SANITAS, încă o zi în stradă. Întâlnire la Guvern în timpul protestului

Dana Lascu / 10 noi 2020 / 17:00
Sindicaliștii de la SANITAS, în fața Guvernului. Foto: Facebook
Sindicaliștii de la SANITAS, în fața Guvernului. Foto: Facebook

Circa 100 de sindicaliști de la SANITAS au protestat marți, din nou, în fața Palatului Victoria din București. O delegație a sindicaliștilor a fost primită la Guvern, la discuții. Iată revendicările sindicaliștilor

Protestul sindicaliștilor din federația SANITAS, organizat pentru prima dată săptămâna trecută, pe 3 noiembrie, a continuat astăzi în fața Palatului Victoria. Circa 100 de sindicaliști, purtând pancarte, au înfruntat frigul ca să-și strige nemulțumirile. 

„În încercarea de rezolvare a problemelor cu care se confruntă membrii noștri de sindicat, salariați ai sistemului sanitar şi al celui de asistență socială, reprezentanții Federației SANITAS din România s-au întâlnit astăzi, 10 noiembrie 2020, în timpul pichetării organizate în fața Guvernului României, cu reprezentanți ai aparatului guvernamental, cu atribuții în sistemul sanitar și cel de asistență socială.

Discuția a avut ca temă revendicările Federației SANITAS, depuse astăzi la Cabinetul Primului-ministru, revendicări pe care le regăsiți în documentul atașat.

Subiectele intens dezbătute astăzi, ca urmare a discuțiilor de ieri cu dl Nelu Tătaru-Ministrul Sănătății au fost:

- Aplicarea sporului de până la 30% în toate unitățile, pentru toată perioada în care va fi prelungită starea de alertă și acordarea lui întregului personal din unități/secții/compartimente care tratează pacienți confirmați COVID-19, UPU/CPU, Serviciile de Ambulanță, zonele tampon din celelalte unități sanitare etc.

În acest sens, Federația SANITAS a solicitat elaborarea unei ordonanțe de urgență care să cuprindă și asigurarea sursei de finanțare, cu consultarea organizației noastre, fapt care ne-a fost garantat.

- Aplicarea unitară și continuă a sporului de epidemie (55 - 85%) tuturor salariaților care îndeplinesc condițiile de acordare. 

Federația SANITAS a solicitat, de asemenea, elaborarea unui act normativ care să cuprindă și asigurarea sursei de finanțare, cu consultarea organizației noastre, primind și pentru aceasta garanția că nu va fi emis înainte să fim consultați.

- În ceea ce privește creșterea salariilor tuturor angajaților la nivelul anului 2022, începând cu 1 ianuarie 2021, precum și aplicarea sporurilor la salariul actual, am primit asigurări că această discuție va avea loc înainte de elaborarea bugetului de stat pentru anul 2021 pentru a ne asigura că finanțarea acestui deziderat al nostru va fi cuprinsă în buget.

- Referitor la voucherele de vacanță, am convenit împreună că acestea reprezintă un drept de natură salarială care trebuie acordat până la finalul anului 2020, cu sursă de finanțare – Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Mai mult decât atât, reprezentanții guvernului ne vor sprijini punctual acolo unde încă nu s-au acordat.

- Reprezentanții guvernamentali au oferit garanții privind rectificarea bugetară care va asigura plata drepturilor salariale pentru angajații din asistență socială.

Celelalte solicitări ale Federației SANITAS vor fi reluate într-o discuție care va avea loc zilele următoare la întâlnirea patronată de Premierul Ludovic Orban, cu participarea reprezentanților ministerelor de resort și ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

După discuția ce va avea loc cu medierea Primului-ministru Ludovic Orban, vom convoca ședința Consiliului Național pentru a evalua rezultatele negocierilor și pentru a hotărî strategia viitoare!”, arată un document remis redacției de Biroul Operativ al Federației SANITAS din România.

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play


Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2020 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.24
YesMy