Traian Băsescu, diagnostic. Tudor Ciuhodaru: Boala nu ocolește nici foștii președinți
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a fost internat din cauza unor probleme de sănătate.
Traian Băsescu, fostul președinte al României, a fost internat, fiind suspect de gripă de tip A. Traian Băsescu este internat la Spitalul Militar din București.
Ce complicații pot exista
Dr. Tudor Ciuhodaru, medic primar medicină de urgență, a explicat de ce este necesară internarea.
"Nu știm datele medicale, deocamdată vorbim de simple supoziții, dar pe de altă parte, atenție la educația pentru sănătate, căci boala nu ocolește nici foștii președinți, nici cetățenii României, așa că acele semne de alarmă cu febră, frisoane, dureri musculare, stare generală alterată, durere de cap, amețeli impun prezentarea de urgență la spital pentru a nu se ajunge la forme critice", a explicat dr. Tudor Ciuhodaru, la România TV.
Gripa poate să ducă chiar și la deces, mai ales în cazul persoanelor cu un sistem imunitar compromis.
"În fiecare an, între 5 și 15% dintre români se internează cu probleme respiratorii acute, mai ales în sezonul virozelor și dacă ai și factorii de risc și vorbesc de o vârstă de peste 65 de ani, probleme pulmonare, bronhopneumopatia obstructivă cronică, dacă ești și fumător, lucrurile acestea pot să evolueze nefavorabil, iar printre cele mai frecvente complicații ale gripei, care ar trebui să fie o afecțiune banală, tratată în 7 zile, și cu cât se intervine mai repede, cu atât pronosticul ar trebui să fie mult mai bun.
Gândiți-vă că astfel de pacienți, cu probleme respiratorii sau neurologice ori cardiace, pre-existente, pot dezvolta ca și complicații pneumonii, crize de astm bronșic, miocardita, afectarea inimii, și insuficiența cardiacă. (...)
Virozele nu se tratează cu antibiotice, așa cum fac foarte mulți dintre noi. Și din păcate și celelalte tipuri de terapie se fac după ureche. Iar asta duce la apariția a numeroase complicații, selecționarea unor germeni rezistenți și forme severe de boală”, a mai spus dr. Tudor Ciuhodaru.
Gripa de tip A, simptome
Gripa de tip A, cunoscută și sub denumirea de gripă sezonieră, este cauzată de virusurile gripale de tip A, cum ar fi H1N1 și H3N2. Simptomele gripelor de tip A pot varia, dar pot include:
Febra: Adesea, febra este unul dintre primele simptome ale gripei de tip A. Aceasta poate să apară brusc și să fie destul de înaltă.
Frisonul și tremurul: Persoanele afectate pot experimenta frisoane și tremurături datorită febrei.
Dureri musculare și articulare: Aceste simptome sunt comune în cazul gripei și pot varia de la ușoare la severe.
Durere de cap: Este frecventă și poate fi destul de intensă.
Oboseală și slăbiciune: Gripa poate cauza oboseală extremă și slăbiciune generală, făcând dificilă desfășurarea activităților obișnuite.
Durere în gât și tuse: Gâtul iritat și tusea sunt simptome comune ale gripei.
Congestie nazală și secreții nazale: Gripa poate provoca congestie nazală, secreții nazale și uneori chiar nas înfundat.
Dureri de stomac și greață: Unele persoane pot experimenta simptome gastrointestinale, cum ar fi durerile de stomac și greața.
Gripa de tip A, prevenție
Vaccinarea antigripală este una dintre cele mai eficiente modalități de prevenire a gripei. Vaccinul antigripal trebuie administrat în fiecare sezon, deoarece virusurile gripale se schimbă în mod constant.
-
-
De ce uităm unde punem lucrurile când suntem pe fugă?02.06.2026, 20:32
-
5 obiceiuri simple care protejează creierul împotriva demenței02.06.2026, 18:59
-
-
Supraviețuitorii cancerului, condamnați la un risc uriaș de forme severe de COVID
Rezistența la antibiotice se extinde rapid. Una din șase infecții bacteriene este deja rezistentă, avertizează OMS
Mucus galben, verde sau maro: ce înseamnă fiecare culoare. Uite ce boală poți avea
Virus gripal nou: Subclada K a A(H3N2) detectată și în România
Virusul care se ascunde în brânză
Supergripa H3N2: Dr. Mihai Craiu explică simptomele, riscurile și cum ne protejăm
EXCLUSIV Sezonul de gripă 2025-2026 începe mai devreme. Vaccinarea, esențială
Boala legionarilor: simptomele bolii care se ascunde în aerul condiționat sau apă
Cât de utile sunt, de fapt, mănușile nesterile. Ce trebuie să știi dacă ești pacient
Candidozyma auris, ciuperca rezistentă la medicamente, se răspândește rapid în Europa
EXCLUSIV Hantavirus: avertismentul dr. Adrian Marinescu după decesul a trei persoane pe un vas de croazieră
Cum poate să te îmbolnăvească aerul condiționat. Medicii, avertisment
Ce trebuie să știi dacă te-a zgâriat câinele. Dr. Tudor Ciuhodaru, avertisment
Ruptura globulelor roșii, cauza blocajelor vasculare în COVID-19
COVID-19 distruge vasele de sânge în mod neașteptat. Pune viața în pericol.
Virusul comun care crește dramatic riscul de probleme cardiace potențial fatale
Cum se transmite tusea convulsivă și ce trebuie să faci dacă ai fost expus
Pisicile, un pericol ascuns pentru creier
Botulism: alimentele cu risc și semne de contaminare. La ce să te uiți când deschizi un borcan sau o conservă
Explozie de cazuri de tuse convulsivă în Queensland. Experții trag un semnal de alarmă
Revine masca de protecție. Boala care a explodat. Se înregistrează o creștere alarmantă a infecțiilor.
