Tratează natural COLITA. 4 plante cu efect antiinflamator

Cum poți ameliora simptomele colitei cu produse naturale? Care sunt cele mai bune plante pentru calmarea inflamației din colită?
Colita se referă la inflamația intestinului gros care poate fi cauzată de diverși patogeni, de substanțe toxice sau de alți factori iritanți. În tratamentul colitei, pe lângă regimul alimentar și medicamentele prescrise de medicul specialist, există câteva plante care vin în ajutorul sănătății sistemului digestiv și te pot ajuta să grăbești procesul de vindecare al intestinului. În această categorie intră mușețelul, coada șoricelului, menta și feniculul.
Mușețelul
În tratamentul colitei, mușețelul este consumat mai ales sub forma ceaiului de mușețel. Există numeroase studii care demonstrează efectul terapeutic pe care îl are mușețelul, în special proprietățile antiinflamatorii ale acestuia. Una dintre cercetări arată că mușețelul este folosit în tratamentul spasmelor musculare, durerilor abdominale, insomniei, ulcerului, rănilor, durerilor reumatice, tulburărilor gastrointestinale și a hemoroizilor.
În schimb, ceaiul de mușețel trebuie evitat de persoanele cu tendință la alergii, mai ales de către cei care au alergie la polen.
Coada șoricelului
Ceaiul de coada șoricelului este folosit în tratamentul tulburărilor digestive în general. Acesta reglează tranzitul intestinal, reduce spasmele abdominale și contribuie la normalizarea florei intestinale. Coada șoricelului poate fi consumată și sub formă de pulbere și este un remediu natural împotriva colitei.
Menta
Menta este una dintre cele mai populare plante pentru tulburările digestive. Atunci când eram mici primeam întotdeauna o cană cu ceai de mentă când ne durea burta sau aveam diaree. Menta conține principii bioactive, uleiuri volatile, taninuri, flavonoizi, iar studiile medicale arată că planta are acțiuni antiinflamatorii, analgezice, antimicrobiene, cicatrizante și spasmolitice.
Frunzele de mentă calmează inflamația din intestin și durerea abdominală și pot fi folosite în tratamentul natural al colitei.
Feniculul
Feniculul este unul dintre remediile naturiste pentru colicile bebelușului. Din fericire, frunzele, semințele, bulbul și tulpina de fenicul ameliorează și simptomele colitei la adulți. Principiile biactive din fenicul au efect antiinflamator, iar conținutul crescut de fibre din acesta reglează tranzitul intestinal.
Vezi și: Bolile inflamatorii intestinale și sindromul COLONULUI iritabil. Care este principala diferență
-
-
-
Menopauza crește riscul de boli cardiovasculare26.08.2025, 20:56
-
Insula Iubirii și provocările relațiilor. Rolul ispitelor în cupluri26.08.2025, 20:26
-
Dieta mediteraneeană poate proteja creierul de Alzheimer26.08.2025, 18:54
De la 1 septembrie poți reclama dacă ești trimis de la stat la privat, direct la Ministerul Sănătății
Amenzi de 60.000 de lei pentru Spitalul Floreasca. S-a găsit Candida auris!
Știrile zilei în Sănătate și Farma: Luptă pentru piața medicamentelor
Fonduri europene pentru modernizarea și dotarea cabinetelor medicilor de familie
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Pacienții critici, șansă în plus la viață. Ministerul Sănătății extinde rețeaua spitalelor dotate cu plămân artificial
Ion Iliescu, în stare gravă: îi cedează organele
Știrile zilei în Sănătate și Farma. Gripa aviară, tarife și caniculă, impact mondial în economie și sănătate
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale
Programul ambulatoriilor de specialitate, modificat. Până la ce oră beneficiezi de servicii medicale.
Ce vrea să facă Guvernul cu banii noștri din Pilonul 2 și Pilonul 3. Cum și când vei primi banii din pensia privată?
Alexandru Rogobete: În doar 5 săptămâni, am plătit peste 700 de milioane de lei prin PNRR
O femeie de 86 de ani şi fiul ei, atacaţi de o vacă
Ministrul Sănătății le dă ultimatum medicilor să respecte programul în spitalele publice
Cutremur în România. Ce să faci imediat dacă te prinde un cutremur
Ministerul Sănătății renunță la restricția pentru pacienți
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Ce se întâmplă cu concediile medicale de la 1 august. Anunțul CNAS
Alexandru Rogobete și-a pus demisia pe masă! Ce promisiune a făcut: Dacă nu se realizează, e un eşec al tuturor
Și-a pus demisia pe masă! Ministrul Sănătății anunță că pleacă dacă NU se realizează sistemul informatic care promite să revoluționeze sănătatea din România!