Iohannis: Poate faptul că începe școala în campanie nici nu este așa rău

Dana Lascu |
Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro
Președintele Klaus Iohannis. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat că începerea anului școlar în campania electorală nu e chiar așa rea, pentru că fiecare primar „are ambiția să arate că poate să rezolve și problemele școlii”.

„În mii și mii de școli din România directorii, profesorii, consiliile de administrație, autoritățile locale, au lucrat și au rezolvat problemele, marea majoritate a copiilor vor merge la școală, lucrurile vor fi pregătite și vor funcționa. Sigur, regretabil, ca în fiecare an, fiindcă încă nu suntem acolo unde dorim să ajungem, poate după ce implementăm „România educată”, mai există și excepții, mai există și chestiuni nerezolvate, dar ele pot fi rezolvate și am constatat o implicare exemplară nu numai la autoritățile centrale, ci și la autoritățile locale. Poate faptul că începe școala în campanie nici nu este așa rău, fiecare primar, evident, are ambiția să arate că poate să rezolve și problemele școlii, ceea ce este foarte bine", a spus președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni.

Președintele a spus că este convins că și acolo unde problemele încă nu sunt rezolvate se vor găsi soluții în zilele următoare.

„Se vor implica și autoritățile centrale, acolo unde se poate, fiindcă nu este posibil ca de aici, din Capitală, să se rezolve problemele fiecărei școli din fiecare comunitate. Problemele se rezolvă cel mai bine acolo unde apar”, a continuat Iohannis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel