EXCLUSIV Prof Dr Reuven Or: Cannabisul și afecțiunile pe care le tratează (I). Academia de Sănătate
Prof Dr Reuven va explica în prima parte a emisiunii Academia de Sănătate, realizată de academicianul Irinel Popescu, astăzi, de la ora 11.00, care este rolul cannabisului în medicina...
Prof Dr Reuven Or, reputat hematolog de la Centrul de Imunoterapia Cancerului și de Cercetări în Imunobilogie, de la Hadassah University Hospital, din Ierusalim, este invitatul emisiunii Academia de Sănătate.
„Este unul dintre faimoșii hematologi ai Israelului, care a tratat foarte mulți pacienți români, motiv pentru care îi suntem foarte recunoscători", a explicat academicianul dr Irinel Popescu.
Subiectul abordat în această emisiune de excepție, din care astăzi vom transmite prima parte, „este un subiect mai special, foarte la modă astăzi, și anume acela al utilizării cannabisului și canabinoidelor în terapie și medicină", a continuat realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Cei doi experți vor dezbate aplicațiile cannabisului și a moleculelor extrase din el în varii afecțiuni, în ce condiții pot fi ele folosite, și care sunt dovezile medicale obținute până acum de specialiști.
Așa cum spuneam, prima parte a emisiunii va fi transmisă, simultan, pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC NEWS și DC MEDICAL, de la ora 11.00.
EXCLUSIV Paradoxul tratamentului lui Donald Trump. Dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Cefaleea, o problemă globală de sănătate. Peste un miliard de oameni suferă de migrenă
EXCLUSIV Oncologia, între provocări și soluții. Prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce se întâmplă dacă un atac cibernetic blochează Ambulanța. Alis Grasu: Ar putea exista pierderi de vieți omenești
EXCLUSIV Dr. Alis Grasu spune adevărul despre "ambulanța neagră": Este inadmisibil
EXCLUSIV Inteligența Artificială în medicină. George Curcă: Relația empatică, comunicarea, încrederea nu pot fi automatizate
EXCLUSIV De ce îmbătrânim și cum apar bolile bătrâneții? Prof. dr. Gabriel Prada, explicații
EXCLUSIV Totul despre infertilitate. Dr. Andreas Vythoulkas, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, afecțiuni sistemice cu impact digestiv, hepatic și cutanat. Dr. Răzvan Iacob: Inflamația digestivă să fie stăpânită
Prioritate la toaletă oriunde în țară. Cine are acest drept.
