UNIVERSIADA PESCARULUI: Politehniștii au învins mediciniștii

Dana Lascu |
Data publicării:
Câștigătorii premiilor de la UNIVERSIADA PESCARULUI
Câștigătorii premiilor de la UNIVERSIADA PESCARULUI

UNIVERSIADA PESCARULUI: Cupa interuniversitară la pescuit sportiv UMFCD-UPB-APS a fost câștigată la prima sa ediții, de inginerii de la Politehnica, care și-au adjudecat Marele Premiu. Marea Captură, însă, a revenit medicilor UMFCD!

Prima ediție a concursului de pescuit sportiv – UNIVERSIADA PESCARULUI –, care a reunit cadrele didactice ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și ale Universității POLITEHNICA din București și-a desemnat ieri câștigătorii. Dintre cei 52 de medici și ingineri care își anunțaseră intenția de a participa la această competiție, la ora de start, 8 dimineața, s-au prezentat la standuri doar 44 de concurenți, fiecare Universitate numărând câte 11 echipe competiționale.

Pe parcursul celor 8 ore de concurs (8.00-16.00), cele 22 de echipe au reușit să scoată din apa iazului Bila 2 (județul Giurgiu) 264,825 de kilograme de crap, cea mai mare captură, 9,4 kilograme, fiind adusă la mal și apoi eliberată de către echipa UMF „Carol Davila” compusă din Șef de Lucrări Sorin Alexandrescu (Secția de Chirurgie I.C.Fundeni) și Șef de Lucrări Tudor Ștefan (Secția de Chirurgie I.C.Fundeni), obținând astfel un premiu în valoare de 600 lei. 

Cu un total de 52,050 kilograme de crap capturat și eliberat, echipa intrată în concurs pe standul 23 a Universității POLITEHNICA din București și formată din Prof Dr Ing Cătălin Amza (Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică) și Conf Dr Ing Dumitru Cicic (Facultatea de Inginerie Industrială şi Robotică), a reușit să câștige Marele Premiu al primei ediții Universiada Pescarului UMFCD-UPB în valoare de 1.000 de lei. 

Celelalte două locuri ale podiumului au fost ocupate de echipele UMFCD formate din Asist Univ Dr Alina Borcan (medic primar Medicina de Laborator în cadrul INBI Matei Balș din București) și Alexandru Borcan – premiul II ( captură-38,375 kg) și Asist. Univ. Dr. George Dinache (Spitalul Universitar Militar Central Carol Davila din București-Secția Ortopedie-Traumatologie) și Șef de Lucrări MarK Pogărășteanu (Spitalul Universitar Militar Central Carol Davila din București-Secția Ortopedie-Traumatologie) – premiul III (captură-31,150 kg). 

În cadrul festivității de premiere organizate pe malul lacului Bila2, diplomele, plachetele și voucherele de 3.000 de lei au fost înmânate câștigătorilor de către Rectorul UMF „Carol Davila” , Prof.Dr. Viorel Jinga și Președintele Clubului Sportiv APS, George Tomescu. 

Premiile (echipamente de pescuit) au fost în valoare de:

Locul I – 1000 lei

Locul II – 800 lei

Locul III – 600 lei

Cea mai mare captură – 600 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel