din probleme. Nu o spun eu, ci am fost recent la o conferință care era strict pe VSR și credeți-mă că acolo multe țări semnalau reluarea educației la nivelul personalului medical.

Dacă ne referim la partea de populație aș spune două lucruri importante. A fost un deserviciu al COVID. S-a vorbit foarte mult de vaccinare, dar ulterior au apărut o multitudine de talk-show-uri care nu au de-a face cu medicina, uneori câte un halat alb s-a rătăcit pe acolo și au pledat împotriva vaccinului.

Acest ecou s-a resimțit teribil în masa populațională. A fost un deserviciu teribil. Dacă vorbim de VSR noi vedem persoane vârstnice cu complicații importante respiratorii din cauza lipsei vaccinului", a explicat Prof. Univ. dr. Florin Mihălțan, Medic primar Pneumologie, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”,  în cadrul dezbaterii DC Media Group - "Health Forum: Prevenția, investiție strategică în viață, sănătate și dezvoltare".

Cancerul descoperit în urma COVID

Dincolo de controverse, perioada pandemiei a adus și un beneficiu neașteptat: o mai bună monitorizare a plămânilor prin investigații imagistice. Utilizarea frecventă a computerului tomograf (CT) a permis depistarea unor patologii grave în stadii incipiente.

"A fost și un serviciu important făcut de COVID și anume că s-a făcut destul de des acel tomograf computerizat care a descoperit afecțiuni respiratorii cronice, cancer. A fost și o aclimatizare cu populația și concetățenii legat de această investigație, un drum care ar deschide ușor screeningul de cancer", a explicat Prof. Univ. dr. Florin Mihălțan, Medic primar Pneumologie, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”,  în cadrul dezbaterii DC Media Group - "Health Forum: Prevenția, investiție strategică în viață, sănătate și dezvoltare".

Google News icon  Urmărește-ne și pe Google News - abonează‑te!

Articole similare