Radiologia, printre cele mai solicitate specialități
Radiologia se situează drept cea de-a cincea cea mai solicitată specialitate medicală din 2018 și, potrivit Asociației Medicale Americane (AMA), revine în topul celor mai solicitate specialități medicale...
,,Știm că imagistica se va întoarce pentru că nu există aproape nimic în îngrijirea sănătății care să se poată face fără o imagine. Pe lângă radiologii tradiționali avem un segment întreg în creștere de teleradiologi, mai ales că se face mai multă teleradiologie decât radiologie obișnuită", a declarat Travis Singleton, vicepreședintele departamentului de marketing și vânzări la Merritt Hawkins, pentru AMA.
Lupta actuală de recrutare a teleradioligiștilor calificați este însă la fel de dificilă ca și găsirea radiologilor normali. Mai mult, schimbările constante în formare și salarizare a făcut ca numărul acestor medici specialiști să crească rapid și să scadă în popularitate, arată Health Imaging.com. În 1999 era cea mai solicitată specialitate medicală, dar doi ani mai târziu, nu a mai fost în top 20, însă acum a revenit.
În SUA, radiologia se clasează după medicina internă, psihiatrie și medicina de familie, care a fost în fruntea listei pentru al 12-lea an consecutiv. Psihiatria se confruntă cu probleme în ceea ce privește recrutarea pentru al treilea an la rând, fiind o lipsă semnificativă a profesioniștilor din domeniul sănătății mintale la nivel național.
Și cererea pentru medicii interniști este mare, determinată fiind de faptul că mulți medici renunță la specialitatea de medicina internă generală pentru alte oportunități de carieră.
Raportul lui Merritt Hawkins arată, potrivit siteului AMA că cererea pentru obstetrică ginecologie a crescut, fiind determinată de ratele natalității, precum și de creșterea populației în rândul femeilor. Specialitatea a înregistrat o creștere de 8% între 2017 și 2018.
,,Există o lipsă semnificativă de medici în această specialitate, fiind mai puțini cu aproape jumătate din toate statele din S.U.A.”, susține Hawkins, care specifică faptul că cererile pentru anumite specialități sunt dinamice.
-
-
Legumele verzi protejează plămânii este concluzia unui recent studiu28.06.2026, 18:00
-
Cum afectează Long COVID ciclul menstrual. Ce arată noile date28.06.2026, 17:00
-
-
Legătura strânsă dintre sănătatea orală și diabet. Ce trebuie să știi28.06.2026, 15:00
Obezitate, risc dublu de cancer de la radiații
Laborator de Radiologie și Imagistică Medicală de 60 de milioane de lei, la Fundeni
EXCLUSIV Cea mai bună metodă de investigație a tubului digestiv și a intestinului subțire. Dijmărescu, despre video-CAPSULĂ
DEXA: totul despre testul de osteodensitometrie. Ce trebuie să știi dacă ai peste 50 de ani și care sunt valorile normale ale DEXA
Radiografiile, între riscuri și beneficii. Manolescu: Este un subiect mereu discutat. Ne întâlnim zilnic cu radiații
Radiografiile sunt teste imagistice care ajută la diagnosticarea unor boli. Care sunt riscurile acestora.
EXCLUSIV Medicina personalizată, avantaje pentru pacienți. Ioana Lupescu: Cea mai bună opțiune terapeutică
Medicina personalizată are o serie de avantaje pentru pacienți. Ce presupune aceasta.
Când este nevoie de RMN la prostată. Roxana Iacob: Esențial pentru pacienții cu suspiciune de cancer
Când este nevoie de RMN la prostată. Medicii recomandă acest tip de investigație în anumite cazuri.
Cancer de sân, mamografia la 30 de ani poate fi benefică pentru anumite femei
Boala Alzheimer, metodă imagistică nouă măsoară un mineral din creier
EXCLUSIV Ce este radioterapia și în ce afecțiuni se folosește. Dr Tudor Alin Țârlea: aparatele au devenit din ce în ce mai sofisticate
EXCLUSIV Inteligența artificială, înlocuitor sau ajutor al medicilor. Ioana Lupescu: Sunt fan, dar nu va înlocui complet medicul. Ajută să trieze leziunile suspecte
Inteligența artificială își face loc în majoritatea domeniilor. Cum influențează, însă, actul medical.
EXCLUSIV Tumori hepatice: metoda revoluționară care le îndepărtează EXCLUSIV
Boala Alzheimer, descoperire revoluționară. Tratamentul care ar putea combate declinul cognitiv
Boala Alzheimer ar putea fi combătută folosind un tratament specific. Este o descoperire revoluționară care ar putea schimba evoluția bolii.
EXCLUSIV Examinarea de AUR pentru PROSTATĂ și LITIAZĂ. Dijmărescu: Are un ROL bine înfipt, bine stabilit
EXCLUSIV Dr Beatrice Dragomir Anghel: Brahiterapia, iradierea internă în cancer la Interviurile DC Medical
Antoneta Ioniță: Mii de bolnavii de cancer din Brăila, Galați și Tulcea lăsați fără radioterapie
EXCLUSIV Neuroradiologia Intervențională, cu Dr Cristian MIHALEA. Interviurile DC News și DC Medical. VIDEO
Tusea cu sânge, semnal de alarmă pentru organism. Când trebuie să mergi de urgență la medic
Tusea cu sânge, semnal de alarmă pentru organism. Care sunt cauzele și când este o urgență
EXCLUSIV Radioterapia stereotaxică corporeală, alternativă la chirurgie? Dr Matei Bâră, în ce cazuri se poate
EXCLUSIV Dr Mugur Grasu: distrucția cu laser a tumorilor hepatice, la Academia de Sănătate
Microsângerări cerebrale, detectate prin învățarea profundă 3D
Radiologia intervențională, metodă de diagnostic și tratament. Medic: Inciziile pe care noi le facem sunt minime. Au câțiva milimetri. Recuperarea pacientului e rapidă
Radiologia intervențională combină competențele în imagistică și în proceduri minim invazive ghidate imagistic
