Tema migrației medicilor din țară a fost un subiect intens dezbătut, în special înainte de majorarea salariilor din sistemul medical. Numărul celor ce aleg să plece este, încă, destul de mare.
Un chestionar care era adresat tinerilor medici și studenților din anii terminali a încercat să determine care este motivul pentru care pleacă tinerii medici din țară. Răspunsul a fost surprinzător, pentru că nu salariul era pe primul loc.
Prof.dr. Cătălina POIANĂ, Președinte Colegiul Medicilor din București, medic primar endocrinolog la Institutul Parhon, a explicat, la Interviurile DC Medical, care au fost rezultatele acelui chestionar:
„A fost un chestionar care a fost adresat tinerilor medici și studenților din anii terminali și, practic, am încercat să vedem ce anume îl determină pe un tânăr să plece și nu era salariul, ci era respectul în societate, condițiile de muncă.
Medicii noștri sunt bine pregătiți și își doresc să muncească în niște condiții în care să poată să asigure îngrijiri la cele mai înalte standarde, pacienților”, a explicat ea.
Mai multe detalii pe această temă găsiți în materialul video atașat
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.