Alexandru Rafila a semnat Declarația privind Planul de Acțiune pentru AVC în Europa. Planul trebuie implementat până în 2030

Sonia Baciu |
Data publicării:
alexandru rafila. FOTO: Freepik @AdilMehmood
alexandru rafila. FOTO: Freepik @AdilMehmood

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat Declarația privind Planul de Acțiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa, un plan strategic care trebuie implementat până în anul 2030.

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a semnat Declarația privind Planul de Acțiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (SAP-E), un plan strategic dezvoltat de European Stroke Organization și Stroke Alliance for Europe care trebuie implementat până în anul 2030.

Acest plan are ca scop reducerea semnificativă a numărului de cazuri de accidente vasculare cerebrale și a consecințelor acestora pe termen lung.

Accidentul vascular cerebral reprezintă una dintre principalele cauze de deces și dizabilitate la nivel global. Studiile arată că în absența implementării unor masuri eficiente, povara accidentelor vasculare cerebrale ar putea crește cu 25% în următorul deceniu.

Pentru a contracara această tendință, Ministerul Sănătății din România a hotărât să se alăture eforturilor de implementare a unor politici publice eficiente, integrate și durabile pentru prevenirea și tratarea accidentelor vasculare cerebrale în Europa.

Declarația, semnată de Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, cuprinde patru obiective majore care trebuie atinse până în anul 2030:

- reducerea cu 10% a numărului de accidente vasculare cerebrale

- tratarea a cel puțin 90% dintre pacienții cu accident vascular cerebral într-o unitate specializată (”stroke unit”) ca prim nivel de îngrijire

- dezvoltarea de planuri naționale privind accidentul vascular cerebral care să acopere întregul lanț de îngrijire

- dezvoltarea si implementarea de strategii pentru intervenții multisectoriale de sănătate publică cu impact favorabil asupra bolilor cerebrovasculare.

Îmbunătățirea accesului pacienților la tratamente și servicii de calitate

”Prin semnarea acestei Declarații, Ministerul Sănătății din România va susține dezvoltarea și implementarea unor măsuri la nivel național, cu scopul de a îmbunătăți întregul lanț de îngrijire a pacienților cu accident vascular cerebral, inclusiv, dezvoltarea de strategii de prevenție primară și secundară, îmbunătățirea serviciilor de medicină de urgență, optimizarea managementului cazurilor acute de accident vascular cerebral, asigurarea accesului la reabilitare și îmbunătățirea calității îngrijirilor pe termen lung.

Ministerul Sănătății va lucra pentru implementarea acestor măsuri în colaborare cu partenerii profesionali de la nivel național (Comisia de Neurologie din cadrul Ministerului Sănătății condusă de prof. univ. dr. Dafin F. Mureșanu și Societatea de Neurologie din România, prin prof. univ. dr. Cristina Tiu, coordonator al Acțiunii Prioritare pentru AVC acut) și internațional - European Stroke Organization, World Stroke Organization și European Federation of Neurorehabilitation Societies.

Prin aceste colaborări, ne propunem să îmbunătățim accesul pacienților la tratamente și servicii de calitate, să promovăm cercetarea și inovarea în domeniul bolilor cerebrovasculare și să asigurăm o abordare integrată și multidisciplinară a îngrijirii pacienților cu accident vascular cerebral”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerul Sănătății.

În acest context, este important de menționat de asemenea, faptul că semnarea Declarației SAP-E se încadrează în obiectivele Strategiei Naționale de Sănătate 2023-2030 și a Strategiei Naționale pentru Boli Cardiovasculare și Cerebrovasculare din România, proiect inițiat de Ministerul Sănătății si coordonat profesional de prof. univ. dr. Dragoș Vinereanu și prof. univ. dr. Dafin F. Mureșanu, membrii corespondenți ai Academiei Române.

Aceste strategii vor funcționa în sinergie cu declarația Stroke Action Plan for Europe, pentru a consolida eforturile de prevenire și tratare a accidentelor vasculare cerebrale în țara noastră.

Vezi și: Accidentul vascular cerebral: cauze și semnificația AVC. Când este indicată tromboliza. Elena Petre: Crește riscul de leziuni cerebrale permanente cu dizabilități

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Articole Recomandate
Crossuri externe
Descarcă aplicația DCMedical
Get it on App Store Get it on Google Play
Ultimele știri publicate
Cele mai citite știri
DC Media Group Audience
Patologii

Politica de confidențialitate | Politica Cookies | | Copyright 2024 S.C. PRESS MEDIA ELECTRONIC S.R.L. - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel