Timea Balogh, primul copil cu transplant hepatic făcut în România, detalii emoționante. Irinel Popescu, eroul ei: În afară de o cicatrice, nu ai nimic față de alți oameni

Timea Balogh, primul copil care a suferit o operație de transplant de ficat în România, a făcut declarații despre experiența sa și despre medicul Irinel...
În urmă cu doar câteva zile, prof. dr. Irinel Popescu, directorul centrului de chirurgie generală şi transplant hepatic din cadrul Institutului Clinic Fundeni și moderatorul emisiunii Academia de Sănătate de la DC Medical, ne-a vorbit despre șansele de supraviețuire în cazul pacienților atât de tineri, dar și care sunt șansele de a avea și în Romania un centru de transplant hepatic. În plus, el ne-a vorbit despre primii copii transplantați din România.
"Transplantul de ficat pediatric a fost introdus în Romania în anul 2000.
Primul caz transplantat a fost Timea Balogh, care avea 1 an atunci, iar acum are 22 ani.
Andi Gaura, transplantat în 2001, avea tot 1 an, iar astăzi are 21 de ani și e student.
Alți zeci de pacienți copii au fost transplantati ulterior.
În prezent, însă, reglementările europene impun ca operația la copii să fie efecuată de chirurgi pediatri.
În România se lucrează la elaborarea acestor acte normative și speram să fie gata cât mai curând!", ne-a declarat medicul Irinel Popescu.
Timea Balogh, primul copil care a suferit o operație de transplant de ficat în România, declarații
Ei bine, Timea Balogh, primul copil care a suferit o operație de transplant de ficat în România a făcut dezvăluiri despre experiența ei și i-a transmis gândurile sale bune fetiței de cinci ani cu hepatita "misterioasă", care tocmai ce a primit un nou ficat zilele acestea, după zile întregi de spitalizare.
Timea Balogh are acum 22 de ani, iar la vremea când a primit transplantul avea doar un an, iar la acea vreme, fiind primul transplant pediatric, Institutul Clinic Fundeni nu era foarte bine pregătit pentru o astfel de intervenție. Cu toate acestea, echipa medicală a dat dovadă de un real succes.
Cea care i-a dat viață a doua oară a fost chiar mama ei, pentru că o parte din ficatul mamei a ajuns la fetiță.
"Am avut 1 an și aproape o lună. Transplantul a fost în data de 10 octombrie, în 2000. Acum am și o bucată la propriu din mama", povestește Timeea Balogh.
Tânăra are acum 22 de ani și spune că viața ei este una normală.
"Nu ai absolut nimic față de alți oameni, în afară de o cicatrice. Ca grijă... trebuie să ai grijă la alimentație, să dormi, să te odihnești", a mai spus ea, la Digi24.
"Să aibă răbdare, putere, pentru că încet, încet... la început, o să fie foarte greu, nu avem de ce să mințim, dar încet, trecând anii o să fie mai bine și o să aibă o viață normală. Doar că trebuie puțină grijă", este mesajul pe care Timea i-l transmite fetiței de cinci ani.
Irinel Popescu, îngerul tinerei. Timea Balogh: "Îl consider nașul meu"
Prof. dr. Irinel Popescu este unul dintre medicii care au fost în sala de operații și care i-a supravegheat starea de sănătate mulți ani după transplant.
"Am spus la un moment dat că îl consider nașul meu, pot să zic că este nașul meu. Ne sunăm, ne mai scriem, cum are și dânsul timp", a completat Timea.
"Echipa nu era pregătită, mă rog, din toate punctele de vedere pentru un asemenea program. Totuși, părinții au insistat, mai ales tatăl Timeei, îmi aduc aminte că a spus: Bun, unde vreți să mă duc de aici? În sfârșit... Ca atare, am apelat la profesorul Christoph Broelsch, considerat părintele transplantului hepatic pediatric de la adult la copil și care a avut deosebita amabilitate să vină împreună cu echipa lui, cu profesorul Massimon Malago în special, și asta a fost începutul unei colaborări care a durat mai mulți ani de zile ulterior", a povestit medicul Irinel Popescu.
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-
De ce a murit Hulk Hogan. Problemele de sănătate care l-au măcinat: Mă durea fiecare os, fiecare mușchi
Ce mănâncă un pacient în România
Cine a făcut plângerea la Spitalul Floreasca. Huşanu (SANITAS), informații cheie: Vă spun sincer!
Bacteria minune care poate face tratamentele anti-cancer de 5 ori mai eficiente
Decizie pentru legea care poate lăsa sute de mii de români fără asigurare! S-a dat AVIZUL! Ce urmează
Stevia și bacteriile probiotice, potențial tratament pentru cancerul pancreatic
Studiu: lactatele și alimentele bogate în zahăr, asociate cu coșmarurile
Legătura dintre intoleranța la lactoză și coșmaruri devine tot mai clară, spun cercetătorii. Și nu doar brânza e de vină.
Va urma o explozie de cancer de ficat! Milioane de oameni, diagnosticați
Veninul de albine, eficient în lupta cu cancerul de sân triplu negativ
Cele 10 măsuri pentru pacienți, în reforma sistemului sanitar. Ce se întâmplă cu cardul de sănătate
Sănătatea intră în austeritate financiară
De ce a murit Ozzy Osbourne. Adevărul pe care puțini îl știau despre el
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul
Salarii tăiate în spitale. Cine va pierde bani și cât va scădea venitul.
O echipă de cercetători AI a creat în câteva minute o soluție la care nimeni nu s-a gândit pentru COVID-19
Berlinul se pregătește pentru război. Plan secret pentru spitale în caz de conflict militar
Cine este Herman Berkovits, consilierul onorific al ministrului Sănătăţii Alexandru Rogobete
Barbie cu diabet de tip 1, cu monitor și pompă de insulină
Barbie face istorie lansând prima păpușă cu diabet de tip 1, echipată cu dispozitive reale care ajută la gestionarea bolii.
Spitalele, evaluate de noi inspectori. Mesajul care poate duce la demiteri
Este FIV un tratament 100% eficient? Adevărul despre rata de succes
Șefii de secție și medicii, sancționați în cazul internărilor fictive
Șefii de secții, la mâna pacienților
Cercetătorii au găsit "foarfeca genetică" ce repară ADN-ul ascuns în celule
Adio boli incurabile? Un nou instrument revoluționar de editare genetică, diferit de CRISPR, ar putea rescrie viitorul pentru mii de pacienți cu boli considerate incurabile!