“PRESENT”, primul registru al pacienților cu Traumatisme Cranio-Cerebrale (TCC). Europa, peste 2,5 milioane de cazuri noi, România, peste 60.000

Sonia Baciu |
Data publicării:
present primul registru al pacientilor. FOTO Pexels @ Anna Shvets
present primul registru al pacientilor. FOTO Pexels @ Anna Shvets

OMS avertizează că TCC ar putea deveni a treia cauză a dizabilităților, după bolile cardiovasculare și depresie.

Una dintre cele mai mari manifestări ale cercetării științifice medicale din domeniul neurologiei, conturată în al 19-lea Congres al Academy for Multidisciplinary Nuerotraumatology s-a derulat și anul acesta în format exclusiv on-line și a reunit peste 500 de cercetători, medici primari și specialiști, precum și medici rezidenți din țări precum USA, Germania, Spania, Norvegia, Austria, Canada, Slovenia, Elveția, Belgia, Suedia, Olanda, Uzbekistan, Azerbaijan, Belarus, Egipt, Ucraina, Moldova și România.

”Evenimentul s-a axat în mod deosebit pe zona traumatismelor cranio-cerebrale (TCC) a căror incidență în rândul populației înregistrează anual creșteri alarmante.

Una dintre noutățile acestui amplu eveniment a constat în prezentarea, în premieră, a registrului inovator al Traumatismelor Cranio-Cerebrale – “PRESENT”.

Personalități marcante ale lumii științifice medicale mondiale, cercetători, neurologi sau neurochirurgi din țări precum USA, Germania, Spania, Norvegia, Austria, Canada, Slovenia, Elveția, Belgia, Suedia, Olanda și România au prezentat ample studii clinice, tehnici revoluționare în neurochirurgie și recuperare neurologică, precum și cele mai recente rezultate ale cercetării științifice medicale din sfera TCC.

“Principala noutate a celei de-a –XIX-a ediții a Congresului Academiei de Neurotraumatologie Multidisciplinară a fost prezentarea registrului inovator al Traumatismelor Cranio-Cerebrale prin care se dorește să se aducă o îmbunătățire substanțială în ceea ce privește furnizarea serviciilor de asistență medicală către pacienți și totodată să ofere o înțelegere cât mai amplă și complexă a leziunilor traumatice cerebrale în scopul îmbunătățirii constante a calității intervențiilor care se adresează pacienților cu TCC ” a declarat Prof. Dr. Dafin Mureşanu, președintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS).

”Să nu uităm că pentru unii pacienți, traumatismul cranian reprezintă debutul unei boli care durează toată viața. De aceea un management adecvat presupune existența unor echipe multidisciplinare (neurolog, psiholog, kinetoterapeut, logoped, etc.) care să asigure un tratament individualizat, iar pregătirea specialiștilor în acest domeniu este mai mult decât necesară – aceasta devine obligatorie, iar dezvoltarea rapidă a registrului PRESENT va reduce eforturile acestor echipe și totodată va eficientiza substanțial actul medical aferent fiecărui pacient în parte” a precizat președintele SSNN, prof. dr. Dafin Mureşanu.

Pentru a-și atinge scopurile, PRESENT folosește o linie de comunicare directă și un ciclu de feedback pentru toate părțile interesate implicate în tratamentul pacientului, iar scopul utilizării extensive a ambelor instrumente de lucru este acela de a încuraja urmărirea pe termen lung a pacienților care dezvoltă diferite boli în urma unui traumatism cranio-cerebral.

Mai mult, în cadrul manifestării științifice, Academia de Neurotraumatologie Multidisciplinară (AMN) a creionat noi proiecte sustenabile pentru a depăși barierele sistemice și pentru a îmbunătăți standardul de îngrijire în TCC, axându-se pe dezvoltarea registrului PRESENT privind reducerea drastică a decalajului de informații dintre țări și pentru a deschide noi oportunități abordărilor medicale multidimensionale ce se impun după apariția unui traumatism cranio cerebral.

Este cunoscut faptul că pe plan global, țările cu venituri mici și medii (LMIC) înregistrează un minus în tratarea leziunilor cerebrale traumatice, problemele legate de furnizarea serviciilor de sănătate, organizarea sistemului de sănătate, infrastructura sanitară deficitară, disponibilitatea informațiilor despre sistemul de sănătate și a datelor epidemiologice având implicații mari asupra populației.

Potrivit profesorului Dafin Mureșanu “la nivelul Academiei de Neurotraumatologie Multidisciplinară, aspirăm să devenim principalul centru de colectare a datelor privind TCC în țările cu acces redus la mecanisme avansate de supraveghere a datelor, mai ales prin dezvoltarea acestui registru extrem de important și bazat pe dovezi și care să ne ofere în orice moment accesibilitate electronică și uşurinţă în utilizare”

În Europa, peste 2,5 milioane de cazuri noi de TCC, în România, peste 60.000

Potrivit statisticilor anuale aproximativ 11 milioane de oameni suferă un traumatism cranio-cerebral (TCC) la nivel mondial, cifra fiind raportată la cazurile spitalizate.

În fiecare an, numai în Europa, peste 2,5 milioane de persoane suferă un traumatism cranio-cerebral, dintre care 1 milion necesită internarea în spital, iar aproximativ 70.000 dintre

acești pacienți decedează. În România, incidența TCC rămâne în continuare peste media europeană de 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, în fiecare an înregistrându-se peste 60.000 de cazuri noi.

La nivel mondial, aproximativ 15 milioane de persoane sunt afectate anual de leziuni traumatice, dintre care, peste 10 milioane suferă de un traumatism cranio-cerebral.

Accidentele rutiere reprezintă în continuare principala cauză a traumatismelor cranio-cerebrale, Organizația Mondială a Sănătății preconizând că anul viitor, aceste afecțiuni se vor putea defini ca fiind al treilea mare contribuitor la povara globală a bolii și dizabilității, după bolile cardiovasculare și depresie.

Conform statisticilor, creșterea incidenței TCC, în lume, are multiple cauze precum : condițiile rutiere nesigure, accentuate de o infrastructură rutieră precară, creșterea alarmantă a numărului de autovehicule, motociclete sau biciclete, a densității populației și în același timp, îmbătrânirea acesteia, dar și creșterea consumului de alcool și al substanțelor interzise, concomitent cu extinderea stărilor conflictuale care generează violenta interpersonală.

Specialiștii estimează că, la nivel mondial, 5 dolari din 1.000 sunt cheltuiți pentru grija acordată pacienților cu TCC sau din cauza consecințelor produse de astfel de răniri.

Deși impresionante, aceste cifre subestimează magnitudinea problemei, ele bazându-se doar pe datele oferite de cazurile internate în spital. Aproximativ 80-90% dintre traumatismele cranio-cerebrale sunt considerate ușoare și nu necesită îngrijiri medicale.

În SUA, pentru un pacient cu traumatism cranian, care necesită recuperare, costurile sunt de aproximativ 200.000 de dolari, în primul an.

Pentru pacienții cu traumatisme minore sau medii care nu necesită recuperare, cheltuielile se ridică la aproximativ 15.000 de dolari. Costurile date de îngrijirea unui pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, pentru tot restul vieții acestuia, pot ajunge şi la 4 milioane de dolari.

În România, numărul cazurilor de traumatisme cranio-cerebrale rămâne în creştere - 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, principala cauză fiind accidentele rutiere, 75% dintre persoanele decedate în accidente rutiere au suferit un traumatism cranio-cerebral. Anual, în țara noastă, se înregistrează peste 60.000 de noi cazuri de TCC”, potrivit unui comunicat de presă al Academy for Multidisciplinary Nuerotraumatology.

Vezi și: Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD), balaurul zilelor noastre. Leca: Nu vă lăsați manipulați! Până în 2018 aveau 5% dintre români, acum au peste 50%

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel