Noi reglementări în modul de acordare a concediilor medicale, în vigoare din 1 august 2021
Conducerea CNAS anunță că din 1 august vor intra în vigoare noi reglementări în acordarea concediului medical.
O serie de noi reglementări referitoare la modul de acordare a concediilor medicale va intra în vigoare începând cu data de 1 august 2021, prin punerea în aplicare a Ordinului ministrului sănătății şi al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017.
Astfel, a fost introdus un nou mecanism de acordare a certificatelor de concediu medical în cazul incapacității temporare de muncă pentru boli obișnuite, care prevede evaluarea stării de sănătate și monitorizarea pacienților de către medicii curanți, prin întocmirea unui plan de urmărire a evoluției bolii. Perioadele de concediu medical pentru fiecare episod de boală se vor acorda în cel puțin două etape, în vederea recuperării capacității de muncă a persoanei asigurate și reinserției socio-profesionale a acesteia, se arată într-un comunicat.
Medicul de familie va acorda în prima etapă maxim 4 zile de concediu medical, cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală, respectiv 28 de zile pe an, iar medicul specialist din ambulatoriu poate acorda în prima etapă maxim 15 zile, cu încadrarea în limita maximă de 30/31 zile/lună, respectiv 90 de zile pe an. În situația în care prima etapă a concediului medical pentru incapacitate temporară de muncă se finalizează într-o zi nelucrătoare, certificatul de concediu medical în continuare poate fi eliberat în prima zi lucrătoare care urmează, cu încadrarea în limitele maxime menționate.
În situația în care asiguratul se află în imposibilitatea deplasării la cabinetul medical în vederea acordării concediului medical, medicul curant (medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriu) poate acorda consultații la domiciliu sau la distanță.
Dacă după acordarea primei etape a concediului medical asiguratul nu se mai prezintă pentru evaluarea stării de sănătate conform planului de urmărire a evoluției bolii, precum și în situația în care evoluția stării de sănătate a asiguratului este favorabilă ca urmare a respectării de către acesta a planului de urmărire a evoluției bolii, medicii curanți nu vor mai acorda concediu medical în continuare.
Prin excepție, medicii curanți nu vor întocmi planul de urmărire a evoluției bolii în cazul eliberării certificatelor de concediu medical pentru unele boli speciale (boli cardiovasculare, SIDA, neoplazii și tuberculoză), pentru urgențele medico-chirurgicale, pentru bolile infectocontagioase din grupa A și pentru bolile infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, precum și în situația în care asiguratul este internat în spital. De asemenea, concediile medicale pentru maternitate, pentru îngrijirea copilului bolnav, precum și în cazul riscului maternal, pot fi acordate într-o singură etapă, fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluției bolii.
Se menține prevederea conform căreia, după expirarea concediului medical acordat la ieșirea din spital, în cazul în care starea sănătății persoanei asigurate nu permite reluarea activității, medicul de familie, pe baza scrisorii medicale eliberate de medicul curant din spital, poate prelungi concediul medical cu maximum 7 zile calendaristice pentru aceeași afecțiune fără a fi necesară întocmirea planului de urmărire a evoluției bolii.
Vă reamintim că, începând cu data de 1 august a.c., asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copiilor cu afecțiuni grave în vârstă de până la 18 ani, nu până la 16 ani, cum a fost reglementat până la această dată. De asemenea, persoanele care se deplasează în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, deși aceste condiții erau cunoscute la momentul inițierii deplasării și care, la întoarcerea pe teritoriul României, pentru a nu deveni factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, intră în concediu de carantină, vor beneficia de indemnizație suportată din FNUASS doar pentru o perioadă de 5 zile.
„Noua reglementare conform căreia pacientul va fi monitorizat de medicul curant pe parcursul unui episod de boală reprezintă un efort suplimentar al medicilor, dar aduce beneficii celor aflați în incapacitate temporară de muncă și ajută la gestionarea corectă și eficientă a costurilor suportate din FNUASS”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS, potrivit comunicatului.
EXCLUSIV "România este în faliment!" Mircea Coșea: Avem o categorie a populației care se tratează, în baza unor idei preconcepute, în Turcia sau Austria. Se tratează bine și aici!
EXCLUSIV 400 euro/an pentru fiecare angajat. De ce angajatorii ar trebui să includă asigurările de sănătate în pachetul salarial? Explicația ASF
MS, suplimentare: 418 locuri în plus la REZIDENȚIAT 2021
Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului medical. Zoițanu: Mare parte din birocratizarea medicilor ține de toate hârtiile pe care pacientul trebuie să le plimbe
În ce constă birocratizarea medicilor de familie. Punctul din PNRR care poate rezolva o mare problemă a sistemului.
EXCLUSIV De la 1 martie, serviciile medicale necesită validare cu cardul de sănătate. Ce se întâmplă dacă NU ai card de sănătate
EXCLUSIV Pacienții asigurați, declarați neasigurați. Sandra Alexiu: Peste noapte! Nu mai pot primi consultații, rețete compensate, bilete de trimitere, nimic!
Raed Arafat: Zeci de ucraineni au cerut azil în România. Depinde dacă au acte, dacă au fost verificați
CNAS - condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică
Condițiile în care asigurații pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripție electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
EXCLUSIV Dăm vouchere unei populații care nu vrea să muncească. Coșea: Sunt oameni acum care suferă că nu-și pot face zacuscă! 70% din populația României este în pericol de sărăcie cronică, oficial!
Alexandru Rafila, AVERTISMENT: Cred că valul 5 al pandemiei va dura cel puțin două luni, februarie și martie au risc maxim
Analize gratuite pentru persoanele peste 40 de ani. Andrei Baciu: Sunt decontate până la 3 consultații pe an. Descoperit în stadiu incipient, cancerul poate fi tratat
Lista serviciilor medicale gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani. Andrei Baciu, despre ce analize se recomandă după 40 de ani.
EXCLUSIV CNAS, decizie în premieră. Stimulent pentru pacienți și medici, de la 1 iulie. Petru Crăciun: E introdus pentru prima dată. Mă întreb unde eram dacă luam acest stimulent în urmă cu 10 ani
Ce decizie a luat CNAS, în premieră pentru România.
Bugetul Ministerului Sănătății și cel al CNAS, avizate favorabil de Comisiile de buget-finanțe din Parlament
BREAKING NEWS Refugiată din Ucraina, decedată după ce a ajuns în Republica Moldova. I s-a făcut rău după ce a trecut granița. ANUNȚ OFICIAL
Patriciu Achimaș-Cadariu, despre noul plan de combatere a cancerului: Nu este o compunere, are măsuri, are indicatori
EXCLUSIV Unde se pierd foarte mulți bani în Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu: Multe spitălașe care tratează prost pacienții și ajung să fie tratați a doua oară în centrele mari
Unde se pierd cele mai multe fonduri din sistemul de Sănătate. Patriciu Achimaș Cadariu, despre exemplul Germaniei.
EXCLUSIV Persoanele neasigurate, LISTA serviciilor medicale de care pot beneficia și CONDIȚIA. Diferența dintre asigurați si neasigurați. CNAS: 50 de lei pe persoană pe an
Care sunt serviciile medicale de care vor putea beneficia persoanele fără asigurare medicală, în ce condiții și care e diferența dintre asigurați și neasigurați.
