UNESCO cere condiții mai bune de lucru în cultură, grav afectată de pandemia COVID. 10 milioane de angajați au rămas fără locuri de muncă

Organizația Națiunilor Unite pentru educație, știință și cultură – UNESCO - cere condiții mai bune de lucru în sectorul reprezentat de cultură, care a fost afectat deosebit de dur de pandeia...
Aceste condiții ar putea fi asigurate, de pildă, prin introducerea unui salariu minim și asigurări sociale mai bune, notează UNESCO într-un raport privind politicile culturale publicat marți.
Potrivit acestui raport, circa 10 milioane de oameni din întreaga lume au rămas fără locuri de muncă în industria culturală și creativă, în 2020.
În țările luate în calcul în raport, pierderile de venituri din acest sector au fost între 20% și 40%.
Directorul general adjunct al UNESCO pentru cultură, Ernesto Ottone, a conchis că trebuie regândită crearea unui mediu de lucru "sustenabil și incluziv" pentru profesioniștii din domeniul artelor și culturii din întreaga lume, transmit Agerpres și dpa.
În același timp, a subliniat acesta, cererea de cultură a crescut în timpul corona-crizei.
Experții citați în raport menționează că susținerea cu bani publici a culturii a scăzut încă din anii dinaintea pandemiei, ceea ce a făcut ca acest domeniu să fie și mai profund afectat de criza dată de pandemia COVID.
Deși pandemia a creat un spațiu suplimentar pentru prestații culturale digitale, încasările în acest sector nu au putut compensa pierderile, a stabilit raportul.
Potrivit acestuia, este necesară în orice caz o remunerare mai corectă pentru prestațiile culturale virtuale, actualele modele favorizând în principal un număr redus de artiști binecunoscuți.
-
Căldura și tulburările afective, subiectul săptămânii la DrPsy11.07.2025, 23:51
-
Dieta care reduce riscul de Alzheimer, indiferent de vârstă11.07.2025, 14:07
-
-
Europa, în alertă maximă. Pregătiri pentru următoarea pandemie10.07.2025, 13:52
-
-
-
De ce a murit Mihai Leu. Mesajul transmis de prof. dr. Irinel Popescu02.07.2025, 13:56
-
-
-