Coronavirus: 25 de angajați de la „Victor Babeș”, testați pozitiv
25 de angajați de la „Victor Babeș” sunt pozitivi cu COVID-19. Testarea personalului medical continuă.
25 de angajați de la „Victor Babeș” sunt pozitivi cu COVID-19. Testarea personalului medical continuă.
Până astăzi, 3 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.183 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Germania are, după statistici, cea mai mică rată de decese din cauza infecțiilor cu coronavirus. Experții au vrut să afle care este explicația.
Primul medicament pentru COVID-19 intră în teste în Austria, Germania și Danemarca. Este primul tratament care va ținti virusul, și nu efectele acestuia.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că încă o persoană și-a pierdut viața în urma infectării cu noul coronavirus.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că epidemia de Covid-19 ar putea atinge vârful în România în a doua jumătate a lunii aprilie.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că a fost înregistrat oficial decesul cu numărul 115 în România.
Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor recomandă spălarea cât mai des a suprafețelor, hainelor și obiectelor frecvent folosite.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat încă 7 decese legate de infecția cu noul coronavirus și Covid-19. Bilanțul total a urcat la 114.
Un prim vaccin, realizat în SUA, generează la animale „suficienți anticorpi pentru combaterea virusului” arată un studiu publicat în The Lancet!
Autoritățile anunță alte decese din cauza COVID-19. Numărul morților a ajuns la 107.
În România s-au realizat, până acum, aproape 28.500 de teste pentru COVID019. Iată evoluția testării, la nivel național, pe zile:
Prof. dr. Monica Pop, a explicat, pentru DC Medical, că infecția cu COVID-19, ca orice altă viroză, poate da o conjunctivită virală.
Până astăzi, 2 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus).
Două cadre medicale de la Spitalul Obregia din Capitală au fost infectate cu noul coronavirus. În acest moment nu este niciun pacient testat pozitiv.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că încă 2 persoane și-au pierdut viața în urma infecției cu noul coronavirus.
Noul coronavirus ar putea duce și la conjunctivită, iar cercetătorii chinezi spun că virusul poate fi răspândit de lacrimi.
Generalul Florin Paul, medic epidemiolog, spune că este nevoie de o substanţă care să ucidă coronavirusul de pe mâini şi nu doar să-l îndepărteze.
Cercetătorii chinezi susțin că ar fi putut descoperi o mutație a noului coronavirus care are o capacitate prelungită de infectare.
BAT dezvoltă un potențial vaccin anti-COVID-19 folosind o nouă tehnologie asupra plantei de tutun.
Conducerea Spitalului Județean Suceava și-a dat demisia. Informația a fost confirmată de prefectul județului Suceava la un post TV.
Președintele Colegiului Farmaciștilor din România a transmis o recomandare colegilor și oamenilor: maxim două cutii de paracetamol de persoană.
DSP Alba precizează că nu există personal auxiliar în județ infectat cu COVID-19, cum anunța Grupul de Comunicare Strategică într-o informare.
Doi români din București au murit de COVID-19. Numărul deceselor a ajuns la 92.
Alți 4 români au murit din cauza virusului COVID-19. Numărul morților a ajuns la 90.
357 de cadre medicale sunt infectate cu COVID-19, arată o informare oficială.
Pe lista unităților medicale care preiau gravide cu COVID-19 se află și Unitatea de Asistență Materno-Fetală de Excelență, parte a Spitalului Clinic Polizu din INSMC.