Noi restricții pentru români, de MÂINE. Persoanele peste 65 de ani, intervale orare în care pot ieși din casă
Premierul Ludovic Orban a explicat, în conferința de presă la Palatul Victoria, care sunt măsurile de carantină care vor fi impuse începând de miercuri.
"Sunt măsuri de restrângere a circulației, deplasării cetățenilor
Dacă până la emiterea ordonanței, care va fi prezentată de MAI, interdicția de ieșire din casă a fost valabilă între orele 22 și 6, vom impune restricția între orele 6.00 și 22.00. Cetățenii vor putea ieși din casă pentru a putea merge la serviciu, pentru a-și cumpăra bunurile necesare (medicamente, alimente), pentru a putea merge la analize medicale urgente care nu pot fi făcute la distanță. Se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, plimbarea animalelor de companie" a spus premierul.
Mai mult, premierul a ținut să explice și care este situația persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. Aestea vor putea ieși din casă, în anumite intervale orare.
"Am văzut că s-a rostogolit o informație care nu e adevărată despre persoanele peste 65 de ani. Se știe că persoanele peste 65 de ani sunt cei mai vulnerabili. Pentru a-i proteja se va institui această interdicție de a ieși din casă, dar nu pe toată durata zilei. Va exista un interval din zi în care vor putea ieși din casă persoanele peste 65 de ani și luăm în calcul să impunem un interval de timp pentru magazine exclusiv pentru aceste persoane. Apelez la români să fie responsabili, să respecte recomandările medicilor. Al doilea obiectiv e achiziția de materiale și echipamente de protecție. Conform legii, în mod normal trebuia să existe stocuri strategice achiziționate din timp. Când am preluat guvernarea, stocurile erau zero. Pe 4 februarie am emis OUG care a permis începerea achizițiilor pentru aceste produse fundamentale", a explicat acesta.
-
10 alimente bogate în magneziu care sunt și foarte sănătoase18.03.2026, 18:03
-
-
Ceaiul de șofran: 5 beneficii uimitoare. De ce e atât de scump18.03.2026, 16:49
-
Mihaela Bilic dezvăluie rețeta de șnițel care nu îngrașă18.03.2026, 15:55
-
EXCLUSIV Tratamentul oral anti-COVID, ce trebuie să știi. Prof. dr. Aysel Florescu: Este demonstrat ca eficiență virală. A redus foarte mult riscul de spitalizare
Acest tratament anti-COVID poate avea efecte secundare importante.
EXCLUSIV Noua tulpină COVID, creștere semnificativă a numărului de cazuri. Prof. univ. dr. Carmen Dorobăț: Se aseamănă cu virozele respiratorii. Nu necesită tratament simptomatic
Noua tulpină COVID provoacă o creștere semnificativă a numărului de noi îmbolnăviri.
Vaccinul COVID Moderna, testat cu placebo
Vaccinul COVID al Moderna intră într-un adevărat studiu cu placebo, sub presiunea lui Robert F. Kennedy Jr.
Cum au fost afectați diabeticii de COVID. Ce s-a aflat abia acum
Persoanele diabetice care au avut COVID pot dezvolta sechele. Un studiu arată că aceste riscuri nu sunt doar reale, ci și mai accentuate în anumite categorii de indivizi.
EXCLUSIV EG.5, noua variantă de COVID, în România. Adrian Marinescu: Transmiterea se face cu ușurință
EG.5, noua variantă de COVID, face deja victime și în România. S-au înregistrat cazuri de infecții cu noua tulpină de coronavirus.
Vaccinul COVID-19, investiție medicală care a salvat vieți și bani, arată cel mai recent studiu
Vaccinul anti-COVID produce efecte și după ani de zile. Ce s-a aflat abia acum.
EXCLUSIV Doina Pleșca: Există o mare problemă legată de vaccinare. Nu este obligatorie, dar trebuie să ne sporim spiritul civic și să prezentăm corect minusurile și plusurile fiecărui vaccin
China neagă acuzația CIA cu privire la apariția COVID din laborator: E extrem de puţin probabil să fi existat o scurgere din laborator
China susţine că ipoteza scurgerii virusului SARS-CoV-2 dintr-un laborator este "extrem de improbabilă".
Câți oameni au murit, de fapt, de COVID? Adevărul nespus despre numărul real al deceselor COVID-19
China rupe tăcerea: SUA a creat COVID! Au publicat dovezile lor care exclud că Wuhan a fost cauza
China publică o cartă albă în care exclude posibilitatea ca Wuhan să fie originea "naturală" a virusului SARS-CoV-2.
Creștere îngrijorătoare a cazurilor COVID-19 în România
COVID, efecte devastatoare. Leziuni severe, silențioase cu efecte îngrijorătoare pe termen lung
FDA amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19
Agenţia americană pentru alimente şi medicamente amână o decizie cheie privind un vaccin anti-COVID-19.
Studiu NIH: Testele de laborator, incerte pentru diagnosticul de long-COVID
Asta s-a aflat abia acum despre testele de diagnostic pentru COVID. Care a fost acuratețea lor.
Impactul COVID-19 asupra Europei. România și Bulgaria, țările cu cea mai ridicată mortalitate
De ce copiii care răcesc mai des sunt mai protejați de COVID-19. Explicațiile cercetătorilor
EXCLUSIV Greșeala mortală pe care o facem când suntem răciți. Adrian Marinescu: Le luăm ca pe bomboane
O greșeală pe care o facem când suntem răciți ne poate agrava situația. Mai mult, poate duce și la alte complicații, unele cu potențial mortal.
Boala fatală asociată cu COVID. Poate fi declanșată și de infecțiile ușoare. Cum se manifestă
COVID, impact major asupra creierului. Efectele vizibile chiar și după 3 ani de la infectare
EXCLUSIV Paxlovid: când apare în România, cine îl poate lua. Cum acționează nirmatrelvir și ritonavir, substanțele din Paxlovid. Rafila: S-a semnat contractul. Va fi disponibil la recomandarea medicului
Cazurile COVID-19, în creștere în Europa: Doar jumătate dintre țări au raportat decesele cauzate de COVID
Actualizare epidemiologică: cazurile COVID-19 în creștere în Europa.
ARN-ul autoamplificator, o nouă speranță pentru vaccinurile COVID-19 și tratamentele pentru cancer
Acest tratament reduce semnificativ inflamația din organism. Poate fi folosit în tratarea cancerului și a COVID.
