Metastazele hepatice și cancerul colorectal. Medic: Rată de supraviețuire de 5-10 LUNI în lipsa tratamentului

Monika Baciu |
Data publicării:
metastazele hepatice si cancerul colorectal – FOTO: Pexels @SHVETS_production
metastazele hepatice si cancerul colorectal – FOTO: Pexels @SHVETS_production

Metastazele hepatice reprezintă ultimul stadiu în evoluția unei boli canceroase. 

Metastazele hepatice sunt caracteristice pentru multe tipuri de cancer, în special cele care provin din tractul gastrointestinal, sân, plămân și pancreas. Medicul specialist de chirurgie generală, Ionuț Luduș, a explicat la Digi 24 ce implică metastazele hepatice și care este gradul de supraviețuire al pacienților.

Ce sunt metastazele hepatice

Metastazele reprezintă dezvoltarea unor leziuni secundare tumorii primare, pe parcursul unei boli neoplazice, la nivelul altor organe sau țesuturi. Din punct de vedere medical, metastaza reprezintă ultimul stadiu în evoluția unei boli neoplazice spre deces. Dintre organele care pot fi afectate de leziunile metastatice sunt ganglionii limfatici, ficatul, pulmonul, sistemul osos și sistemul cerebral.

Metastazele hepatice sunt tumori maligne unice sau multiple, care se dezvoltă la nivelul ficatului prin diseminarea unei formațiuni tumorale primare de la regiunea colorectală. Această diseminare se explică prin drenajul venos al întregului sistem digestiv în ficat prin intermediul venei porte. El reprezintă practic în stadiul 4 al oricărei boli neoplazice și are ca și supraviețuire în jur de 5-10 luni în lipsa tratamentului”, a explicat medicul Ionuț Luduș.

Vezi și: CAR-T sau terapiile celulare, singura ȘANSĂ a pacienților cu LEUCEMIE, realitate în România. Dr. Tănase: Un VIS al oricărui oncolog, să DISTRUGĂ cancerul

Diagnostic

Medicul a explicat care sunt pașii de diagnostic. Sunt mai multe etape care trebuie parcurse pentru a stabili un diagnostic corect.

”Diagnosticul depinde momentul de momentul în care se ridică această suspiciune. Dacă, de exemplu, cunoaștem că există deja o formațiune tumorală primară la nivelul colonului sau rectului, atunci aceste suspiciuni se confirmă pe baza unui back-scan sau a unei biopsii hepatice. Dacă, pe de altă parte, această suspiciune se ridică în cadrul unei investigații de rutină, cum ar fi ecografia abdominală, atunci trebuie să completăm aceste investigații cu metode prin care să diagnosticăm tumora primară, cum ar fi colonoscopie, endoscopie sau computer tomograf și coroborare a acestor rezultate cu markeri tumorali hepatici, special pentru a infirma prezența unei formațiuni primare hepatice”, a mai explicat medicul.

Tratament

O comisie specializată format din medici de diferite ramuri va pune diagnosticul, în urma unor analize complexe.

”Cancerul colorectal se află pe primul loc la nivel mondial la numărul de decese din cauze oncologice. Dintre pacienții care au acest cancer, 50% vor dezvolta pe parcursul evoluției metastaze hepatice.

Știind aceste date, opțiune de tratament se schimbă aproape zilnic și continuă să se schimbe radical, fiind o combinație de chimiorateterapie, chirurgie și radiologie intervențională. De aceea abordul tratamentului trebuie să fie întotdeauna multidisciplinar, adică o colaborare strictă și foarte strânsă între oncolog, chirurg și radiolog, ca având ca centru atenției oncologul care practic conduce acest tip de tratament și stabilește indicațiile în funcțiile de ultimele ghiduri în materie de tratament”, a mai spus el.

Vezi și: Unghii cu gel sau ojă semipermanentă. Cătănaș: RISC foarte crescut de reacție alergică. Se UMFLĂ, își schimbă culoarea

Transplant hepatic

Rezecţia chirurgicală a metastazelor reprezintă singurul tratament care poate asigura supravieţuirea şi chiar vindecarea pe termen lung la unii pacienţi. În centrele specializate, îndepărtarea chirurgicală completă a metastazelor hepatice colorectale se poate efectua în condiţii de siguranţă, cu o mortalitate foarte scăzută.

Metastazele hepatice se pot aborda chirurgical la indicația oncologului și pot consta în diverse tipuri de rezecție hepatică metastrazectomii simple, hepatictomii minore, hepatictomii majore sau chiar transplant hepatic. Acesta din urmă, transplantul hepatic, este nou pe lista tratamentelor în această boală, având indicație doar pentru boala stabilizată de minim 6 luni și localizată doar hepatic. Legat de tratamentul chirurgical aș vrea să spun două lucruri foarte importante.

În primul rând, aprecierea pre-operatorie a rezecabilității metastazelor trebuie făcută de către un chirurg cu experiență în acest tip de chirurgie de foarte puține ori în care se consideră că numărul de noduri hepatici constituie contra-indicație pentru intervenția chirurgicală, ceea ce este fals. Sunt numeroase cazuri în care s-au rezecat până la 30 de metastaze hepatice fără niciun fel de problemă și cu rezultate foarte bune. În al doilea rând, ecografia intra-operatorie trebuie să fie obligatorie. Ea este utilă în evaluarea corectă a numărului de noduri hepatici și intraoperator și ghidează chirurgul rezecția hepatică astfel încât să prezerve cât mai mult parenchim hepatic sănătos și pentru că evoluția pacientului să fie cât mai bună după operație”, a mai spus medicul.

Vezi și: Antibioticele, risc pentru sănătate. Pot duce la infecții fungice și la BOLI inflamatorii intestinale

Rata de supraviețuire și în cazul metastazelor hepatice de stadiul patru este una ridicată datorită metodelor de diagnostic și tratament.

”Ca o concluzie generală, aș spune că stadiul 4 deși în urmă cu nu foarte mult timp însemna un moment în care aveai o decizie de 5-10 luni de supraviețuire, acum este un stadiu tratabil, rapid, cu decizii luate bine și la timpul potrivit”, a încheiat Ionuț Luduș, medic specialist chirurgie generală.

Ce este cancerul colorectal

Cancerul colorectal – cancerul colonului şi rectului – este ca frecvență al treilea tip de cancer atât la bărbați cât şi la femei. Colonul și rectul alcătuiesc intestinul gros. Funcția lor principală este de a absorbi apa și electroliții conținuți în alimentele digerate și de a elimina reziduurile solide. Cancerul de colon apare la nivelul mucoasei peretelui intestinal şi se poate extinde la ganglionii limfatici, la organele învecinate sau, în stadii avansate, la organe aflate la distanță.

Simptomele cancerului colorectal pot include:

- prezența sângelui în scaun

- constipație

- subțierea scaunului,

- disconfort în momentul actului defecației sau necesitatea urgentă de a merge la toaletă fără eliminarea scaunului

- scădere în greutate inexplicabilă

- balonare

- oboseală cronică.

De multe ori în stadiile precoce ale bolii aceste manifestări sunt deseori șterse, putând fi cu ușurință neglijate de pacienți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel