Acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu despre chirurgia plastică pediatrică: ,,Facem o chirurgie a viitorului”

Primul chirurg plastician de copii din România, acad. prof. dr. Dan Mircea Enescu, Doctor în Știinte Medicale, medic primar Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă a abordat subiectul chirurgiei...
Chirurgul plastician a spus că specialiștii în acest domeniu nu se pot bucura la sfârșitul intervenției chirurgicale, ci trebuie să aștepte ani buni, uneori chiar și 18 până să vadă rezultatul muncii lor.
,,Rezultatul nostru este foarte complex pentru că lucrăm cu copilul, care își schimbă dimensiunile, profilul și trăsăturile la fiecare grupă de vârstă, aș putea să zic în fiecare lună, poate chiar în fiecare zi. Așa că noi zicem că facem o chirurgie a viitorului. În clipa în care ne apucăm să reconstruim ceva o facem mai repede pentru că știm că în timpul acesta se dezvoltă sistemul nervos și trebuie să ne adaptăm la fiecare modificare în parte, iar rezultaul nostru trebuie să fie cât mai bun pentru copilul respectiv. Întotdeauna când lucrăm cu un copil, automat ne gîndim la rezultatul final care va fi peste 18 ani. Noi nu ne putem bucura la sfârșitul intervenției chirurgicale. Ea poate să fie un succes, dar este un succes de o secundă, noi trebuie să facem în așa fel încât să știm precis în protocolul pe care-l folosim că este unul câștigător și că la 18 ani rezultatul va fi bun. Practic noi trebuie să așteptăm o grămadă de vreme în funcție de momentul în care intervenim ca să știm dacă într-adevăr am făcut o intervenție bună sau nu”, a precizat prof.dr. Dan Mircea Enescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale din România.
Potrivit chirurgului plastician, președinte al Societății de Arsuri a Asociației Chirurgilor Plasticieni din România, în primii ani de carieră medicii din această specialitate își doresc să facă performanță și să facă cele mai complicate proceduri. Cu trecerea timpului însă, medicii capătă experiență și vor certitudinea unor rezultate foarte bune în urma operațiilor pe care le fac.
,,Ai impresia că ai realizat ceva extraordinar pentru că ai făcut o translație de haluce pe post de police, o procedură complexă, dar după aceea îți dai seama că de fapt ai făcut un deget atât de mare încât el nu poate să fie folosit, nu poate să facă pensă, nu poate să-și folosească mâna. Siguranța nu poți s-o ai niciodată, e vorba doar de acea experiență care să-ți dea o anumită certitudine că rezultatul tău va fi în viitor unul foarte bun”, a precizat academicianul.
În opinia reputatului medic, chirurgia plastică pediatrică a căpătat din punct de vedere conceptual mai multă filozofie.
,,Toate procedurile par la fel. Avem un bagaj de cunoștințe pe care îl acumulăm din timpul specialității și-l aprofundăm în clipa în care devenim specialiști. Fiecare din acestea pot fi folosite singure, împreună, combinate sau într-o anumită secvențialitate, care trebuie să dea un rezultat. Ce ne dorim noi este ca acești copii care au arsuri, care au tot felul de malformații de la despicătura de buză până la malformații de mână, prin intervenții cât mai puține, în clipa când vor deveni adulți să fie cât mai aproape de rezultatul lor normal, să se comporte și integreze social ca toți ceilalți, ba poate ceva mai bine”,a spus în exclusivitate pentru DC Medical medicul Enescu.
Chirurgul plastician de la Spitalul Grigore Alexandrescu a mărturisit că își dorește că pacienții săi să devină adulți zdraveni, ceva mai ambițioși decât ceilalți și cu performanțe mai mari.
,,Dacă cu arsură 80% își revine și poate să funcționeze, să meargă la școală și se transformă într-un adult, acesta trebuie să fie un adult mai performant ca unul normal pentru că a primit un bonus. I s-a mai dat o viață, i s-a mai dat o posibilitate de-a face ceva deosebit”, a subliniat profesorul Enescu.
Întreg interviul video îl puteți urmări aici.
-
Medicament experimental promițător pentru recuperarea după un AVC18.10.2025, 20:30
-
-
Idei geniale de a refolosi sticlele de medicamente pe care le arunci18.10.2025, 15:30
-
-
Diferența dintre migrenă, cefalee, durere de cap. Dr. Adina Roceanu | Academia de Sănătate
Screening-ul pentru cancerul mamar în România, cifre îngrijorătoare. Dr. Cătălin Jianu: 12.000 de cancere depistate în ultimii ani. 4000 au decedat
Acest tip de cancer ucide românii într-un ritm alert, deși nu este cel mai invaziv tip de cancer.
Psihiatria între știință, intuiție și medicina personalizată. Conf. univ. dr. Cozmin Mihai: A rămas la flerul medicului psihiatru
Cum îți dai seama ce calmante funcționează pentru tine? Care pastilă e mai potrivită?
Cancerul scuamo-celular al esofagului, în creștere. Prof. dr. emerit Silviu Constantinoiu: Factori de mediu, obiceiuri alimentare
Acest tip de cancer este într-o continuă creștere. Un produs din gospodărie, folosit frecvent, îl poate provoca.
Bolnavii de cancer așteaptă cu lunile diagnosticul, apoi alte luni tratamentul: "Avem dovezi foarte triste"
Tratamentul care poate opri epilepsia. Vlad Ciurea: Este incredibil ce a apărut, e impresionant. Vezi fibrele nervoase din creier
Bolile inflamatorii intestinale. Dr. Răzvan Iacob, la Academia de Sănătate
Dr. Răzvan Iacob este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
Tehnica ce vindecă boala Parkinson și epilepsia. Vlad Ciurea: Se liniștesc mișcările care "handicapează" pacientul. Nu mai atingem creierul brutal
Legea Sănătății, depășită. Dr. Levente Vass: Face dificilă aplicarea în 2025. E folosită din 2006
Tratamentul care vindecă boala Parkinson. Vlad Ciurea: Faceți ASTA la primul simptom. Se oprește tremorul!
Long-COVID, impact neurologic sever și evoluție accelerată. Dr. Simin Aysel Florescu: Îi pune la pământ
Dr. Horațiu Roman ne-a spus totul despre endometrioză: simptome, cauze, tratament, la Academia de Sănătate
Bolile inflamatorii intestinale, tot mai frecvente. Dr. Răzvan Iacob: Extrem de important să le putem diagnostica corespunzător
Inteligența Artificială în medicină. George Curcă: Relația empatică, comunicarea, încrederea nu pot fi automatizate
Examenul Doppler: testul care descoperă AVC ishemic. Dr. Corneliu Toader: Poate fi repetat anual la cei care au hipertensiune sau diabet
Examenul Doppler, esențial în prevenția AVC: o metodă neinvazivă și preciză pentru evaluarea riscurilor vasculare.
Apneea obstructivă în somn, factorul ascuns care îți compromite sănătatea respiratorie. Dr. Ela Bănică: Află prea târziu
Postul, exercițiu ascetic pentru suflet, nu doar dietă. Părintele Luca: E recomandat și de nutriționiști
Tratamentul anti-cancer cu celule T modificate genetic. Dr. Ștefan Ciurea, la Academia de Sănătate
Depresia, boala influențată de probleme cotidiene. Dr. Eduard Petru Moțoescu: Pe primul loc ca incidență în patologia omului modern la nivel global
Alergii și cancer de piele. Prof. dr. Olga Simionescu, la Academia de Sănătate
Legătura dintre medicină și religie. Părintele Luca: Omul este zidit de Dumnezeu
Inteligența artificială în medicină. George Cristian Curcă, directorul INML, la Academia de Sănătate
Alzheimer, Parkinson, tumori cerebrale: tratament inovativ. Prof. Dr. Vlad Ciurea, la Academia de Sănătate
Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea este invitatul zilei la Academia de Sănătate de la DC Medical și DC News.