Alimente care scad tensiunea arterială. Iaurtul grecesc, pe listă

Ce alimente ajută în reglarea tensiunii arteriale și pot fi consumate de pacienții cu hipertensiune?
Hipertensiunea arterială este frecvent diagnosticată și reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate. Aceasta poate fi punctul de plecare al bolilor cardiovasculare grave, precum: aritmiile, insuficiența cardiacă, infarctul miocardic sau a accidentelor vasculare cerebrale.
Centrul Medical de Diagnostic si Tratament "Dr. Victor Babes" arată că, uneori, hipertensiunea nici nu prezintă simptome, dar manifestări precum dureri de cap (cefalee), tulburări de vedere, amețeli și stări de greață frecvente ridică un semn de întrebare.
Hipertensiunea arterială necesită control serios la medicul specialist, iar pe lângă medicația prescrisă de acesta, există anumite alimente benefice pentru pacienții cu hipertensiune arterială.
Broccoli
Consumul de broccoli are multiple efecte bune pentru organism. Acesta are proprietăți anti-cancer, contribuie la reglarea secrețiilor hormonale, întărește sistemul imunitar și, nu în ultimul rând, previne bolile de inimă.
Un studiu arată că broccoli consumat de 4 ori pe săptămână scade tensiunea arterială. În aceeași categorie se află și morcovii, tofu, soia, stafidele și merele.
Spanac
Spanacul este folosit de multe ori în tratamentul anemiei feriprive datorită conținutului crescut de fier. Potrivit healthline, frunzele de spanac sunt bogate în Vitamina C, Vitamina A, Vitamina K, acid folic, fier și calciu.
Un studiu din anul 2015 a demonstrat că sănătatea sistemului cardiovascular este întreținută de consumul fructelor bogate în nitrați, mai ales spanac. Acesta menține sănătatea inimii și scade tensiunea arterială.
Vezi și: Ce se întâmplă dacă adaugi LĂMÂIE în salată
Iaurt
Iaurtul, în special iaurtul grecesc are efecte uimitoare asupra tensiunii arteriale. Acesta conține calciu și potasiu, elemente esențiale pentru sănătatea sistemului cardiovascular. Iaurtul este recomandat persoanelor care se confruntă cu hipertensiunea arterială.
Lintea
Lintea este bogată în nutrienți, fibre, magneziu, acid folic și alți compuși importanți. Aceasta are rol în controlul glicemiei, iar anumite cercetări pun accentul pe faptul că lintea are capacitatea de a reduce tensiunea arterială atât la pacienții cu hipertensiune arterială, cât și la persoanele sănătoase.
Alimente de evitat
Din contra, unele alimente cresc tensiunea arterială și nu sunt recomandate în dieta pacienților cu hipertensiune. Potrivit clevelandclinic, în această categorie intră untul, margarina, carnea grasă, produsele lactate cu un conținut crescut de grăsimi, prăjelile, alimentele sărate și, bineînțeles, fast food-ul.
-
Vaccinarea reduce riscul cardiac. Recomandările experților28.08.2025, 22:30
-
Dieta și mișcarea pot vindeca ficatul după consumul de alcool28.08.2025, 21:13
-
Ginkgo biloba, un aliat promițător în tratarea demenței ușoare28.08.2025, 19:42
-
-
Servicii psihologice decontate pentru pacienții oncologici în România28.08.2025, 16:36
Ada Galeș, diagnosticată cu cancer
Alexandru Rogobete anunţă schimbarea radicală a normelor de personal din spitale: Se va ține cont de complexitatea cazurilor
Tratament gratuit pentru mii de pacienți fără venituri. Cine poate beneficia până în 2026
Medicii, obligați să lucreze cu CNAS prioritar în spitalele de stat. Rogobete: După program să facă la privat
Suspiciune de antrax după consumul de carne. Alertă medicală în București
Alertă sanitară în Capitală! Două persoane prezintă simptome suspecte de antrax.