EXCLUSIV Ziua Națională a Transplantului la Academia de Sănătate
În această nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătate, Prof Dr Irinel Popescu prezintă ceremonia și luările de cuvânt de la Ziua Națională a Transplantului. Emisiunea va fi transmisă luni, 14 iunie, de la ...
„Această ediție este dedicată unui eveniment special care a avut loc de curând, și anume Ziua Transplantului. Aceasta este o sărbătoare anuală pe care România o celebrează începând din anul 2005, și care este dedicată în primul rând pacienților transplantați. În acest an, Ziua Transplantului a fost dedicată în special transplantului de ficat și cu atât mai mult îmi face plăcere să prezintă în această emisiune ceremonia de deschidere, luările de cuvânt, ideile care au fost avansate acolo și, mai ales, unii dintre pacienții transplantați”, a dezvăluit prof dr Irinel Popescu realizatorul emisiunii.
La ceremonie au participat și au luat cuvântul:
Dr. Radu Zamfir, Directorul Executiv al Agenției Naționale de Transplant
Monica Althamer, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății
Prof.dr. Ioana Grințescu, Șef Clinică ATI Spitalul de Urgența Floreasca
Dr. Crina Ștefănescu, Președinta Asociației pacienților transplantați hepatic (Livertrans)
Prof.dr. Irinel Popescu, Șef Centru de Boli Digestive și Transplant Hepatic Institutul Clinic Fundeni
Gheorghe Penea, primul pacient transplantat hepatic - aprilie 2000
Gheorghe Badea, al doilea pacient transplantat hepatic - mai 2000.
Emisiunea Academia de Sănătate va fi transmisă LIVE, luni, 14 iunie, de la ora 11.00 și reluată la ora 19.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale, tot mai frecvente. Dr. Răzvan Iacob: Extrem de important să le putem diagnostica corespunzător
EXCLUSIV Ce trebuie să știe fiecare medic de familie și când depășește regulile - Dr. Gindrovel Dumitra
EXCLUSIV Medici cunoscuți, folosiți în reclame false la medicamente. Dr. Alis Grasu: Viața oamenilor a fost pusă în pericol. Irinel Popescu: Am fost folosit de multe ori
EXCLUSIV Ce boală are Donald Trump. Un cardiolog român îl dă de gol. De ce ia aspirină dacă e "mai sănătos ca niciodată"?
EXCLUSIV De ce îmbătrânim și cum apar bolile bătrâneții? Prof. dr. Gabriel Prada, explicații
EXCLUSIV Pneumonia și rujeola ucid copii în România din cauza vaccinării scăzute. Prof. dr. Doina Pleșca: Este ciudat pentru o țară europeană
EXCLUSIV Ambulanța sub presiune. Dr. Alis Grasu (SABIF), la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Prof. dr. Codruț Sarafoleanu dezvăluie adevărul din spatele alergiilor sezoniere
EXCLUSIV Dr. Horațiu Roman ne-a spus totul despre endometrioză: simptome, cauze, tratament, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Secretele longevității. Prof. dr. Gabriel Ioan Prada, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Alergiile din 2026, sub semnul vremii. Prof. dr. Codruț Sarafoleanu, explicații
EXCLUSIV Intersecția dintre artă și medicină. Dr. Andy Chirculescu, la Academia de Sănătate
EXCLUSIV Ce trebuie să știi despre locul în care îți faci concediul. Cum ne protejăm de norovirus și de bolile din porturile exotice
EXCLUSIV Inteligența Artificială în medicină. George Curcă: Relația empatică, comunicarea, încrederea nu pot fi automatizate
EXCLUSIV Adevărul despre riscul de Alzheimer. Prof. dr. Gabriel Prada: Forme și grade de severitate diferite
EXCLUSIV Bolile inflamatorii intestinale. Dr. Răzvan Iacob, la Academia de Sănătate
Dr. Răzvan Iacob este invitatul zilei la Academia de Sănătate.
