EXCLUSIV Mărturii de Ziua Națională a Transplantului, ediție specială Academia de Sănătate
Mărturii despre triumful vieții asupra morții, așa poate fi descrisă succint ediția de luni, 17 iunie 2019, ora 11.00, a emisiunii Academia de Sănătate, care va fi una cu totul specială. Dedicată...
Transplantul este diferența dintre viață și moarte, explică realizatorul emisiunii Academia de Sănătate, academician profesor doctor Irinel Popescu. După ce a adus în prim-plan specialiști direct implicați în procesul de transplant, de data aceasta realizatorul vă propune o emisiune mixtă de excepție. Veți putea vedea mărturii ale pacienților a căror viață a fost salvată prin donare și transplant, dar și medici care zi de zi se luptă ca să salveze aceste vieți.
„Va fi o emisiune mai specială a Academiei de Sănătate. Această emisiune a avut loc cu ocazia Zilei Naționale a Transplantului în România, în acest an, 31 mai. Este o emisiune dedicată în primul rând pacienților transplantați, ei vor fi cei care-și vor spune cuvântul în cadrul acestei emisiuni, și celor datorită cărora li s-a putut reda viața, și anume donatorilor de organe. Este o sărbătoare frumoasă, o sărbătoare a triumfului vieții asupra morții, o sărbătoare a unor oameni cărora le-a fost redată speranța", a explicat acad.prof.dr. Irinel Popescu.
Mărturii despre triumful vieții asupra morții
Pe lista invitaților la această emisiune-eveniment se numără mai multe paciente și pacienți care-și vor spune povestea de succes, dar și dr. Radu Zamfir, președintele ANT, Dr. Crina Ștefan, de la Asociația Pacienților Transplantați, Tiberiu Brădățan - secretar de stat în Ministerul Sănătății, Dr. Emanuel-Gabriel Botnariu, senator în Comisia de Sănătate a Senatului, Dr. Carmen Pantiș - coordonator al Oficiului Regional Timiș al ANT și Gheorghe Tache, președintele Asociației Pacienților Transplantați.
Emisiunea va fi transmisă simultan, luni, 17 iunie, de la ora 11.00, pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical.
EXCLUSIV Boala venoasă cronică: simptome ignorate, complicații grave. Dr. Toni Feodor: 4 milioane de români afectați
EXCLUSIV Boala venoasă cronică, simptome și tratament. Toni Feodor, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Bolile infectocontagioase și vaccinarea, provocări majore pentru copii. Prof. dr. Doina Pleșca: Rată mare de morbiditate și mortalitate
EXCLUSIV De ce gâfâi la urcatul scărilor? Semnul banal care ascunde o boală gravă. Dr. Cristian Oancea: Supraviețuirea, limitată
EXCLUSIV O boală de ochi provoacă cele mai multe accidente. Monica Pop: E foarte grav dacă ai permis de conducere în această situație!
EXCLUSIV Ai animale de companie? Prof. dr. Codruț Sarafoleanu: Recomandarea ar fi renunțarea la animalul de companie
EXCLUSIV Alergii și cancer de piele. Prof. dr. Olga Simionescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce se întâmplă dacă un atac cibernetic blochează Ambulanța. Alis Grasu: Ar putea exista pierderi de vieți omenești
EXCLUSIV Dr. Horațiu Roman ne-a spus totul despre endometrioză: simptome, cauze, tratament, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre centrele de permanență
EXCLUSIV Ce este, de fapt, infertilitatea. Dr. Andreas Vythoulkas: NU este o boală!
EXCLUSIV Alimentația modernă și microplasticele, factori declanșatori în bolile digestive. Dr. Răzvan Iacob: Unul din triggerii importanți
Mâncăm boala cu lingura. Alimentația care ne distruge sistemul digestiv.
