SEMNAL de ALARMĂ pentru români, direct din UK. Cum a ajuns un pensionar cu 7 copii să doarmă pe bancă
Povestea unui român găsit pe bancă, în Londra, Marea Britanie, arată o altă față a realității de după Brexit. Vorbim de o situație dură, în care niciun copil nu și-ar dori să-și vadă...
Mihai are 66 de ani, șapte copii și 800 de lei pensie. A plecat dintr-un sat din Bacău în Londra, Marea Britanie, cu avionul, pe 17 decembrie. Dar zilele trecute, Steve Benson l-a găsit dormind pe o bancă și i-a cerut ajutorul dr. Daniel Mirea, pentru a înțelege ce i s-a întâmplat.
„Eu cred că este foarte multă lume dezorientată și de Brexit. Condițiile de trecere a frontierei sunt mai stricte! Nici nu știu dacă pot doar cu buletinul. E confuzie. Pe noi nu ne interesează nimic, să fie sănătos, să ajungă acasă”, a spus dr. Daniel Mirea pentru DC News, psiholog la bază, precizând de asemenea că, în zilele noastre, am ajuns în stadiul în care unui om îi e frică să primească ajutor. Și nu întâmplător a spus asta. Am aflat ulterior de ce.
Motivul incredibil pentru care bătrânul dormeea în parc, pe o bancă, și de ce a fost reticent să primeasă ajutor, aflați pe DC News.
-
-
7 lucruri despre AVC pe care toată lumea le crede, dar sunt greșite17.12.2025, 13:48
-
Adevărul despre sensibilitatea la gluten. Ce nu s-a spus până acum17.12.2025, 12:20
-
-
3 tipuri de AVC: ischemic, hemoragic, mini-AVC. Care e cel mai periculos17.12.2025, 10:46
