EXCLUSIV Vaccinuri compensate și gratuite pentru mai mulți români. Conf. univ. dr. Horațiu Moldovan (CNAS): Trebuie să facem lucrurile acestea!
Vaccinurile compensate și gratuite ar putea fi extinse, inclusiv pentru persoanele neasigurate. Președintele CNAS spune că există deschidere pentru noi măsuri.
Vaccinurile compensate și gratuite ar putea ajunge la mai multe categorii de persoane, inclusiv la cei care nu au asigurare de sănătate. Reprezentanții CNAS spun că există deschidere pentru extinderea listei de vaccinuri și pentru anumite forme de decontare destinate persoanelor neasigurate, în special în cazul bolilor cu impact epidemiologic important.
Conf. univ. dr. Horațiu Remus Moldovan, președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), a declarat că instituția este deschisă la propunerile venite din partea profesioniștilor din sănătate.
Vaccinuri compensate pentru mai multe persoane
Una dintre propunerile discutate de profesioniștii din sănătate vizează atât diversificarea vaccinurilor care se află în prezent pe lista celor compensate sau gratuite, cât și extinderea categoriilor de persoane care pot beneficia de decontare.
"Profesioniștii din sănătate au ridicat problema extinderii pachetului de vaccinare atât în ceea ce privește diversificarea vaccinurilor care sunt acum pe lista celor compensate și gratuite, dar nu numai pentru asigurați, ci și extinderea anumitor tipuri de decontări și pentru vaccinuri, inclusiv și pentru persoanele neasigurate, mai ales pentru acele afecțiuni care pot să pună probleme serioase de sănătate publică din punct de vedere epidemiologic", a explicat conf. univ. dr. Horațiu Remus Moldovan, în cadrul dezbaterii HEALTH FORUM: "Vaccinarea pe tot parcursul vieții, o viață fără boli prevenibile prin vaccinare", organizată de DC Media Group.
CNAS: Există deschidere pentru extinderea listei
Președintele CNAS susține că instituția este pregătită să analizeze propunerile concrete privind extinderea vaccinării decontate.
"Noi suntem deschiși la a discuta aceste lucruri și în măsura în care vom primi aceste propuneri concrete, suntem deschiși să extindem lista vaccinurilor care sunt în compensare sau gratuite, dar și să le extindem dincolo de persoanele asigurate", a declarat acesta.
Astfel, discuția nu vizează doar introducerea unor vaccinuri noi în sistemul de compensare sau gratuitate, ci și posibilitatea ca anumite vaccinuri să fie disponibile, în anumite condiții, și pentru persoanele care nu sunt asigurate.
De la pachetul de bază la pachetul minimal
O altă variantă menționată de președintele CNAS este trecerea unor vaccinuri din zona pachetului de bază în pachetul minimal, ceea ce ar permite accesul unor categorii mai largi de persoane.
"Adică să trecem dincolo de pachetul de bază cu o serie dintre ele la pachetul minimal. Trebuie să avem o discuție aplicată, tehnică și să facem lucrurile acestea", a precizat conf. univ. dr. Horațiu Remus Moldovan.
Potrivit acestuia, extinderea măsurilor de vaccinare nu ar reprezenta un obiectiv imposibil de susținut din punct de vedere financiar.
"Nu este vorba despre niște sume care nu pot fi acomodate în viitorul apropiat. Cred că trebuie să facem lucrurile acestea!", a concluzionat președintele CNAS.
