EXCLUSIV Disforie de gen, sau transsexualitate. Cât de important este rolul endocrinologului
Prof. Univ. Dr. Corin Badiu, doctor în științe medicale, a fost prezent la Academia de Sănătate, transmisă EXCLUSIV de DC MEDICAL. El a vorbit despre rolul endocrinologului în evoluția endocrină a...
Disforia de gen este un termen folosit de un timp relativ scurt, mult mai îndelung folosit fiind termenul de „transsexual”, pentru a defini această stare. Prof Univ. Dr. Corin Badiu, doctor în științe medicale, a vorbit în exclusivitate la Academia de Sănătate despre ce presupune această condiție medicală și care este rolul endocrinologului în această problemă.
„Avem din ce în ce mai multe ghiduri și protocoale pe care trebuie să le aplicăm, iar această zonă a patologiei și dezvoltării și diferențierii sexuale nu face excepție. Pentru că sunt componente variate ale elementelor care definesc sexualitatea, pornind de la cele genetice, care duc la dezvoltarea unui anumit tip de indivizi, apoi cele hormonale, cele somatice și, nu în ultimul rând - dificil de scos în evidență până la o anumită vârstă - dezvoltarea dismorfică a comportamentului și a creierului”, a explicat medicul.
Când apare primul semn de disforie de gen
El a explicat, apoi, termenul de disforie de gen, sau incongruență de gen, abordat la nivel comportamental. „În această condiție putem aborda teoria diferențierii sexuale la nivel comportamental și aceasta era definiția înainte ca protocoalele să propună termenul de disforia de gen sau incongruență de gen.
Adică este o nepotrivire între ceea ce individul pare din punct de vedere hormonal, genetic, somatic, anatomic, sau orice criterii clasice și ceea ce el gândește, despre faptul că aparține unui anumit gen. Dacă dorește să devină, să aibă un comportament, o poziție socială, profesională, corespunzătoare sexului opus. Și atunci se definește noțiunea de disforie de gen sau incongruență de gen, fiind cunoscută vechea condiție de transsexual”, a mai explicat el.
Întrebat despre cine sunt factorii care au datoria de a identifica existența unei astfel de situații, medicul a răspuns: „O asemenea situație se dezvoltă prin comportament în perioada prepubertară, de fapt, aceea este perioada în care devin evidente anumite atitudini, comportamente, care pot ridica semnalul e atenție.
Această persoană se dezvoltă contrar așteptărilor familiei, societății și pare să dorească să aparțină sexului opus. Lucrurile încep în perioada dezvoltării pubertare. Firește, cei care sunt confruntați cu această patologie sunt cei care se ocupă de copii; fie că vorbim de pediatru, fie că vorbim de o specialitate dedicată, precum neuropsihiatrie pediatrică sau neurologie pediatrică. Aceia vor fi primii care, într-o condiție de atenție a părinților, vor fi sesizați despre tendința copilului care are un comportament neconform cu ceea ce așteaptă familia”, a mai explicat medicul.
Care este vârsta potrivită pentru decizia schimbării de sex
Medicul a mai explicat că o astfel de situație este delicată și că necesită toată atenția celor implicați. „Este o abordare multidisciplinară. Principala trăsătură care atrage atenția este compotamentul neobișnuit. Dorința acelui copil de a deveni un adult de sex contrar celui cu care s-a dezvoltat până în acel moment. Care e pragul? E o chestiune în dezbatere.
Se consideră că vârsta de 16 ani este pragul vârstei de la care să consideră inițierea procedurilor care permit transformarea individului care aparține unui sex, într-un individ care aparține sexului corespunzător comporamentului său”, a mai spus el.
Dincolo de asta, însă, un aspect foarte important se referă la motivele unui adolescent care prezintă disforie de gen. „Prima chestiune pe care o ridicăm este dacă acele concepte ale copilului sunt bine fondate.
Sigur că intră în discuție o abordare multidisciplinară, în care psihiatrii au un rol important, pentru că în avalanșa de schimbări din perioada pubertară sunt multe modificări de personalitate, de inserție socială ale copiilor, adolecenților, și acestea pot fi de multe ori puse în discuție vs. o condiție care duce la o transformare ulterioară radicală și - dacă decidem - etapele chirurgicale, ireversibile”, a mai spus el în cadrul emisiunii.
Rolul endocrinologului în disforia de gen
În această situație, endocrinologul este solicitat pentru a documenta statusul hormonal. „În condițiile în care un pacient ajunge să fie verificat de psihiatru, se infirmă diagnostice de psihopatologie și se confirmă disforia de gen, odată aceasta confirmată, este solicitat sprijinul endocrinologului pentru a documenta profilul hormonal și apoi de a ghida transformările care permit sincronizarea pofilului hormonal și biologic cu ceea ce acea persoană gândește”, a mai explicat medicul.
Pentru că, spune el, dincolo de sexualizarea comportamentală, ar trebui - și pacientul dorește lucrul acesta - să arate corespunzător sexului pe care îl are în comportamentul și în mintea lui. „Acțiunea endocrinologului este de a modula, de a îndruma terapia hormonală care să mențină caracterele sexuale corespunzătoare sexului care s-a decis.
Avem o condiție chirurgicală care, dacă se aplică, este ireversibilă. Transformarea unui organism în urma unei acțiuni hormonale și a uneia radicale, chirurgicale, sunt decizii ireversibile și e bine să se considere momentul de decizie al pacientului când are deplinătatea deciziei juridice, adică nu înaintea vârstei de 18 ani. Acest lucru poate implica echipe de chirurgie plastică, de urologie, de ginecologie, astel încât să se îndeplineasc cerințele sincronizării hormonale”, a mai spus medicul.
-
-
Ciorapii negri sau maro. Cum alegi corect pentru stil și eleganță11.01.2026, 19:00
-
-
-
Sofia Vicoveanca, internată de urgență după un infarct miocardic11.01.2026, 16:38
EXCLUSIV Sexolog: masturbarea e precum cafeaua, o bei și trece
Tigăile antiaderente cu PFC, periculoase pentru masculinitate! Avertisment, bărbați!
Herpesul genital, simptome comune
Nucile, migdalele și alunele ar putea îmbunătăți funcția sexuală a bărbaților
Nucile, migdalele și alunele conțin nutrienți care ar putea îmbunătăți funcția sexuală la bărbați, arată cercetătorii într-o nouă publicație.
Disfuncția erectilă cauzată de mersul pe bicicletă?
EXCLUSIV Certificatul de virginitate, eliminat oficial. Ana Măiță: O aberație că a existat! Erai dusă să fii chinuită de mama și tata. Lăsa o traumă
Certificatul de virginitate a fost eliminat. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.
Ce semne pot indica un dezechilibru hormonal?
Boli cu transmitere sexuală. De ce „uită” adolescenții de tratament
Femeile cu mai mulţi copii au un risc de cancer mai scăzut
EXCLUSIV Vaccin antigripal în sarcină. Dr. Victoria Aramă: Avem decese la gravide din cauza gripei severe
Ce se întâmplă în corpul tău dacă porți sutien prea mult timp
EXCLUSIV Psihiatru: nu știu să existe, anatomic vorbind, un anumit centru pe creier, afectat biologic de masturbare
Medicamente uzuale care vă pot afecta viața sexuală
Marea recesiune sexuală: Procentul „celibatarilor” în SUA, nivel record!
Scăderea testosteronului, la bărbați, asociată cu diabetul și supraponderabilitatea. Un sfert dintre bărbații cu diabet sunt afectați
Tampoanele pentru femei, scoase din lista produselor de lux
Menopauza, întârziată printr-o viață sexuală activă
Disfuncția erectilă, cum scade productivitatea muncii: țările cu cea mai mare prevalență
Disfuncția erectilă influențează productivitatea muncii și calitatea vieții legată de sănătate, arată noi cercetări.
Robert De Niro, tată la 79 de ani. Când sunt bărbații mai fertili și ce se întâmplă dacă faci copii după 34 de ani
Robert De Niro a devenit tată la 79 de ani. Cum influențează vârsta fertilitatea masculină.
Medic de familie: Examinarea genitală, necesară sau nu?
Femeile europene, circa 60% dintre ele victime ale sexismului la locul de muncă
Bărbați, virilitate crescută cu operația la stomac?
Infertilitatea la femei și la bărbați, cauzele pe care nu ți le-a spus nimeni. Când trebuie să te îngrijorezi
Iată care sunt cauzele infertilității. Care sunt factorii care cresc riscul de infertilitate și când să te îngrijorezi că nu faci un copil.
