Intervenția chirurgicală, pas cu pas. Ce trebuie să știi

Monika Baciu |
Data actualizării: | Data publicării:
interventia chirurgicala - FOTO: Freepick
interventia chirurgicala - FOTO: Freepick

Intervenția chirurgicală se realizează atunci când tratamentul medicamentos nu dă rezultate.

Intervenția chirurgicală se realizează sub anestezie. Ideea unei operații este destul de stresantă pentru majoritatea pacienților.

Pregătirea începe cu câteva zile înainte de operație

Dr. Mirela Porosnicu, medic primar Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Victor Babeș din Timișoara oferă informații legate de intervenția chirurgicală.

”Pregătirea preanestezică sau preoperatorie este foarte importantă, însemnând o evaluare complexă a pacientului ce urmează a fi supus unei intervenţii chirurgicale.

Practic, cu câteva zile înainte de operaţie, medicul anestezist face un consult preanestezic, adică o întâlnire fata în faţă cu pacientul, pentru a-i afla istoricul medical, în special dacă a mai suferit intervenţii chirurgicale şi de ce natura au fost acestea”, arată dr. Mirela Porosnicu.

Vezi și: Rujul, efecte neașteptate asupra sănătății. 5 efecte nocive

Datele medicale, absolut necesare

Înainte de operație, medicul anestezist va trebui să cunoască toate aspectele legate de starea de sănătate a pacientului. În funcție de aceste date se stabilește tehnica anestezică.

”Medicul anestezist va solicita toate documentele şi consulturile interdisciplinare efectuate până la momentul operaţiei şi va proceda la un examen clinic, care presupune evaluarea sistemului respirator, cardiovascular, renal. Acest lucru îi va permite medicului de terapie intensivă să aleagă tehnica anestezică optimă şi individualizată.

În acelaşi timp, specialistul anestezist poate solicita şi alte investigaţii, dar şi modificarea medicaţiei pe care pacientul o ia în mod curent, spre exemplu modificarea protocolului medicamentelor anticoagulante, pentru că intervenţiile anestezica şi chirurgicală să poată fi realizate în condiţii de siguranţă.

Mai mult, specialistul AŢI îi va da informaţii pacientului despre tehnica anestezică aleasă, dar şi informaţii despre riscuri, beneficii şi starea clinică ulterioară.

Medicul anestezist se va ocupa de alegerea momentului optim al intervenţiei chirurgicale, atunci când starea clinică o permite. De exemplu, se poate solicita o reevaluare din punct de vedere cardiologic, putându-se amâna operaţia până când valorile tensiunii arteriale sunt ţinute sub control. De asemenea, medicul anestezist alege împreună cu chirurgul ziua în care pacientul poate fi operat în condiţii de siguranţă.

Nu în ultimul rând, pacientul va trebui să îşi dea consimţământul scris pentru efectuarea anesteziei, dar şi a intervenţiei chirurgicale”, mai notează doctorul.

Vezi și: Câte ore e bine să dormim și câte cafele putem bea pe zi. Ciurea: O să rămâneți foarte uimiți

Restricții alimentare sau medicamentoase

Înainte de intervenția chirurgicală, medicii pot decide întreruperea unor tratamente medicamentoase. De asemenea, pacientul care va fi supus operației nu are voie să consume mâncare sau băuturi.

”Totodată, i se va explica pacientului că nu are voie să mănânce, să bea înaintea intervenţiei şi că va trebui să respecte cu foarte mare stricteţe protocolul medicamentos care i-a fost stabilit în timpul examinării”, mai arată dr. Mirela Porosnicu, medic primar Anestezie şi Terapie Intensivă.

Vezi și: Ce se întâmplă în creier când bei VIN sau țuică. Vlad Ciurea: Se stafidește. Doza de alcool este pentru fiecare în parte

10 lucruri de știut despre anestezia generală. Ce se întâmplă cu pacientul, după trezire

Medicul specialist medicină internă, Vasi Rădulescu, a oferit 10 lucruri importante de știut despre anestezia generală.

"1. În medicină, multe tratamente și substanțe au mecanisme de acțiune neînțelese, dar asta nu înseamnă că nu sunt studiate și nu sunt testate. Un exemplu este anestezia generală, unde nu se știe exact modul de acțiune al anumitor agenți asupra creierului (se crede că principală este acțiunea pe GABA, acidul gamaaminobutiric, un important neurotransmițător). În timpul anesteziei, stimulii primiți din corp sunt ignorați la nivel central. Alte substanțe induc somnul, relaxarea musculară, amnezia, pentru un confort sporit al pacientului în timpul actului operator.

2. Anestezia generală poate fi menținută de la câteva minute până la peste zece ore, depinzând de complexitatea operației. Medicul anestezist este tot timpul alături de pacient, monitorizând anumiți parametri și dozând substanțele administrate.

3. Anestezia generală este un șoc pentru organism, iar refacerea completă se face în mai multe zile. Există riscul de deces în timpul inducerii, menținerii sau suprimării anesteziei. Decizia de a face o intervenție cu anestezie generală trebuie atent cântărită de către specialiști. Cu tot avansul medicinei și toată pregătirea excelentă a medicilor, mortalitatea a ajuns la 1 la 100.000.

4. După trezire, pacientul este într-o stare euforică. Mulți reacționează exagerat, spun lucruri lipsite de sens, râd necontrolat. Pe măsură ce efectul anestezicelor și analgezicelor trece, apar reacțiile adverse mai puțin plăcute.

Citește mai departe AICI 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel