Hipertensiunea arterială, ucigașul tăcut. Factorii care o declașează și cum poate fi prevenită

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
Hipertensiunea arteriala – FOTO: Pexels@Thirdman
Hipertensiunea arteriala – FOTO: Pexels@Thirdman

Hipertensiunea arterială poate fi prevenită. Fumatul, vârsta, stresul și alimentația necorespunzătoare sunt câțiva factori declanșatori.

Hipertensiunea arterială dacă nu este tratată corespunzător poate fi fatală.

Ziua Mondială a Hipertensiunii Arteriale este marcată anual la 17 mai, pentru a spori gradul de conștientizare ale problemelor de sănătate cauzate de tensiunea arterială ridicată. Tensiunea arterială ridicată sau hipertensiunea arterială este principala cauză a deceselor la nivel global.

Ce este hipertensiunea arterială

Hipertensiunea arterială reprezintă o creştere a presiunii sângelui peste limita normală, care poate afecta inima, creierul, rinichii şi ochii, este numită ucigaşul tăcut, deoarece boala poate evolua fără simptome. Netratată, sau tratată necorespunzător, poate duce la invaliditate, infarct sau atac cerebral.

Circa 50% din persoanele cu hipertensiune de la nivel global nu sunt conștiente de faptul că suferă de această afecțiune. Mai puţin de 20% o ţin sub control, potrivit Societăţii Internaţionale de Hipertensiune.

La noi în țară, hipertensiunea reprezintă o problemă de sănătate publică din cauza prevalenţei sale crescute la populaţia adultă. Societatea Română de Hipertensiune a realizat un studiu și arată că în ţara noastră hipertensiunea arterială este cauza cea mai răspândită a bolilor cardiovasculare şi este responsabilă pentru 62% din totalul deceselor.

Vezi și: Prețurile medicamentelor, MODIFICATE de la 1 iunie. Ministerul Sănătății, cea mai amplă actualizare

Prevenție

Hipertensiunea arterială poate fi  prevenită, iar efectele ei pot fi diminuate și chiar oprite, dacă tensiunea arterială este măsurată frecvent și atent, începând cu vârsta de 40 de ani.

Hipertensiunea arterială este provocată de creșterea presiunii sângelui în artere peste valoarea normală. Potrivit medicilor, tensiunea arterială normală este de 120/80 de milimetri coloană de mercur (mmHg) și variază în funcție de etapele vieții.

Simptomele hipertensiunii arteriale sunt:

- durerile de cap, în special în zona cefei,

- senzația de urechi înfundate,

- amețeală,

- vărsături,

- confuzie,

- insomnie,

- hemoragii nazale.

Principalii factori de risc care determină apariția hipertensiunii arteriale sunt: vârsta, stresul, inactivitatea fizică, alimentația nesănătoasă, fumatul.

Vezi și: Metastazele hepatice și cancerul colorectal. Medic: Rată de supraviețuire de 5-10 LUNI în lipsa tratamentului

Diagnostic

Hipertensiunea arterială poate fi depistată prin câteva metode de diagnostic, precum măsurarea frecventă și atentă a tensiunii arteriale cu ajutorul unui tonometru mecanic sau automat, evaluarea factorilor de risc, a antecedentelor personale și ereditare, efectuarea analizelor de laborator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel