Vasile Cepoi, despre scandalul de la Spitalul Floreasca. Cine și unde a greșit

Georgiana Ioniță / 22 ian 2020 / 20:56
EXCLUSIV
Spitalul Floreasca. Foto: DC Medical
Spitalul Floreasca. Foto: DC Medical

Dr Vasile Cepoi, președintele Autorității Naționale pentru Managementul Calității în Sănătate (ANMCS), a vorbit la DCMedical despre greșelile care au fost făcute la Spitalul de Urgență Floreasca în cazul pacientei care a luat foc pe masa de operație.

Potrivit Dr Vasile Cepoi, în acest poment Spitalul Floreasca are suspendată acreditarea de funcționare, fapt care diferă de ridicarea a acreditării.

"Am suspendat acreditarea. Am definit suspendarea, nu ca un cat prin care spitalul a pierdut ceva, ci ca un act prin care Spitalul este controlat o perioadă de vreme, constată ce deficiențe are, spune care sunt măsurile pe care vrea să le ia, și sub supravegherea autorității, ei supraveghează acele măsuri. Și dacă nu reușesc să le implementeze în maximum șase luni de la data respectivă, abia atunci i se ridică acreditarea. În această perioadă ei lucrează sub supravegherea noastră", a explicat medicul in cadrul emisiunii live de la DCMedical.

Greșelile făcute la Floreasca se fac peste tot

Jurnalistul Val Vâlcu a subliniat faptul că vorbim de un spital de prima ligă și că era de așteptat ca acesta să aibă proceduri bine definite, despre cum se aplică substațele dezinfectante sau cum se folosește electro cauterul. De asemenea, acesta la întrebat pe dr Vasile Cepoi ce schimbări și măsuri s-ar putea produce în plus în aceste șase luni.

"Nu aveau o procedură despre cum se folosește electrocauterul, nu aveau instruirea corespunzătoare a personalului din blocul operator, lucru care nu se întâmplă doar la Floreasca, se întâmplă în foarte multe părți, și nu exista un antrenament, ca să-i spun așa. Pentru că pentru anumite lucruri, de exemplu, intervenție în caz de incendiu în blocul operator, care are o singură ieșire, fără un astfel de antrenament, în situațiile acestea se produce panica. Cum de altfel a și fost descrisă acolo situația, s-a aruncat cu ligheanul de apă. Imaginați-vă că acolo erau instalații electrice, poți să arunci cu ligheanul de apă pe o instalație electrică și să produci o altă nenorocire", a punctat dr Vasile Cepoi.

Un nou ghid pentru folosirea bisturiului electric

Mai mult, președintele ANMCS a arătat ce măsuri intenționează să ia pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete în spitalele din România.

"În Franța, de exemplu, în 2018, au avut loc două astfel de incendii. E drept că nu au fost mediatizate ca la noi, însă autoritățile au elaborat un ghid de gestionare a bisturiului electric. Lucru pe care l-am făcut și noi acum, l-am terminat de redactat, l-am trimis comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătății, pentru a-și da și ele un aviz, cu bibliografia actualizată la acest nivel, pe care, îl vom transmite tuturor spitalelor din țară care folosesc electrobisturiul, pentru a implementa acele măsuri", a declarat dr. Cepoi.

El a subliniat faptul că până acum, fiecare spital își contura singur procedurile interne.

"Noi nu avem un număr de proceduri obligatorii, noi îi întrebăm pe ei dacă și-au făcut proceduri suficiente și au acoperite toate riscurile, iar acest risc, ei nu și l-au acoperit", a mai spus acesta.

Articole Recomandate
Get it on App Store Get it on Google Play


Citite săptămâna aceasta


Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
Politica de confidențialitate | Politica Cookies | Copyright 2020 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
nxt.23
YesMy